Papa: Sfânta Bakhita, mărturisitoarea forței transformatoare a iertării lui Cristos
Cetatea Vaticanului - A, Mărtinaș
Vatican News - 11 octombrie 2023. Astfel a evidențiat papa Francisc la audiența generală de miercuri, 11 octombrie, din Piața San Pietro, în cea de-a 22-a cateheză dedicată zelului apostolic. Pontiful s-a oprit asupra figurii sfintei Iosefina Bakhita, "mărturisitoare a forței transformatoare a iertării lui Cristos", dedicându-i un sugestiv medalion spiritual.
Născută în Sudan, în 1869, a fost răpită din familia ei la vârsta de șapte ani și a fost transformată în sclavă. Răpitorii ei au numit-o "Bakhita", adică "norocoasă". A suferit mult din cauza răutății și a violenței, purtând pe trup peste o sută de cicatrici. Cu toate acestea, ea avea să mărturisească: "Ca sclavă, nu am disperat niciodată, pentru că simțeam o forță misterioasă care mă susținea".
Papa Francisc a amintit că într-o zi, tutorele ei i-a dăruit un mic crucifix, iar ea, care nu deținuse niciodată nimic, l-a păstrat ca pe o comoară fără egal. Privindu-l, ea reușea să trăiască o profundă eliberare interioară, "deoarece se simte înțeleasă și iubită și, prin urmare, capabilă să înțeleagă și să iubească la rândul ei". De fapt, ea va spune: "Iubirea lui Dumnezeu m-a însoțit întotdeauna într-un mod misterios... Domnul m-a iubit atât de mult: trebuie să iubim pe toată lumea... Trebuie să ne fie milă! Într-adevăr, a compătimi înseamnă atât a suferi alături de victimele atâtor inumanități din lume, cât și a compătimi pe cei care comit erori și nedreptăți; nu a justifica, ci a umaniza, prin iertarea orientată spre a oferi mereu o altă șansă, pentru a deschide căi de speranță și a permite schimbarea".
Amintind că sfânta Bakhita, devenind creștină, a fost transformată de cuvintele lui Cristos pe care le medita zilnic: "Tată, iartă-le lor, că nu știu ce fac" (Lc 23,34), pontiful a spus că viața sfintei Bakhita "a devenit o parabolă existențială a iertării", ea fiind convinsă că: "Dacă Iuda i-ar fi cerut iertare lui Isus, ar fi găsit și el milostivire".
"Iertarea a făcut-o liberă" - a spus papa Francisc. Iertarea "primită mai întâi prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu și apoi iertarea dăruită au făcut din ea o femeie liberă, bucuroasă, capabilă să iubească". "Iertarea" - a continuat - "a dezarmat-o și a ajutat-o să se lase iubită la maximum de persoanele care o însoțeau, pentru ca apoi să iubească la rândul ei cu simplitatea și concretețea unui zâmbet, a unei mângâieri, a unui gest de caritate".