US-internet-lifestyle-computers-media US-internet-lifestyle-computers-media 

Evanghelia, politica și viața în era digitală: ”Centesimus Annus”

Organizatorii au acordat un spațiu special în cadrul conferinței unei teme frecvente în magisteriul papei Francisc: lanțul alimentar și cultura produselor de unică folosință. Totodată, cardinalul Fernando Filoni, prefectul Congregației pentru evanghelizarea popoarelor, atrage atenția la ultima sesiune de lucrări asupra eforturilor din domeniul evanghelizării, în special într-o lume marcată din ce în ce mai mult de o mentalitate conflictuală.

Adrian Dancă - Cetatea Vaticanului

RV 22 mai 2018. Se intitulează ”Dezbateri despre noile politici și stilurile de viață din era digitală”, conferința internațională organizată în zilele 24-26 mai 2018 la Roma de Fundația ”Centesimus Annus – Pro Pontifice”. Inițiativa marchează cu această ocazie jubileul de 25 de ani de la documentul din 1993 al Sfântului Ioan Paul al II-lea de înființare a fundației amintite.

Lucrările conferinței se desfășoară, în primele două zile, la Palazzo della Cancelleria, iar în ultima zi, în Cetatea Vaticanului, când și-au anunțat intervențiile cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin și patriarhul ecumenic de Constantinopol Bartolomeu. La încheierea lucrărilor, participanții vor fi primiți sâmbătă în audiență privată de papa Francisc.

Sesiunile de comunicări sunt susținute de 34 de experți din diferite țări - printre care se află mai mulți economiști implicați în activități academice și directori de întreprinderi - precum și din diverse instituții ale Sf. Scaun, precum Academia pontificală pentru viață și Fundația ”Gravissimum educationis”. Temele principale, informează printr-un comunicat de presă Fundația ”Centesimus Annus”, se referă la economie, solidaritate, educație, alimentație și evanghelizare.

Căutarea priorităților care permit reorganizarea economiei pe demnitatea și solidaritatea persoanelor constituie obiectivul primei sesiuni de contribuții. O temă de amplă respirație o reprezintă educația și formarea persoanei, în special a tinerilor, într-un timp în care piața muncii cere mereu noi specializări și capacități de reînnoire continuă a abilităților profesionale. Organizatorii au acordat un spațiu special în cadrul conferinței și unei teme frecvente în magisteriul papei Francisc: lanțul alimentar și cultura produselor de unică folosință. În fine, cardinalul Fernando Filoni, prefectul Congregației pentru evanghelizarea popoarelor, atrage atenția la ultima sesiune de lucrări asupra eforturilor din domeniul evanghelizării, în special într-o lume marcată din ce în ce mai mult de o mentalitate conflictuală.

22 mai 2018, 10:50