Papa la Santa Maria Maggiore, înainte de călătoria apostolică în Ungaria
Cetatea Vaticanului - A. Mărtinaș
Vatican News - 26 aprilie 2023. Cu motto-ul "Cristos este viitorul nostru", călătoria apostolică a papei Francisc în Ungaria, la Budapesta, va avea loc între 28 și 30 aprilie a.c..
Sfântul Părinte merge pentru a doua oară la Budapesta, unde a fost și în data de 12 septembrie 2021, pentru încheierea celui de-al 52-lea Congres euharistic internațional, găzduit și organizat de Biserica Catolică din Ungaria, între 5 și 12 septembrie 2021.
Momentele de rugăciune în fața icoanei "Salus Populi Romani" sunt o etapă obligatorie pentru papa Francisc, înainte de fiecare călătorie apostolică (pentru a cere însoțirea, mijlocirea și protecția Maicii Domnului) și la revenirea din fiecare călătorie apostolică (pentru a-i mulțumi Preacuratei pentru ajutorul primit).