2018-01-21 suore contemplative 2018-01-21 suore contemplative 

"Cor Orans": noile reguli pentru mănăstirile de viaţă claustrală

Prin mandatul papei Francisc, Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică a emis instrucţiunea "Cor Orans", despre viaţa contemplativă, document prezentat la Sala de Presă a Sfântului Scaun marţi, 15 mai 2018, de mons. José Rodríguez Carballo, O.F.M., secretar al departamentului pentru viaţă consacrată şi de părintele Sebastiano Paciolla, subsecretar în cadrul aceluiaşi dicaster.
Prezentarea documentului Cor Orans

Anca Mărtinaş – Cetatea Vaticanului

16 mai 2018. Marţi, 15 mai 2018, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, cu începere de la ora 11, a avut loc conferinţa de presă de prezentare a instrucţiunii "Cor Orans", despre viaţa contemplativă, redactată de Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică.

Documentul a fost prezentat de mons. José Rodríguez Carballo, O.F.M., secretar al departamentului pentru viaţă consacrată şi de părintele Sebastiano Paciolla, subsecretar în cadrul aceluiaşi dicaster.

"Cor Orans" este titlul instrucțiunii de aplicare a constituţiei apostolice "Vultum Dei quaerere" despre viața contemplativă, document emis de Congregația pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viaţă Apostolică.

Prin mandatul papei Francisc, departamentul pentru viaţă consacrată a elaborat instrucțiunea, oferită Bisericii cu referire îndeosebi la mănăstirile de rit latin, "pentru a clarifica prevederile normelor şi pentru a explica şi stabili procedurile de urmare a acestora".

Alcătuit din 289 de paragrafe, la care se adaugă câteva dispoziţii finale, instrucţiunea "Cor Orans" este împărţită în patru capitole.

Primul este dedicat "autonomiei mănăstirii" şi introduce o schimbare semnificativă: dacă în mănăstire numărul călugăriţelor de viaţă claustrală care au depus voturile perpetue este redus la cinci, atunci comunitatea îşi pierde dreptul de a-şi alege propria superioară.

Al doilea capitol al instrucțiuniieste dedicat "federațiilor mănăstirilor", o "structură a comuniunii" care datează de la constituția apostolică "Sponsa Christi" emisă de papa Pius al XII-lea, în 1950. "Cor Orans" insistă asupra obligației ca "mănăstirile să adere la federaţii", cu excepția dispenselor datorate "unor motive speciale ", obligația fiind însă nerespectată de aproximativ jumătate dintre comunităţile mănăstireşti de viaţă claustrală, după cum a amintit părintele Sebastiano Paciolla la conferinţa de presă de prezentare a documentului.

În cel de-al treilea capitol, dedicat vieţii claustrale înţeleasă "ca o separare de lume", este reiterat faptul că această separare "trebuie să fie materială și eficientă, nu doar simbolică și spirituală". În ceea ce privește utilizarea mijloacelor mass-media, se recomandă "sobrietatea și discreția în folosirea lor".

Cel de-al patrulea capitol se referă la formare, noutatea adusă de document privind "formarea permanentă". În ceea ce priveşte formarea iniţială, "Cor Orans" stabileşte ca aceasta să fie "nu mai puțin de nouă ani și nici mai mult de doisprezece".

17 mai 2018, 08:02