Căutare

Conferința ONU pe tema resurselor de apă la nivel mondial (imagine simbolică) Conferința ONU pe tema resurselor de apă la nivel mondial (imagine simbolică)  (ANSA)

"Apa și speranța", în cadrul conferinței ONU privind apa, din 2023

Într-o scrisoare adresată organizatorilor conferinței ONU pe tema resurselor de apă la nivel mondial, papa Francisc și-a exprimat "apropierea, sprijinul și însoțirea sa în cursul întâlnirii de lucru cu tema: "Apă și speranță: experiențe și provocări pentru promovarea dezvoltării durabile și îngrijirea Casei noastre comune", care are loc în cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind resursele de apă, cu desfășurare la New York, între 22 și 24 martie" – informează Marcelo Figueroa într-un articol

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 24 martie 2023. Sfântul Părinte continuă în scrisoare: "Aduc un omagiu organizațiilor care s-au reunit pentru a căuta voci comune: Fundația Lucrătorilor Sanitari pentru Formare și Dezvoltare, Conferința Eclezială a Amazoniei, Asociația de Inginerie Sanitară și de Mediu, Asociația Universităților Iezuite din America Latină (AUSJAL), Programul Universitar Amazonian, Consiliul Național al Lucrărilor privind Apa și Salubritatea și Institutul pentru Dialog Global și Cultura Întâlnirii".

"Apă și speranță: experiențe și provocări în promovarea dezvoltării și grija pentru casa comună", este titlul evenimentului care are loc în cadrul conferinței menționate mai sus.

În scrisoare, Suveranul Pontif adaugă: "Această reuniune particulară, pe lângă multe altele propuse de sute de organizații, împreună cu sesiunile plenare, dialogurile tematice și toate activitățile planificate, trebuie să fie asemenea cursului unui râu de speranță care să garanteze că acordurile la care se ajunge vor deveni concrete în fața provocărilor urgente cu care se confruntă planeta".

Continuă Marcelo Figueroa în articolul pentru l’Osservatore Romano: "Participanții la conferință își propun să creeze un spațiu de dialog în care experiențele sectoriale și teritoriale să se îmbogățească cu activitatea academică, politică, religioasă și comunitară, pentru a propune soluții și a crea elementele și condițiile fundamentale pentru conceperea de strategii care să facă față scenariilor viitoare. Liniile tematice sunt: apa și dezvoltarea; apa și schimbările climatice; rolul statului în protecția dreptului omului la apă; popoarele originare și dreptul omului la apă.

Papa Francisc își încheie scrisoarea care poartă data de 14 martie, subliniind că "trebuie să ne unim eforturile, implicând întreaga comunitate internațională pentru a lucra împreună și a crea consensuri care să permită dezvoltarea integrală a umanității. Sper că această Conferință privind apa să fie axa care să conecteze soluțiile de care lumea are nevoie, astfel încât, garantând accesul deplin la apă și la salubritatea acesteia, să dăm o împlinire universală dreptului la apă, care nu este nimic mai puțin decât dreptul la viață, la viitor și la speranță". Vă mulțumim pentru această reuniune, pentru angajament, pentru implicarea activă și pentru acorduri. Nu ne putem teme de dezbatere, trebuie să creștem odată cu ea, pentru noi și pentru generațiile viitoare. Fie ca Domnul Dumnezeul nostru să vă binecuvânteze. Mă rog pentru voi, nu uitați să faceți același lucru pentru mine".

Apa nu poate fi risipită sau folosită în mod abuziv

Amintim că, la audiența generală de miercuri, în cadrul salutului adresat pelerinilor vorbitori de limbă italiană, papa Francisc a amintit Ziua Mondială a Apei, care se marchează la 22 martie. "Îmi vin în minte cuvintele Sfântului Francisc de Assisi: ¢Lăudat să fii, Doamne, pentru sora Apă, care este atât de folositoare și umilă, prețioasă și castă¢. În aceste cuvinte simple simțim frumusețea creației și conștientizarea provocărilor pe care le implică îngrijirea ei." "În aceste zile" – a continuat pontiful – "are loc la New York cea de-a doua Conferință privind apa din cadrul Organizației Națiunilor Unite. Mă rog pentru succesul lucrărilor și îmi exprim speranța ca acest eveniment important să accelereze inițiativele în favoarea celor care suferă de lipsa apei, a acestui bun primar. Apa nu poate fi risipită sau folosită în mod abuziv și nu poate fi un motiv de război, ci trebuie păstrată pentru binele nostru și al generațiilor viitoare. "

 

 

 

24 martie 2023, 07:43