La papa Francisc, profesorii și studenții universităților pontificale din Roma
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
25 februarie 2023 – Vatican News. Deși cu origini și competențe diverse, ”străduiți-vă să fiți un cor, căci universitatea este școala acordului și consonanței între voci și instrumente diferite, nu este școala uniformității”: a spus papa Francisc în discursul adresat sâmbătă, 25 februarie 2023, rectorilor, profesorilor, studenților și angajaților diverselor universități și instituții pontificale din Roma, primiți în audiență comună în aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului.
Diverse universități, dar într-un singur ”cor”
”Voi aparțineți unui sistem de studii ecleziastice vast și pluriform”, a remarcat papa în discursul său, ”care a înflorit în decursul secolelor datorită înțelepciunii Poporului lui Dumnezeu, răspândit în toată lumea și strâns legat de misiunea evanghelizatoare a întregii Biserici. Sunteți parte a unei bogății care a crescut sub călăuzirea Spiritului Sfânt în cercetare, dialog, discernământul semnelor timpurilor și ascultarea multor expresii culturale diverse. În această privință, voi vă evidențiați prin apropierea voastră specială, chiar geografică, de Succesorul lui Petru și de slujirea sa de a vesti cu bucurie adevărul lui Cristos”.
”Sunteți femei și bărbați care”, a adăugat papa Francisc, ”v-ați dedicat studiului - unii pentru câțiva ani, alții pentru toată viața - cu origini și competențe diverse. De aceea, vreau să vă spun mai întâi de toate preluând cuvintele sfântului episcop martir Ignațiu din Antiohia: străduiți-vă să fiți un cor (Scrisoarea către Efeseni, 2-5). Universitatea este, într-adevăr, școala acordului și a consonanței între voci și instrumente diferite. Nu este școala uniformității. Sfântul John Henry Newman o descrie ca spațiul în care diferitele cunoașteri și perspective se exprimă în sintonie, se completează, se corectează și se echilibrează între ele (cf. L’idea di università, Roma 2005, 101)”.
Inteligența minții, a inimii și a mâinilor
”Această armonie cere să fie cultivată mai întâi de toate în voi înșivă, între cele trei inteligențe care vibrează în sufletul omului: a minții, a inimii și a mâinilor, fiecare cu timbrul său vocal și cu caracterul său, și toate fiind necesare. Limbajul minții să fie unit cu cel al inimii și cu cel al mâinilor: ceea ce se gândește, ceea ce se simte și ceea ce se face”.
În continuarea amplului său discurs, papa a scos în evidență ”inteligența mâinilor”. Deși este cea mai senzorială, aceasta nu este mai puțin importantă, mai mult, s-ar putea spune că ”este ca scânteia gândirii și a cunoașterii, iar, într-un anumit fel, rezultatul lor cel mai matur”. Papa a povestit că la prima sa ieșire în Piața Sfântul Petru, un grup de copii i-au cerut să-l vadă, dar el nu înțelegea aceste cuvinte fiind deja în fața lor, dar apoi, observându-i cum mișcau mâinile, și-a dat seama că erau nevăzători și s-a apropiat de ei ca să fie atins. ”Acest fapt m-a impresionat foarte mult”, a recunoscut papa, spunând că e vorba de inteligența mâinilor. Dacă pentru Aristotel mâinile sunt ”asemenea sufletului”, datorită capacității sensibile de a deosebi și explora realitatea, Immanuel Kant nu avea ezitări în a spune că mâinile sunt asemenea ”creierului exterior al omului”.
În limbajul comun, se spune că mâna prinde, dar mintea cuprinde, învață și se lasă surprinsă, dar pentru aceasta este nevoie de ”mâini sensibile”. ”Mintea nu va putea să cuprindă nimic dacă mâinile sunt închise de avariție sau sunt mâini găurite prin care curg în gol timpul, sănătatea și talentul, sau dacă refuză să dea pacea, să salute ori să strângă alte mâini. Nu va putea să învețe nimic dacă mâinile au degetele îndreptate nemilos împotriva fraților și surorilor care greșesc. Și nu va putea să se simtă surprinsă de nimic dacă aceleași mâini nu știu să se împreuneze și să se înalțe la cer în rugăciune”.
