Papa Francisc: Criteriul primirii să nu fie utilitatea ci condiția de persoană
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 10 martie 2023. Astfel a evidențiat papa Francisc primindu-i în audiență pe participanții la simpozionul intitulat "Catedra primirii", organizat de asociația Fraterna Domus, cu desfășurare în comuna Sacrofano, din apropierea Romei, între 6 și 10 martie a.c.. Întâlnirea cu pontiful a avut loc joi, 9 martie, în Sala Consistoriului, din Palatul Apostolic.
Subliniind că primirea este una dintre trăsăturile care caracterizează "o lume deschisă", pontiful a făcut trimitere la enciclica "Fratelli tutti", definită un apel la a gândi și genera o lume deschisă, în contrast cu închiderea în sacristie. Pontiful și-a exprimat aprecierea pentru activitatea membrilor asociației care, departe de lumina reflectoarelor, fac eforturi în favoarea primirii ca "o expresie a iubirii, a acelui dinamism al deschiderii care ne împinge să fim atenți la celălalt, să căutăm ce este mai bun pentru viața lui (cf. Fratelli tutti , 91-94) și care, în puritatea sa, este iubirea insuflată de Dumnezeu."
"În măsura în care este pătrunsă de această atitudine de deschidere și de primire, o societate devine capabilă să integreze toți membrii săi, chiar și pe cei care, din diferite motive, sunt ‚străini existențiali’ sau ‚exilați ascunși’ cum, de exemplu, ajung să fie uneori persoanele cu dizabilități sau persoanele în vârstă (cf. FT, 97-98). În ceea ce privește acest aspect al iubirii, referința fundamentală este prima enciclică a lui Benedict al XVI-lea, Deus caritas est (25 decembrie 2005)."
Pontiful a amintit, de asemenea, un alt pasaj din enciclica "Fratelli tutti" (numărul 141) în care se spune că adevărata calitate a diferitelor țări ale lumii se măsoară prin capacitatea de a gândi nu numai ca o țară, ci și ca o familie umană, situație care este foarte evidentă mai ales în momentele critice. Pontiful a subliniat că o cultură socială și politică care înțelege ospitalitatea gratuită poate avea un viitor, insistând asupra gratuității care este esențială pentru a genera fraternitate și prietenie socială.