Papa: Sfântul Francisc de Sales, ghid al sufletelor, capabil să citească semnele timpului său

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 29 decembrie 2022. „Un fin interpret” al timpului său, care a avut, într-un mod nou, „sete de Dumnezeu”. Un „extraordinar călăuzitor de suflete”, capabil să-i ajute pe oameni să-l caute pe Domnul în inima lor și să-l găsească în iubire. Astfel îl descrie papa Francisc pe sfântul Francisc de Sales în Scrisoarea apostolică „Totum amoris est” (Totul aparține iubirii), scrisă cu ocazia celui de-al patrulea centenar de la moartea episcopului învățător al Bisericii, patronul jurnaliștilor și al comunicatorilor. Cu privire la sfântul francez, născut la Castelul de Sales, în Savoia, la 21 august 1567, și mort la Lyon la 28 decembrie 1622, Suveranul Pontif subliniază vocația de a se întreba „în orice împrejurare a vieții unde se găsește cea mai mare iubire”. Nu este o coincidență faptul că sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit „învățător al iubirii divine”, amintește papa Francisc, nu doar pentru că a scris „un profund tratat despre aceasta, ci mai ales pentru că a fost mărturisitorul ei”.

În vremuri în schimbare, noi oportunități pentru proclamarea Evangheliei

După ce se întreabă despre „moștenirea sfântului Francisc de Sales pentru timpurile noastre”, Sfântul Părinte explică faptul că a găsit „ductilitatea și capacitatea sa de viziune iluminatoare”. În timpul anilor petrecuți la Paris la începutul secolului, cel pe care Benedict al XVI-lea l-a descris ca fiind „apostol, predicator, scriitor, om de acțiune și de rugăciune”, a dobândit „o percepție clară a vremurilor în schimbare”. Și, în cursul acestor schimbări, „el însuși nu și-ar fi imaginat vreodată că va recunoaște o astfel de oportunitate pentru proclamarea Evangheliei. Sfânta Scriptură, pe care îl iubise din tinerețe, era în măsură să croiască un drum, deschizând orizonturi noi și imprevizibile, într-o lume în tranziție rapidă”. Iar acest lucru, pentru papa Francisc, „este ceea ce ne așteaptă ca sarcină esențială și pentru această tranziție din epoca noastră: o Biserică nereferențială față de sine, liberă de orice mondenitate, dar capabilă să viețuiască în lume, să împărtășească viața oamenilor, să meargă împreună, să asculte și să primească”. Este ceea ce a făcut sfântul Francisc de Sales, care ne invită, spune papa Francisc, „să ieșim dintr-o preocupare excesivă pentru noi înșine, pentru structuri, pentru imaginea socială, și să ne întrebăm mai degrabă care sunt nevoile concrete și așteptările spirituale ale credincioșilor”.

Căutându-L pe Dumnezeu în inimă și în istorie

Un „stil de viață plin de Dumnezeu”, explică pontiful, motivat astfel de sfântul episcop: „Dacă omul se gândește cu oarecare atenție la divinitate, simte imediat o anumită emoție dulce în inimă, ceea ce dovedește că Dumnezeu este Dumnezeul inimii umane”. Aceasta este, pentru Suveranul Pontif, sinteza gândirii sale: „În inimă și prin inimă”, scrie el, „omul îl recunoaște pe Dumnezeu și, în același timp, pe el însuși, propria sa origine și profunzime, propria sa împlinire, în chemarea la iubire”. Astfel, el descoperă că credința nu este „o încredințare pasivă la o doctrină fără trup și fără istorie”, ci este „în primul rând o atitudine a inimii” care se naște din contemplarea vieții lui Isus și ne face să trăim istoria cu încredere și concretețe „la școala Întrupării”.

Discernământul legat de proba iubirii

Sfântul Francisc de Sales, observă papa, „a recunoscut dorința ca fiind rădăcina întregii vieți spirituale adevărate și, în același timp, ca fiind locul contrafacerii ei”. Din acest motiv, el a considerat că este fundamental să „pună la încercare dorința prin discernământ”, criteriul suprem de evaluare aflându-se în „iubire”, întrebându-se „în fiecare împrejurare a vieții unde se găsește cea mai mare iubire”.

O teologie cufundată în rugăciune și comunitate

Suveranul Pontif atribuie reflecției asupra vieții spirituale a sfântului Francisc de Sales „o eminentă demnitate teologică”, pentru că în el apar „trăsăturile esențiale pentru a face teologie”. În primul rând. viața spirituală, pentru că „teologii devin teologi în creuzetul rugăciunii”; apoi viața eclezială, deoarece „teologul creștin își elaborează gândirea cufundat în comunitate”. A scris lucrări spirituale importante, cum ar fi „Introducere în viața evlavioasă” și „Tratat despre iubirea lui Dumnezeu”, precum și mii de scrisori trimise în interiorul și în afara mănăstirilor, atât către călugări și călugărițe, cât și către bărbați și femei de la curtea regelui, precum și oamenilor obișnuiți.

