Căutare

Papa Francisc a transmis un mesaj participanților la Mitingul de la Rimini (Italia) Papa Francisc a transmis un mesaj participanților la Mitingul de la Rimini (Italia) 

Papa Francisc: Să cultivăm prietenia între popoare în această oră tulbure a istoriei

În mesajul transmis participanților la Mitingul pentru Prietenie între Popoare, care se desfășoară în zilele 20-25 august 2023 la Rimini (Italia), papa Francisc îndeamnă la edificarea unei culturi de pace prin gesturi concrete, depășind individualismul și deschizând căi de întâlnire și de dialog. Ajuns la a 44-a ediție anuală, Mitingul de la Rimini este organizat de mișcarea bisericească Comuniune și Eliberare.

Tiziana Campisi – Cetatea Vaticanului
18 august 2023 – Vatican News. Creștinii și oamenii de bună voință să nu rămână ”surzi în fața strigătului care se înalță către Dumnezeu din această lume”, dar să construiască ”o cultură de pace acolo unde trăiește fiecare dintre noi” prin gesturi concrete și alegeri concertate, căci discursurile nu sunt suficiente: este îndemnul pe care papa Francisc îl adresează prin mesajul transmis episcopului diecezei italiene de Rimini, mons. Nicolò Anselmi, cu ocazia celui de-al 44-lea Miting pentru Prietenie între Popoare, care se desfășoară în zilele 20-25 august 2023 la Rimini.

”Drumul pe care toți putem să-l străbatem și pe care Biserica îl încurajează fără încetare” este acela care ne face ”să ne reconciliem în familie, cu prietenii sau cu vecinii, să ne rugăm pentru cel care ne-a rănit, să-l recunoaștem și să-l ajutăm pe cel care este nevoiaș, să ducem un cuvânt de pace pretutindeni”, scrie papa în mesajul semnat de cardinalul Pietro Parolin, preluând cele spuse în discursul de la Mitingul mondial despre fraternitatea umană, desfășurat pe 10 iunie a.c. sub genericul ”Not alone”.

Într-un moment în care ”războiul și dezbinările seamănă în inimi răzbunare și temeri”, în care ”celălalt, diferit de mine, este perceput deseori ca un rival” și unde ”comunicarea globală și agresivă” face din această atitudine răspândită o mentalitate și făcând astfel încât ”diferențele să apară simptome de ostilitate” și dând viață ”unui fel de epidemie de dușmănie”, tema Mitingului de la Rimini – ”Existența umană este o prietenie inepuizabilă” – merge ”clar împotriva curentului”, notează papa în mesaj, adăugând că timpul de față este ”marcat de individualism și indiferență, care generează solitudine și atâtea forme de rebutare”. Este o situație din care, recunoaște Sfântul Părinte, ”este imposibil să ieșim prin puterile noastre” pentru că ”nimeni nu se poate salva de unul singur”. Din acest motiv, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, care oferă ”pentru totdeauna un nou orizont”, dar și ”un nou cuvânt pentru atâtea situații de excluziune, dezagregare, închidere și izolare”, reiterează papa, făcând referință la omilia sa de la Asunción, în Paraguay, din 12 iulie 2015.

”Spiritul lui Cristos înviat”, continuă papa în mesajul său, ”a sfâșiat solitudinea, dăruindu-i omului prietenia sa, ca pe un dar gratuit”. Este un dar prin care, după cum amintea regretatul preot Luigi Giussani (în volumul ”Il cammino al vero è un’esperienza”), ”solitudinea umană este dizolvată. Experiența umană nu mai este aceea a unei neputințe dezolante, ci a unei conștiinței și a unei energice capacități”, iar ”forța omului este un Altul, certitudinea omului este un Altul” și ”existența umană este o prietenie inepuizabilă”.

”Solul în care se poate înrădăcina experiența prieteniei care construiește istoria”, afirmă papa la finalul mesajului, este ”experiența umană pe care o împărțim cu orice persoană, oricărei tradiții culturale și religioase ar aparține aceasta”, din convingerea că prietenia înseamnă ”a face să intre în propria viață o altă persoană”. De aici, urarea papei ca Mitingul de la Rimini pentru prietenia dintre popoare ”să continue să promoveze cultura întâlnirii, să fie deschis tuturor fără a exclude pe nimeni, pentru că în fiecare există o răsfrângere a Tatălui”, cu speranța ca toți participanții la Miting ”să învețe să se apropie de ceilalți în felul lui Isus”.

18 august 2023, 13:03