Căutare

Cardinalul Parolin: Papa Francisc în Mongolia, pelerin de speranță pentru lumea întreagă

”Așteptarea este cu siguranță mare, fie din partea Sfântului Părinte, fie din partea Mongoliei, care vede pentru prima dată în istoria ei un Succesor al lui Petru”: a spus într-un interviu pentru mijloacele de comunicare ale Sfântului Scaun cardinalul secretar de stat Pietro Parolin în legătură cu vizita papei Francisc în Mongolia (31 august – 4 septembrie 2023).

Cetatea Vaticanului – Massimiliano Menichetti
31 august 2023 – Vatican News.
Mongolia este pregătită să îmbrățișeze pentru prima dată în istoria ei un Papă iar ”așteptarea este mare”. Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, într-un interviu pentru mijloacele de comunicare vaticane, vorbește de entuziasmul cu care mica comunitate catolică a acestei țări asiatice se pregătește să-l primească pe Sfântul Părinte.

În cea de-a 43-a călătorie apostolică a sa, papa Francisc va fi din 31 august până în 4 septembrie la Ulaanbaatar, capitala Mongoliei, o țară de cinci ori mai mare decât Italia și cu o populație de aproximativ 3,3 milioane de locuitori, țară care se învecinează cu Rusia și China. Pentru înțelegerea acestei călătorii, a spus cardinalul Parolin, este de importanță centrală motto-ul ei – ”A spera împreună” – pentru că este mare nevoie de speranță, ”o speranță care nu înseamnă o așteptare fără conținut, dar care se întemeiază, cel puțin pentru noi, creștinii, pe credință, pe prezența lui Dumnezeu în istoria noastră și care, în același timp, se transformă în angajament personal și colectiv”.

Întrebat în legătură cu așteptările Sfântului Părinte, cardinalul Pietro Parolin a răspuns că ”această călătorie în inima Asiei răspunde la invitația autorităților țării și a comunității catolice. Așteptarea este cu siguranță mare, fie din partea Sfântului Părinte, fie din partea Mongoliei, care pentru prima dată vede un Succesor al lui Petru pe teritoriul ei. Interesul Papei este să întâlnească această comunitate, o comunitate redusă ca număr, dar tânără, vivace, fascinantă prin istoria și alcătuirea ei specială. De asemenea, va fi foarte semnificativă dimensiunea inter-religioasă, într-o țară care cunoaște o mare tradiție budistă”.

În ceea ce privește așteptările sale personale, cardinalul a spus că împărtășește așteptările Sfântului Părinte. Totodată, a adăugat prelatul, ”călătoriile apostolice ale Papei, ale Succesorului lui Petru, sunt de o mare semnificație și eficacitate pentru a atrage atenția Bisericii întregi asupra anumitor comunități care o alcătuiesc și care, cum este cazul Mongoliei, sunt foarte mici din punct de vedere numeric și, de aceea, sunt în pericolul de a nu fi, probabil, întotdeauna cunoscute în mod adecvat, de a nu fi apreciate și luate în considerare. Pe de altă parte, permit acestor comunități să ofere o contribuție la ansamblul Bisericii, atrăgând atenția asupra a ceea ce este fundamental pentru viața și misiunea ei. Aș spune că acestea sunt un pic ca primele comunități creștine din care trebuie să ne inspirăm. Am încrederea că acest lucru se va întâmpla și cu această ocazie. Pentru aceasta dau și asigurarea rugăciunii mele”.

Interviul realizat pentru media vaticane de Massimiliano Menichetti poate fi ascultat și citit integral AICI.

31 august 2023, 14:20