Căutare

2024.11.25 La papa Francisc, delegația "Universal Peace Council". 2024.11.25 La papa Francisc, delegația "Universal Peace Council".  (VATICAN MEDIA Divisione Foto)

Papa: Tinerii, artizani ai păcii, cu idealuri mărețe

Papa Francisc a primit în audiență luni, 25 noiembrie a.c., ”Consiliul Universal pentru Pace”, care implică tineri din diferite culturi și religii în promovarea păcii din zona Orientului Mijlociu: ”tinerii sunt cei care fac pacea, pentru că trăiesc după idealuri înalte, entuziasm și speranță”, a subliniat pontiful.

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
26 noiembrie 2024 – Vatican News.
Papa Francisc a primit în audiență luni, 25 noiembrie a.c., organizația Universal Peace Council (n.n. Consiliul Universal pentru Pace), care implică tineri din diferite culturi și religii în promovarea păcii din zona Orientului Mijlociu: ”tinerii sunt cei care fac pacea, pentru că trăiesc după idealuri înalte, entuziasm și speranță”, a subliniat papa.
„Un pământ”, a spus pontiful, ”care de-a lungul secolelor a fost martorul atâtor violențe și suferințe și care, din păcate, cunoaște și astăzi o situație de război. Prin urmare, pacea devine urgentă, iar angajamentul acestei organizații este expresia unei dorințe clare care locuiește în inima omului și care este capabilă să aducă unitate în diversitate. Dialogul este singura cale către pace. Tinerii pot fi mari artizani ai păcii prin dialog”.

O cale către pace

Papa a insistat asupra faptului că ”tinerii sunt cei care fac pacea, pentru că trăiesc după idealuri înalte, entuziasm și speranță. Mai presus de toate, ei sunt capabili să renunțe la rănile trecutului care perpetuează spirala conflictelor și a diviziunilor. Tinerii îi pot ajuta pe alții să descopere elementele esențiale care deschid calea spre pace: iertarea și dorința de a renunța la prejudecățile și rănile din trecut. Tinerii sunt creativi, dar este rău când întâlnim tineri „ideologizați”, în care ideologia ia locul gândurilor și a dorinței de a face binele”.

Dialogul, primul pas către pace

Invitația pontifului a fost ”să ne apropiem, să ne ascultăm, să ne cunoaștem și să căutăm puncte comune: acesta este dialogul, un angajament care trebuie asumat pentru că este principalul instrument de care dispunem. Dialogul este singura cale către pace”.

Efectele devastatoare ale războaielor

Papa Francisc cunoaște că ”în fața durerii provocate de războaie există riscul de a se pierde speranța, dar aceasta nu dezamăgește. Este atât de ușor să ne descurajăm când vedem efectele devastatoare ale războiului și, efectele devastatoare ale urii, ca să nu mai vorbim de sărăcie, foamete, discriminare și diverse alte realități care amenință perspectiva păcii. Aceste realități sunt rezultatul războaielor”.

Bucuria sănătoasă

”Descurajarea nu trebuie să fie îngăduită”, a îndemnat papa.
”În fața criticilor”, a concluzionat pontiful, ”este necesar să ducem mai departe cauza păcii, chiar dacă nu este ușor, necesită sacrificii și voință, mai ales atunci când lucrurile nu par să meargă așa cum ne-am dori. Suntem cu toții frați și surori, iar eforturile de a promova reconcilierea, armonia și pacea vor merita întotdeauna timpul și efortul nostru. Și, bineînțeles, nu vă pierdeți niciodată simțul umorului: acea bucurie sănătoasă. Acest lucru este foarte important! Nu pierdeți acea capacitate de bucurie care ne ajută să vedem cele mai bune lucruri”.

26 noiembrie 2024, 12:06