Epifania Domnului. Papa Francisc îndeamnă la ”Angelus” la rugăciune pentru pace în Ucraina
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
6 ianuarie 2023 – Vatican News. Craii care au ajuns la Pruncului Isus, ”înțelepții din Răsărit”, i-au adus aur, tămâie și smirnă (cf. Mt 2,11), dar am putea spune că ei, de fapt au primit trei daruri care ne privesc pe noi toți: a spus papa Francisc în alocuțiunea rugăciunii ”Îngerul Domnului”, recitată vineri, 6 ianuarie a.c., în solemnitatea Epifaniei, împreună cu aproximativ 30 de mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața San Pietro.
După ce la Sfânta Liturghie a solemnității, prezidată în bazilica vaticană la ora 10.00, papa Francisc a vorbit despre locurile în care Domnul așteaptă să ne întâlnească, la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, a scos în evidență nu atât darurile pe care Magii le-au oferit Pruncului Isus la Betleem, cât mai ales darurile pe care le-au primit: darul chemării, pe care au simțit-o în timp ce cercetau aștrii cerului, darul discernământului, pentru că au făcut deosebire între țelul parcursului lor și ispitele care îi ademeneau, și darul surprizei, întâlnindu-L și recunoscându-L pe Dumnezeu în sărăcie. ”Ar fi frumos dacă în această zi”, a spus papa la finalul alocuțiunii sale, ”ne aducem aminte de aceste daruri: chemarea, discernământul și surpriza, daruri pe care le-am primit deja, să ne gândim din nou la momentul în care am perceput chemarea lui Dumnezeu în viață, când, după multe eforturi, am reușit să deosebim vocea sa sau, mai departe, la o surpriză de neuitat pe care El ne-a făcut-o, uimindu-ne. Fecioara Maria să ne ajute să ne amintim de aceste daruri primite și să le păstrăm”.
După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa a salutat romanii și grupurile de pelerini, menționând în primul rând faptul că Bisericii răsăritene – catolice și ortodoxe - care urmează calendarul iulian celebrează în 7 ianuarie sărbătoarea Nașterii Domnului. Adresându-se în mod particular fraților și surorilor ”martirizatului popor ucrainean”, papa a transmis urarea ca ”Nașterea Mântuitorului să inspire întărire și speranță, precum și pași concreți care să poată să conducă, în sfârșit, la încetarea luptelor și la pace. Să ne rugăm mult pentru Ucraina și pentru pace”, a fost îndemnul papei.
Sfântul Părinte a menționat, mai departe, că în solemnitatea Epifaniei, Biserica catolică marchează și Ziua Copilăriei Misionare, în care copii din întreaga lume ”răspândesc bucuria de a fi prietenii lui Isus și se angajează - prin rugăciune, sacrificii și oferte – să-i susțină pe misionarii Evangheliei”.
Papa Francisc a salutat, de asemenea, participanții la manifestarea folclorică, tipic italiană, ”Viva la Befana”, precum și procesiunea dedicată Crailor din Răsărit în numeroase sate și orașe din Polonia.
Rugăciunea ”Îngerul Domnului” s-a încheiat cu binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.