Căutare

Papa: Stilul lui Dumnezeu este compasiunea și bunătatea. Rugăciune pentru Benedict al XVI-lea

Stilul lui Dumnezeu este apropierea, compasiunea și duioșia prin care ne atrage la el (...) El nu ne ia cu forța, nu ne impune adevărul și dreptatea sa. El vrea să ne atragă cu dragoste, cu bunătate. (...) Ieslea îndeamnă la renunțarea la vanitățile lumești; să fim atenți să nu alunecăm în caricatura lumească a Crăciunului, redusă la o sărbătoare de consum.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 28 decembrie 2022. Astfel a evidențiat papa Francisc în cateheza ultimei audiențe generale din acest an, ținută în Aula Paul al VI-lea din Vatican. Observând că timpul liturgic ne îndeamnă să ne oprim și să reflectăm asupra misterului Nașterii Mântuitorului, pontiful a propus o reflecție asupra Crăciunului inspirată din gândurile sfântului Francisc de Sales, episcop și învățător al Bisericii, de la a cărui moarte, pe 28 decembrie 1622, se împlinesc, în acest an, pe 28 decembrie, patru secole.

Papa Francisc a anunțat, de asemenea, publicarea – miercuri, 28 decembrie a.c. –  a Scrisorii apostolice care marchează împlinirea a patru sute de ani de la moarte sfântului Francisc de Sales, intitulată „Totum amoris est”, după o cugetare a sfântului episcop de Geneva, din lucrarea „Tratatul Iubirii lui Dumnezeu”, în care se spune:  „În sfânta Biserică totul aparține iubirii, trăiește în iubire, se face prin iubire și vine din iubire” (Trattato dell’amore di Dio, Ed. Paoline, Milano 1989, p. 80).

Propunându-ne să aprofundăm puțin misterul nașterii lui Isus, “în compania” sfântului Francisc de Sales, pontiful a citat una dintre numeroasele sale scrisori adresate sfintei Ioana Francisca de Chantal, în care spunea: “Mi se pare că îl văd pe Solomon pe marele său tron de fildeș, aurit și sculptat, care nu avea egal în nici o împărăție, așa cum spune Scriptura (1 Regi 10, 18-20); pe scurt, îl văd pe acel rege care nu avea egal în glorie și splendoare (cf. 1 Regi 10, 23). Dar aș prefera de o sută de ori mai degrabă să-l văd pe Pruncul drag din iesle decât pe toți regii pe tronurile lor” . “Isus, Regele universului, nu a stat niciodată pe un tron” – a adăugat pontiful – “s-a născut într-un grajd – astfel îl vedem reprezentat –  a fost înfășurat în scutece și așezat într-o iesle; în cele din urmă a murit pe cruce și, înfășurat într-un giulgiu, a fost pus în mormânt. Într-adevăr, evanghelistul Luca, relatând nașterea lui Isus, insistă mult asupra detaliului ieslei. Acest lucru înseamnă că este foarte important nu doar ca detaliu logistic, ci și ca element simbolic, pentru a înțelege ce anume? Pentru a înțelege ce fel de Mesia este cel care s-a născut în Betleem, ce fel de rege este, cine este Isus. (...) Isus este Fiul lui Dumnezeu care ne salvează făcându-se om, dezbrăcându-se de slava sa și smerindu-se (cf. Filipeni 2,7-8). Vedem acest mister în mod concret în punctul central al ieslei, și anume în Pruncul culcat în iesle. Acesta este ‘semnul’ pe care Dumnezeu ni-l dăruiește de Crăciun: a fost atunci pentru păstorii din Betleem (cf. Lc 2,12), este astăzi și va fi mereu așa.”

“Acest semn” – a continuat – “ne arată ‘stilul’ lui Dumnezeu. Și care este stilul lui Dumnezeu? Să nu uităm, să nu uităm niciodată stilul lui Dumnezeu, reprezentat de apropiere, compasiune și duioșie.”

Papa Francisc a citat o altă scrisoare adresată de sfântul Francisc de Sales unei alte călugărițe, tot în contextul Crăciunului, în care scrie: “Magnetul atrage fierul iar chihlimbarul atrage paiele și fânul. Ei bine, fie că suntem fier din cauza durității noastre, fie că suntem paie din cauza slăbiciunii noastre, trebuie să ne lăsăm atrași de acest copilaș ceresc” . „Dumnezeu a găsit mijlocul de a ne atrage, oricum am fi: prin iubire. Nu o iubire posesivă și egoistă, așa cum, din păcate, este adesea iubirea umană. Iubirea Lui este un dar pur, un har pur, este totul și numai pentru noi, pentru binele nostru. Și așa ne atrage, cu această dragoste dezarmată și dezarmantă” – a reliefat pontiful.

Pontiful s-a oprit și asupra unui alt aspect evidențiat de sfântul Francisc de Sales cu privire la Iesle, și anume sărăcia, înțeleasă ca renunțare la orice vanitate lumească, îndemnându-ne să fim atenți să nu alunecăm în caricatura lumească a Crăciunului, redusă la o sărbătoare de consum.

Sfântul Părinte a încheiat cateheza tot cu o reflecție a sfântului Francisc de Sales pe care a citat-o și în Scrisoarea apostolică prilejuită de împlinirea a patru secole de la moartea sfântului episcop de Geneva, gând pe care l-a dictat unor călugărițe Vizitandine cu două zile înainte de moartea sa, la 26 decembrie 1622. Spunea sfântul Francisc de Sales: “Îl vedeți pe Pruncul Isus în iesle?

El primește toate ravagiile timpului, frigul și tot ceea ce Tatăl permite să i se întâmple. El nu refuză micile mângâieri pe care i le dă mama sa și nu este scris că își întinde vreodată mâinile pentru a avea laptele Mamei sale, ci lasă totul în grija și atenția ei; așa că noi nu trebuie să dorim nimic și nici să refuzăm ceva, îndurând tot ce ne trimite Dumnezeu, frigul și nedreptățile vremii, totul” .

“Iată, dragi frați și surori, o mare învățătură, care ne vine de la Pruncul Isus prin înțelepciunea sfântului Francisc de Sales: să nu dorim nimic și să nu respingem nimic, să acceptăm tot ceea ce ne trimite Dumnezeu. Dar aveți grijă! Întotdeauna și numai din iubire, pentru că Dumnezeu ne iubește și vrea numai binele nostru”, a spus pontiful în încheiere, adresând tuturor urarea “Crăciun Fericit și La Mulți Ani!”  

Papa Francisc ne cere să ne rugăm pentru Benedict al VI-lea

La finalul audienței generale, Papa s-a adresat credincioșilor, cerându-le o rugăciune specială pentru Papa emerit Benedict al XVI-lea care, în tăcere, susține Biserica". „Amintiți-vă de el, este foarte bolnav, cerându-i Domnului să-l consoleze și să-l susțină în această mărturie de iubire pentru Biserică până la sfârșit” – a spus Suveranul Pontif.

În cadrul saluturilor în diferite limbi, adresându-se pelerinilor vorbitori de limbă italiană, Sfântul Părinte și-a îndreptat gândurile, ca de obicei, către tineri, bolnavi, bătrâni și tineri căsătoriți. „Fie ca Pruncul din Betleem să vă dăruiască lumina și mângâierea Sa. Fie ca el să acorde Ucrainei chinuite, asuprită de brutalitatea războiului, darul mult dorit al păcii” – a mai spus pontiful.

28 decembrie 2022, 12:01