Papa Francisc: Nu există vocație fără misiunea față de cei din urmă
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 27 aprilie 2023. Vocația, chemarea Domnului pentru "toți cei din lumea de astăzi", este un har, un "dar gratuit" și, în același timp, "este un angajament de a merge, de a merge să ducă Evanghelia", o misiune care este "o sursă de viață nouă și de bucurie adevărată". Astfel scrie papa Francisc în Mesajul pentru Ziua mondială de rugăciune pentru vocații, ajunsă la cea de-a 60-a ediție, care va fi celebrată duminică, 30 aprilie. O inițiativă "providențială", amintește pontiful, instituită de sfântul Paul al VI-lea, în 1964, în timpul Conciliului Vatican al II-lea. În Mesajul din acest an, papa Francisc ne îndeamnă să reflectăm la tema "Vocația: har și misiune".
Vocații preoțești în creștere în Africa și Asia, înfloritoare printre băștinași
Sfântul Părinte își exprimă speranța ca toate inițiativele prevăzute să "întărească sensibilitatea vocațională în familiile noastre, în comunitățile parohiale și în cele de viață consacrată, în asociațiile și mișcările ecleziale", iar "Spiritul Domnului Înviat să ne scuture din apatie și ne dea capacitatea de simpatie și empatie, pentru a trăi în fiecare zi regenerați ca fii ai lui Dumnezeu Iubire și pentru a fi la rândul nostru generatori de iubire".
Cu referire la tema Mesajului - "Vocația: har și misiune" – papa Francisc pune accentul pe legătura dintre "credința mărturisitoare" și "viața de har, prin Sacramente, comuniune eclezială și apostolatul în lume". Astfel, creștinul, însuflețit de Duhul Sfânt, "se lasă provocat de periferiile existențiale și este sensibil la dramele umane", amintindu-și mereu "că misiunea este opera lui Dumnezeu și nu se realizează individual, ci în comuniune eclezială".
Imaginația lui Dumnezeu care cheamă este infinită
După cum scrie apostolul Paul în Scrisoarea către Efeseni – continuă Mesajul – Dumnezeu "ne-a ales înainte de crearea lumii ca să fim sfinți și imaculați", de aceea "ne-a conceput" după chipul și asemănarea sa "și ne vrea copii ai săi: am fost creați prin iubire, din iubire și cu iubire, și am fost făcuți pentru a iubi". În Mesajul pentru cea de-a 60-a Zi mondială de rugăciune pentru vocații, papa Francisc amintește chemarea sa, la 21 septembrie 1953, când, mărturisește: "în timp ce mergeam la festivalul anual al studenților, am simțit nevoia să intru în biserică și să mă spovedesc. Acea zi mi-a schimbat viața și i-a dat o amprentă care durează până în ziua de azi". Dar "imaginația lui Dumnezeu care ne cheamă este infinită", subliniază Sfântul Părinte. Ea poate fi "în contact cu o situație de sărăcie, într-un moment de rugăciune, datorită unei mărturii limpezi a Evangheliei, a unei lecturi care ne deschide mintea, când ascultăm un cuvânt al lui Dumnezeu și îl auzim adresat tocmai nouă, în sfatul unui frate sau al unei surori care ne însoțește, într-un moment de boală sau de doliu...".
Nu există vocație fără misiune
Iar inițiativa lui Dumnezeu așteaptă răspunsul nostru, pentru că vocația este "o împletire între alegerea divină și libertatea umană". O chemare care ne deschide către Dumnezeu și către ceilalți: "Dumnezeu cheamă iubind, iar noi, recunoscători, răspundem iubind". Dar chemarea, precizează pontiful, "include și trimiterea", pentru că "nu există vocație fără misiune". Și nu există fericire și autorealizare deplină fără a oferi celorlalți noua viață pe care am aflat-o'. Sfântul Părinte citează citează de asemenea exortația apostolică "Evangelii gaudium", în care explică faptul că toți cei botezați pot spune: 'Eu sunt o misiune pe acest pământ și de aceea mă aflu în această lume'.
Mărturisiți cu bucurie ceea ce trăim fiind alături de Isus
Misiunea comună nouă, tuturor creștinilor, continuă papa Francisc, "este aceea de a mărturisi cu bucurie, în orice situație, prin atitudini și cuvinte, ceea ce experimentăm fiind cu Isus și în comunitatea sa care este Biserica". Concret, acest lucru se traduce în "opere de milostenie materială și spirituală, într-un stil de viață primitor și blând, capabil de apropiere, compasiune și bunătate, împotriva curentului culturii respingerii și a indiferenței". Pentru că "miezul" vocației creștine este "imitarea lui Isus Cristos, care a venit să slujească și nu să fie slujit".
ZMT, chemați să ne ridicăm și să mergem în grabă, cu inima arzândă
O acțiune misionară care nu provine doar "din capacitățile" sau din voința noastră, ci "dintr-o experiență profundă cu Isus". Doar atunci putem deveni martori, precum cei doi ucenici din Emaus, care cu inima arzândă îl ascultă pe Isus în timp ce le explică Scripturile, pe drum. Suveranul Pontif speră ca acest lucru să se întâmple și în timpul Zilei Mondiale a Tinerilor, de la Lisabona, pe care o așteaptă cu bucurie: urmând tema "Maria s-a ridicat și a plecat în grabă", fiecare "se poate simți chemat să se ridice și să plece în grabă, cu inima arzândă!".
Biserica, o "simfonie" de vocații, unite și distincte "în ieșire"
În fine, papa Francisc scrie că Biserica este "Ekklesía", termen grecesc care înseamnă "adunare de oameni chemați, chemați", pentru a forma comunitatea de discipoli misionari ai lui Isus Cristos. În Biserică, amintește el, "suntem cu toții slujitori și slujitoare, în funcție de vocații, carisme și slujiri diferite". De fapt, vocația la dăruirea de sine în iubire, comună tuturor, se realizează "în viața creștinilor laici, angajați în construirea familiei ca o mică biserică domestică și în reînnoirea diferitelor medii ale societății prin fermentul Evangheliei". Dar și "în mărturia bărbaților și femeilor consacrate, toți dăruiți lui Dumnezeu în slujba fraților și surorile lor ca profeție a Împărăției lui Dumnezeu"; în slujitorii hirotoniți, diaconi, prezbiteri și episcopi, "puși în slujba Cuvântului, a rugăciunii și a comuniunii poporului sfânt al lui Dumnezeu". Și numai în relația cu toate celelalte, "fiecare vocație specifică în Biserică" apare "cu adevărul și bogăția sa proprie", pentru că Biserica "este o simfonie vocațională, cu toate vocațiile unite și distincte în armonie", în ieșire, pentru a "iradia în lume viața nouă a Împărăției lui Dumnezeu".