Mâinile lui Cristos și mâinile noastre
”Să ne uităm la mâinile lui Cristos”, a îndemnat papa. ”Cu ajutorul lor, El ia pâinea și, după ce a rostit binecuvântarea, o frânge și o dă discipolilor spunând: Aceasta este trupul meu. Apoi, ia potirul și, după ce a mulțumit, îl oferă discipolilor spunând: Acesta este sângele meu (cf. Mc 14,23-24). Ce vedem? Vedem mâini care, în timp ce iau, mulțumesc. Mâinile lui Isus ating pâinea și vinul, trupul și sângele, viața însăși, și aduc mulțumire, iau și mulțumesc pentru că simt că totul este un dar al Tatălui. Nu întâmplător, pentru a indica acțiunea lor, evangheliștii folosesc verbul lambano, care indică în același timp a lua și a primi. Să facem, așadar, armonie în noi înșine, făcând ca și mâinile noastre să devină euharistice ca mâinile lui Cristos și însoțind tactul, în orice contact și luare, cu o smerită, bucuroasă și sinceră gratitudine”.
Armonie între universități
În discursul său, papa a îndemnat profesorii și studenții să formeze un adevărat cor și între diversele componente ale comunităților lor, precum și între diversele și numeroasele instituții care au luat ființă în decursul secolelor. ”Astăzi, însă, în fața unui număr mai mic de studenți și profesori, această multiplicitate a centrelor de studiu riscă să risipească energii prețioase”, a remarcat papa, ”astfel că, în loc să favorizeze transmiterea bucuriei evanghelice a studiului, învățământului și cercetării, amenință uneori să o încetinească și să o împovăreze. Trebuie să luăm act de acest lucru. În special după pandemia de Covid-19, este urgent a lansa un proces care să ducă la o sinergie efectivă, stabilă și organică între instituțiile academice pentru a onora mai bine propriile scopuri specifice și pentru a favoriza misiunea universală a Bisericii. Și să nu ajungem să ne certăm între noi pentru a mai lua vreun student sau vreo oră mai mult. Vă invit, de aceea, să nu vă mulțumiți cu soluții pe termen scurt și să nu gândiți acest proces de creștere ca pe o acțiune de apărare, menită să înfrunte scăderea resurselor economice și umane. Trebuie văzut, mai degrabă, ca o lansare către viitor, ca o invitație de a accepta provocările unei epoci noi a istoriei. Moștenirea voastră este extrem de bogată și poate să promoveze viața nouă, dar poate la fel să o sufoce dacă devine prea autoreferențială, dacă devine o piesă de muzeu. Dacă vreți să aibă un viitor fecund, păstrarea ei nu se poate limita la menținerea celor primite: trebuie să se deschidă la evoluții curajoase și, dacă este necesar, chiar inedite. Ea este ca o sămânță care, dacă nu este sădită în pământul realității concrete, rămâne singură și nu aduce roade (cf. In 12,24). Vă încurajez, așadar, să lansați cât mai curând un încrezător proces în această direcție, cu inteligență, prudență și îndrăzneală, ținând cont mereu că realitatea este mai importantă decât ideea (cf. Evangelii gaudium, 222-225). Departamentul pentru cultură și educație, cu mandatul meu, vă va însoți în acest demers”.
Niciodată soliști fără cor
”Speranța este o realitate corală”, a spus papa la finalul discursului, îndemnându-i pe cei prezenți să privească cu atenție sculptura lui Cristos Înviat, amplasată în centrul scenei din aula Paul al VI-lea, operă a artistului Pericle Fazzini. ”Observați cu atenție mâinile lui Cristos: sunt ca ale unui dirijor de cor. Dreapta este deschisă: dirijează tot ansamblul de coriști și, ridicându-se spre înalt, pare să ceară un crescendo în execuție. Stânga, în schimb, deși este îndreptată către tot corul, are arătătorul ridicat, ca și cum ar convoca un solist, spunându-i: E rândul tău! Mâinile lui Cristos cuprind în același timp corul și solistul pentru ca, în timpul concertului, rolul unuia să se acorde cu rolul celuilalt într-o complementaritate constructivă. Vă rog, niciodată soliști fără cor. E rândul vostru, al tuturor! și, în același timp, E rândul tău! Aceasta spun mâinile Celui înviat: voi toți și tu! În timp ce îi contemplăm gesturile, să reînnoim, așadar, angajamentul nostru de a forma un cor, în sintonia și în acordul vocilor, docili la lucrarea vie a Spiritului. Este ceea ce cer în rugăciune pentru fiecare dintre voi și pentru toți”, a spus Sfântul Părinte, nu înainte de a invoca asupra lor binecuvântarea sa și de a le cere să fie amintit în rugăciunile lor.