Căutare

Fericita Izabela Cristina Mrad Campos - martiră a curăției (Brazilia, 1962-1982) Fericita Izabela Cristina Mrad Campos - martiră a curăției (Brazilia, 1962-1982) 

Papa: Fericita Izabela Cristina, exemplu eroic de apărare a valorii castității

“Ieri, la Barbacena, în Brazilia, a fost beatificată Izabela Cristina Mrad Campos. Această tânără a fost ucisă în 1982, la vârsta de 20 de ani, din ură față de credință, pentru că și-a apărat demnitatea de femeie și valoarea castității. Fie ca exemplul ei eroic să-i inspire în special pe tineri să dea o mărturie generoasă a credinței lor și a adeziunii la Evanghelie. Să o aplaudăm pe noua Fericită!”

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 12 decembrie 2022. Cu aceste cuvinte, rostite după rugăciunea „Angelus” de duminică, 11 decembrie, papa Francisc a amintit beatificarea tinerei braziliene care ar putea fi definită o „martiră a curăției”. Sfânta Liturghie cu ritul beatificării a fost prezidată de arhiepiscopul emerit de Aparecida, cardinalul Raymundo Damasceno Assis, în calitate de reprezentat al Sfântului Părinte. Celebrarea euharistică a avut loc sâmbătă, 10 decembrie, în Parcul Expoziției din localitatea Barbacena (Minas Gerais), din Dieceza de Mariana.

Născută în 1962, Izabela Cristina a fost ucisă, fără milă, cu 15 lovituri de cuțit, la 1 septembrie 1982. Avea doar 20 de ani. Bărbatul care a ucis-o, venit în apartamentul Cristinei pentru a monta un dulap; el a încercat să abuzeze de ea, dar tânăra i-a opus rezistență.

Părintele Danival Milagres, coordonatorul general al celebrării Sfintei Liturghii de beatificare a Izabelei Cristina, a descris-o pe tânăra martiră astfel: „Era o tânără născută într-o familie simplă. Ea a crescut impregnându-se cu spiritualitatea vincențiană, însoțindu-i pe părinții ei la conferințele despre sfântul Vincențiu de Paoli și făcând opere de voluntariat în favoarea persoanelor sărace, dedicându-și eforturile în special vârstnicilor și copiilor nevoiași. În timpul scurtei sale vieți, tânăra Izabela Cristina a dat o mărturie autentică de credință, speranță și iubire și, mai presus de toate, mărturia unei vieți trăită în spirit de curăție, de castitate”.

Martiriul Izabelei Cristina a fost recunoscut de papa Francisc printr-un decret semnat în luna octombrie 2020.

Duminică, 11 decembrie, la Sanctuarul marian din Barbacena a avut loc o Sfântă Liturghie de mulțumire pentru beatificarea tinerei Izabela Cristina. Celebrarea euharistică a fost prezidată de arhiepiscopul Diecezei de Mariana, mons. Airton José dos Santos.

În omilia Sfintei Liturghii de beatificare, cardinalul Raymundo Damasceno Assis a îndemnat: „Să nu ne fie teamă să rupem lanțul violenței și al opresiunii. Să nu ne fie teamă să renunțăm la ideologiile care, contrar Evangheliei, transformă oamenii în obiecte, în special femeile! Fie ca credința noastră să ne conducă la o experiență de respect, acceptare, toleranță și de promovarea a demnității vieții pentru toți, fără excepție, din momentul conceperii și până la sfârșitul natural al vieții.

Să avem mereu în vedere, în viața noastră, că nu este chemată toată lumea la martiriul sângelui, dar cu toții suntem chemați să trăim „martiriul” zilnic, fără vărsare de sânge, oferindu-i viața noastră lui Dumnezeu și acceptând, cu iubire, dificultățile și sacrificiile zilnice”.

 

 

12 decembrie 2022, 11:14