Un nou stil, sub semnul optimismului

Sub direcțiunea sa spirituală, sfântul Francisc de Sales – explică Papa Francisc – vorbește într-un mod nou, folosind „o metodă care renunță la duritate și se bazează pe deplin pe demnitatea și capacitatea unui suflet devotat, în ciuda slăbiciunilor sale”. Există în această viziune, comentează Papa, „optimismul salezian” care „și-a lăsat amprenta durabilă în istoria spiritualității, prin înflorituri succesive, ca în cazul lui Don Bosco, două secole mai târziu”. Spre sfârșitul vieții sale, iată cum își vedea timpul: „Lumea devine atât de delicată, încât în scurt timp nu se va mai îndrăzni să o atingă decât cu mănuși de catifea și nici să îi vindece rănile decât cu cataplasme de ceapă; dar ce mai contează, dacă oamenii sunt vindecați și în cele din urmă salvați? Regina noastră, iubirea, face totul pentru copiii ei”. Nu a fost abandonarea unei înfrângeri – notează papa Francisc – ci mai degrabă intuiția unei schimbări în curs și a necesității, pe deplin evanghelică, de a înțelege cum să o locuim".

Francisc de Sales, om al dialogului

Astfel, chiar și în dialogul cu protestanții, amintește Papa, citându-l pe Benedict al XVI-lea, a experimentat „din ce în ce mai mult, dincolo de confruntarea teologică necesară, eficacitatea relației personale și a carității”. În contact cu oamenii de confesiune calvinistă, sfântul a fost un abil polemist, dar și un om al dialogului, inventator de practici pastorale originale, cum ar fi celebrele „ziare volante”, lipite peste tot și strecurate chiar și pe sub ușile caselor”. De aceea a fost ales ca sfânt protector al jurnaliștilor.

Fără impunere

Cea de-a doua parte a Scrisorii apostolice analizează moștenirea Sfântului Francisc de Sales pentru timpurile noastre, reluând "unele dintre alegerile sale cruciale, pentru a locui în schimbare cu înțelepciune evanghelică". Primul a fost acela de a "repropune fiecăruia" "relația fericită dintre Dumnezeu și ființa umană", așa cum face sfântul în Tratatul său despre iubirea lui Dumnezeu. Providența divină ne atrage inimile spre iubirea sa, scrie el, fără nicio impunere, fără "lanțuri de fier", ci cu "invitații, atracții încântătoare și inspirații sfinte". Forma persuasivă, comentează Papa, "a unei invitații care lasă intactă libertatea omului".

Moștenirea sfântului Francisc de Sales

Cea de-a doua parte a Scrisorii apostolice analizează moștenirea sfântului Francisc de Sales pentru timpurile noastre, reluând „unele dintre alegerile sale cruciale, pentru a trăi în schimbare cu înțelepciune evanghelică”. Primul a fost acela de a „repropune fiecăruia” „relația fericită dintre Dumnezeu și ființa umană”, așa cum face sfântul în Tratatul său despre iubirea lui Dumnezeu. Providența divină ne atrage inimile spre iubirea sa, scrie el, fără nicio impunere, fără „lanțuri de fier”, ci prin „îndemnuri, atracții încântătoare și inspirații sfinte”. Forma persuasivă, comentează papa, „a unei invitații care lasă intactă libertatea omului”.

Adevăratul și falsul devotament

Pentru Suveranul Pontif, a doua mare și crucială alegere a sfântului Francisc de Sales „a fost aceea de a fi pus pe ordinea de zi chestiunea devoțiunii”. La începutul lucrării „Filotea”, după numele dat de sfântul Francisc primei sale mari opere, o „Introducere în viața evlavioasă”, el subliniază că, în ceea ce privește adevărata devoțiune, „există una singură, dar cele false și deșarte sunt multe; și dacă nu știi să o distingi pe cea adevărată, poți cădea în eroare și poți pierde timpul alergând după o devoțiune absurdă și superstițioasă”. Astfel a descris falsa devoțiune: ea variază de la „cei care se consacră postului” și cred că sunt devotați pentru că nu mănâncă și nu beau, dar își înmoaie limba „în sângele aproapelui lor cu calomnii și defăimări”, până la cei care mormăie un „șir interminabil de rugăciuni” și „nu vor da atenție cuvintelor rele, arogante și insultătoare pe care limba lor le va rosti” la adresa tuturor. Și iarăși celor care dau de pomană săracilor, dar „nu sunt în măsură să extragă din inima lor nici măcar un gram de bunătate pentru a-și ierta dușmanii”.

Pe de altă parte, pentru sfântul Francisc de Sales, adevărata devoțiune „nu este altceva decât o adevărată iubire față de Dumnezeu”, o manifestare a iubirii, deci nimic abstract, clarifică papa Francisc, ci „un mod de a fi în concretul existenței zilnice”. Iată de ce devotamentul față de sfântul episcop nu duce la izolare și nu trebuie izolat „într-o sferă protejată și rezervată”. Dimpotrivă, ea aparține tuturor, este pentru toți, oriunde ne-am afla, și fiecare o poate practica în funcție de propria vocație.

Viața creștină este descoperirea bucuriei de a iubi

În ultimul capitol al Scrisorii apostolice, intitulat „Extazul vieții”, Suveranul Pontif sintetizează gândurile despre viața creștină ale sfântului Francisc de Sales, care nu este „o retragere intimistă” în propria inimă sau o „ascultare tristă și cenușie” a poruncilor, pentru că „cel care pretinde să se înalțe spre Dumnezeu, dar nu trăiește iubirea față de aproapele său, se înșală pe sine și pe ceilalți”. În schimb, viața creștină este o existență care „a redescoperit izvoarele bucuriei, împotriva tuturor ofilirii ei”, pentru că cel care trăiește iubirea adevărată întâlnește libertatea de a iubi și „izvorul acestei iubiri care atrage inima este viața lui Isus Cristos”, care și-a dat viața pentru noi.