Căutare

ZMT Lisabona. Papa Francisc: Voluntariatul, un adevărat har al lui Dumnezeu

”Ceea ce mă impresionează mai mult atunci când vizitez unele biserici [locale] este forța voluntariatului, un adevărat har al lui Dumnezeu”: spune papa Francisc într-un mesaj video transmis voluntarilor care pregătesc Ziua mondială a tineretului de la Lisabona (1-6 august 2023). Mesajul a fost transmis cu ocazia Zilei internaționale a voluntarilor pentru dezvoltare economică și socială.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
6 decembrie 2022 – Vatican News
. ”Voi, voluntarii și voluntarele, sunteți forța Bisericii, o dimensiune importantă a misiunii Bisericii”: afirmă papa Francisc într-un mesaj video transmis voluntarilor care pregătesc manifestările Zilei mondiale a tineretului de la Lisabona din 2023. Mesajul a fost transmis în 5 decembrie a.c., cu ocazia Zilei internaționale a voluntarilor pentru dezvoltare economică și socială.

”Unul din lucrurile care mă impresionează mai mult atunci când vizitez bisericile [locale]”, spune Sfântul Părinte în mesajul său, ”este forța voluntariatului. Da, acolo sunt episcopul, preotul, călugărițele, credincioșii laici și toți ceilalți. Dar voluntariatul este altceva. Voluntariatul este o forță debordantă, între ghilimele, înseamnă a ieși din scheme, a uni pentru a duce mai departe o realitate. Voluntariatul are această perseverență în a duce mai departe o realitate. De exemplu, voluntariatul cu cei bolnavi, bărbați și femei care stau acolo ziua întreagă, în timpul liber pe care îl au ei lucrează cu bolnavii. Voluntariatul este un har al lui Dumnezeu. Vă rog, angajați-vă în această privință cu toată puterea voastră”.

”Voi, voluntarii și voluntarele”, continuă papa Francisc, ”sunteți forța Bisericii, sunteți o dimensiune importantă a misiunii Bisericii pentru că mergeți și întrețineți prin voluntariatul vostru numeroase activități ale Bisericii. Nu vă fie teamă. Vă mulțumesc pentru generozitatea pe care o arată fiecare voluntar și fiecare voluntară”, afirmă pontiful la finalul scurtului său mesaj, invocând asupra tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu și cerând, la rândul său, susținerea rugăciunii lor.

Manifestările Zilei mondiale a tineretului de la Lisabona sunt programate în perioada 1-6 august 2023. Papa Francisc este unul dintre primii care s-a înscris ”ca pelerin”, făcând publică înscrierea sa la rugăciunea ”Angelus” din 23 octombrie 2022. Având alături câțiva tineri de la Lisabona, pontiful a făcut click pe formularul digital afișat pe o tabletă electronică. ”Dragi tineri”, spunea atunci Sfântul Părinte, ”vă invit să vă înscrieți la această întâlnire în care, după o lungă perioadă de distanțare și izolare, vom regăsi bucuria îmbrățișării fraterne între popoare și generații, îmbrățișarea reconcilierii și a păcii, de care avem atât de mult nevoie”.

Înscrierile se pot face accesând site-ul web lisboa2023.org, cu precizarea că accesul la inițiativele manifestării sunt gratuite: de la Sfânta Liturghie de deschidere și întâlnirea cu papa Francisc, la Calea Crucii, la Veghea de rugăciune și la Sfânta Liturghie de încheiere. Comitetul Organizatoric Local (COL) al Zilei mondiale a tinerilor de la Lisabona are misiunea de a-i ajuta pe pelerini să participe în mod organizat la o serie de servicii, precum cazarea, mâncarea, asigurarea de sănătate, transportul și kitul pelerinului, pregătind diverse pachete de servicii în funcție de durata șederii. Mai multe informații de interes general se pot găsi pe site-ul menționat mai sus care, în ultimele săptămâni, este disponibil în portugheză, spaniolă și engleză.

06 decembrie 2022, 10:38