Papa: E de neconceput ca prerogativele papei să fie extinse la Bisericile ortodoxe
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
30 iunie 2023 – Vatican News. Papa Francisc a primit azi în audiență delegația ortodoxă a Patriarhiei ecumenice a Constantinopolului, care a venit la Roma cu ocazia solemnității liturgice a Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Delegația condusă de mitropolitul Job al Pisidiei
Potrivit unui comunicat al Sălii de presă a Sfântului Scaun, delegația ortodoxă a venit la Roma pe 27 iunie a.c. și era condusă de mitropolitul Job al Pisidiei, co-președinte al Comisiei mixte internaționale pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Bisericile ortodoxe, ierarhul menționat fiind însoțit de episcopul Athenagoras de Nazianz și de diaconul patriarhal Kallinikos Chasapis. Prezența delegației de la Constantinopol continuă tradiționalul schimb de delegații pentru respectivele sărbători ale sfinților patroni: pe 29 iunie, la Roma, pentru sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, iar pe 30 noiembrie, la Istanbul, pentru sărbătoarea Sfântului Andrei. Delegația Patriarhiei ecumenice a asistat pe 29 iunie a.c. la solemna celebrare euharistică prezidată de papa Francisc în bazilica Sfântul Petru și a avut o întâlnire la Departamentul pentru promovarea unității creștinilor.
În discursul înmânat azi delegației ortodoxe, papa Francisc și-a exprimat recunoștința pentru participarea lor la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel și a mulțumit patriarhului Bartolomeu și Sfântului Sinod.
Primatul și sinodalitatea
Încă de la începutul discursului, papa și-a manifestat bucuria pentru ”buna reușită” a celei de-a XV-a sesiuni plenare a Comisiei mixte internaționale pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Bisericile ortodoxe, desfășurată recent la Alexandria, în Egipt, la invitația patriarhului Tawadros al II-lea. ”Lectura comună a modului în care a evoluat în Orient și în Occident raportul dintre sinodalitate și primat în al II-lea mileniu”, a remarcat papa Francisc, ”poate contribui la depășirea argumentelor polemice folosite de ambele părți, argumente care pot părea utile la consolidarea respectivelor identități, dar care, în realitate, sfârșesc prin a concentra atenția numai asupra propriei persoane și asupra trecutului. Astăzi, ținând cont de învățămintele istoriei, suntem chemați să căutăm împreună o modalitate de exercitare a primatului care, în contextul sinodalității, să fie în slujirea comuniunii Bisericii la nivel universal. În această privință, este oportună o precizare: nu este posibil a gândi că aceleași prerogative pe care Episcopul Romei le are față de dieceza sa și de ansamblul catolic vor fi extinse la comunitățile ortodoxe. Atunci când, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi pe deplin uniți în credință și în iubire, forma în care Episcopul Romei își va exercita slujirea sa de comuniune în Biserică la nivel universal va trebui să rezulte dintr-o relație indisolubilă dintre primat și sinodalitate”.
Unitatea este darul Duhului Sfânt
În același timp, observă papa Francisc în discursul său, ”să nu uităm că unitatea deplină va fi darul Duhului Sfânt și că în Duhul Sfânt trebuie căutată, pentru că comuniunea dintre credincioși nu e o chestiune de cedări și de compromisuri, ci de caritate fraternă, de frați care se recunosc fii iubiți de Tatăl și, plini de Spiritul lui Cristos, știu să integreze diversitățile lor într-un context mai amplu. Aceasta este perspectiva Duhului Sfânt, care armonizează diferențele fără uniformizarea realităților. Noi suntem chemați să avem privirea sa și, prin urmare, să o cerem cu stăruință în dar. Să ne rugăm Duhului Sfânt fără încetare, să-L invocăm unii pentru alții, și să împărțim frățește ceea ce purtăm în inimă: durerile și bucuriile, ostenelile și speranțele”.
Realitatea tragică a războiului
Climatul general al acestei întâlniri, remarcă în continuare papa Francisc, îndeamnă la împărtășirea preocupărilor, iar pacea în chinuita Ucraină se află mai presus de toate. ”Ca discipoli ai lui Cristos”, susține pontiful, ”nu putem să ne resemnăm în fața războiului, dar avem îndatorirea de a lucra împreună pentru pace. Tragica realitate a acestui război, care pare să nu mai aibă sfârșit, cere din partea tuturor un efort comun și creativ pentru a imagina și a realiza parcursuri de pace, către o pace justă și stabilă. Cu siguranță, pacea nu este o realitate la care putem să ajungem singuri, dar este în primul rând un dar al Domnului. Cu toate acestea, este vorba de un dar care cere o atitudine corespunzătoare din partea omului și, mai ales, a celui care are credință, care trebuie să participe la lucrarea pacificatoare a lui Dumnezeu”.
Pacea nu înseamnă doar absența războiului
În această perspectivă, ”Evanghelia ne arată că pacea nu vine din simpla absență a războiului, ci se naște din inima omului. Ceea ce o împiedică, într-adevăr, este, în cele din urmă, rădăcina rea pe care o purtăm înăuntru: stăpânirea, voința de a urmări în mod egoist propriile interese la nivel personal, comunitar, național și chiar religios. De aceea Isus ne-a propus ca remediu convertirea inimii, reînnoirea inimii prin iubirea Tatălui care «face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și face să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți» (Mt 5,45). Este o iubire gratuită și universală, nu una îngrădită la grupul propriu: dacă viața noastră nu vestește noutatea acestei iubiri, cum putem să dăm mărturie pentru Isus înaintea lumii? În fața închiderilor și a egoismului trebuie opunem stilul lui Dumnezeu care, după cum ne-a învățat Cristos cu exemplul său, este slujire și renunțare la sine. Putem fi siguri că, întruchipând această iubire, creștinii vor crește în comuniunea reciprocă și vor ajuta omenirea, marcată de dezbinări și discordii”.
La finalul discursului său, papa Francisc a invocat mijlocirea Sfinților Petru și Pavel, precum și a Sfântului Andrei, fratele lui Petru, pentru ca această întâlnire ”să fie un pas înainte pe calea către unitatea vizibilă în credință și în iubire”.