La papa Francisc, sindicatul italian CGIL: Să nu se pună pe același plan profitul și persoana
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
19 decembrie 2022 – Vatican News. ”Vă încredințez mijlocirii Sfântului Iosif, care a cunoscut frumusețea și oboseala bunei îndepliniri a propriei meserii și satisfacția de a câștiga pâinea pentru familia sa. Vă urez un Crăciun senin vouă tuturor și celor dragi ai voștri, iar dacă puteți, rugați-vă pentru mine!”: sunt cuvintele papei Francisc de la finalul audienței de luni, 19 decembrie a.c., în care primit aproximativ șase mii de lideri și delegați ai sindicatului italian CGIL – Conferința Generală Italiană a Muncii.
”Nu există sindicat fără muncitori și nu există muncitori liberi fără sindicat”, a spus pontiful în discursul său. ”Trăim într-o epocă în care, în ciuda progreselor tehnologice – iar, uneori, chiar din cauza acelui sistem pervertit care se numește tehnocrație (cf. Laudato si, 106-114) – a dezamăgit, în parte, așteptările de justiție în domeniul muncii. Aceasta cere, mai întâi de toate, a porni din nou de la valoarea muncii ca spațiu de întâlnire între vocația personală și dimensiunea socială. A munci îi permite persoanei să se realizeze, să trăiască în fraternitate, să cultive prietenia socială și să facă lumea mai bună. Enciclicele Laudato si și Fratelli tutti pot fi de ajutor în a întreprinde parcursuri formative care să ofere motive de angajare în timpul pe care îl trăim”.
Pontiful a subliniat în discursul său câteva linii mari ale activității sindicale. Mai întâi, faptul că ”munca edifică societatea”, ca experiență primordială de cetățenie în care fuzionează destinul, roadele angajării și talentele fiecăruia. În același timp, a remarcat că una din îndatoririle sindicatului este aceea de ”a educa la sensul muncii”, promovând o adevărată fraternitate între lucrători, fără uita că e necesară semnalarea distorsiunilor din domeniul muncii, în special atunci când e vorba de încălcarea demnității umane prin discriminări de gen, cum se observă în cazul femeilor, al tinerilor și al muncilor expuse la riscuri.
La finalul discursului său, papa a remarcat ”câteva îngrijorări”, precum exploatarea persoanelor, ca și cum ar fi aparate de furnizat produse, și demiterile de la locul de muncă, un fenomen care afectează categoriile tinere și mai puțin tinere de pe piața muncii. Dar cea mai gravă îngrijorare este, fără îndoială, siguranța muncii, de care a amintit în salutul său și secretarul general al sindicatului CGIL. ”Există încă prea mulți morți – îi văd în ziare, în fiecare zi este câte unul – prea mulți mutilați și răniți la locul de muncă. Orice moarte la locul de muncă este o înfrângere pentru întreaga societate. Mai mult decât să-i numărăm la sfârșitul anului, ar trebui mai degrabă să amintim numele lor, pentru că sunt oameni, nu numere. Să nu lăsăm să se pună pe același plan profitul și persoana! Idolatria banului tinde să calce în picioare totul și pe toți și nu respectă diferențele. Este vorba de a se forma pentru a ține la viața angajaților și de a se educa pentru a lua în serios normele de siguranță: numai o înțeleaptă alianță poate preveni acele incidente care sunt tragedii pentru familii și comunități”.
”Dragi prieteni”, a spus papa la încheierea audienței, ”vă îndemn să fiți santinele în domeniul muncii generând alianțe, nu contrapuneri sterile. Lumea este însetată de pace, mai ales în acest moment istoric, iar contribuția tuturor este fundamentală. A educa la pace chiar și la locurile de muncă, marcate deseori de conflicte, poate deveni un semn de speranță pentru toți, chiar și pentru viitoarele generații”.