Angelus. Papa Francisc: A sta cu Isus cere curajul de a renunța la ceva
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
22 ianuarie 2023 – Vatican News. Ca să-L urmăm pe Isus este necesar întotdeauna să renunțăm la ceva, dar după aceea ne vom simți întotdeauna mai bine: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată duminică, 22 ianuarie a.c., împreună cu mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața Sfântul Petru.
În alocuțiunea sa, papa a vorbit despre Evanghelia duminicii, a III-a din timpul liturgic de peste an după calendarul roman sau latin, și a scos în evidență că primii discipoli chemați de Isus au lăsat totul pentru a-L urma (cf. Matei 4, 12-23). A lăsa ceva pentru a-L urma pe Cineva: ”cu Isus este întotdeauna așa. Se poate începe într-un anumit fel prin a simți fascinația sa, poate datorită celorlalți. Apoi, cunoașterea poate deveni mai personală și să aprindă o lumină în inimă”. Mai devreme sau mai târziu, însă, ajunge ”momentul în care e necesar a lăsa ceva pentru a-L urma. Este momentul deciziei: ”las unele certitudini și pornesc pentru o nouă aventură sau rămân unde sunt? Este un moment decisiv pentru fiecare creștin, pentru că aici este în joc rostul tuturor celorlalte. Dacă nu se găsește curajul de a porni la drum, există riscul de a rămâne spectatori ai propriei existențe și de a trăi credința pe jumătate”.
”A sta cu Isus, așadar, cere curajul de a lăsa ceva. Ce anume? Cu siguranță, viciile și păcatele noastre, care sunt ca niște ancore care ne blochează la mal și ne împiedică să înaintăm în larg. Dar e nevoie a lăsa și ceea ce ne reține din a trăi în plinătate, precum temerile, calculele egoiste, garanțiile pentru a rămâne în siguranță trăind cu ce găsești. E necesar a renunța și la timpul care se risipește cu atât de multe lucruri inutile. Cât de frumos este a lăsa toate acestea pentru a trăi, de exemplu, riscul ostenitor dar gratificator al slujirii sau pentru a dedica timp rugăciunii astfel încât să creștem în prietenia cu Domnul”. Papa a dat aici ca exemplu o tânără familie care renunță la traiul liniștit pentru a se deschide la aventura imprevizibilă a maternității și a paternității, dar și anumite profesii, cum ar fi medicii care renunță la multe pentru a fi în slujirea bolnavilor, sau muncitorii, care fac atâtea sacrificii ca să pună o pâine pe masă. ”Pentru împlinirea vieții”, a subliniat papa, ”e necesar a accepta provocarea de a lăsa ceva. La aceasta ne îndeamnă Isus astăzi pe fiecare dintre noi”.
De aici, întrebările papei: ”este ceva anume, astăzi, la care Isus îmi cere să renunț? Care sunt lucrurile materiale, modurile de a gândi, obișnuințele pe care trebuie să le las pentru a-i spune cu adevărat DA? Să ne ajute Maria să spunem asemenea ei un DA deplin lui Dumnezeu, să știm a lăsa ceva pentru a-L urma mai bine. Nu vă fie teamă să lăsați ceva dacă o faceți pentru a-L urma pe Isus: după aceea ne vom simți întotdeauna mai bine”.
La saluturile adresate romanilor și pelerinilor după rugăciunea ”Angelus”, papa Francisc a amintit că această zi este dedicată Cuvântului lui Dumnezeu, a transmis urările sale celor care, în Extremul Orient, sărbătoresc Anul Nou lunar și a îndemnat la rugăciune pentru populația din Myanmar, unde o biserică a fost incendiată și distrusă. De asemenea, a cerut încetarea violențelor care au loc în Peru și reluarea dialogului pentru o respectare deplină a drepturilor omului și a statului de drept. Pontiful a salutat, în fine, ”semnalele pozitive” care provin din Camerun, după conflictul din regiunile anglofone, și a reînnoit apelul la rugăciune pentru populația din Ucraina.
Rugăciunea ”Îngerul Domnului” s-a încheiat cu binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.