A. Tornielli: 'Dumnezeu este iubire', cheia pontificatului lui Benedict al XVI-lea
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 31 decembrie 2022. Scrie Andrea Tornielli: „Din 1417 încoace, moartea unui (fost) papă nu a mai însemnat sfârșitul unui pontificat. Decesul lui Benedict al XVI-lea, născut Joseph Ratzinger, a avut loc astăzi la Vatican, la aproape zece ani de la renunțarea sa surprinzătoare, la 11 februarie 2013, cu citirea unei scurte declarații în limba latină în fața cardinalilor uimiți. Niciodată, în două milenii de istorie a Bisericii, un Papă nu a părăsit Scaunul petrin pentru că nu se simțea potrivit din punct de vedere fizic pentru a suporta greutatea papalității. Mai mult, într-un răspuns dat jurnalistului Peter Seewald în cartea-interviu „Luce del mondo” (Lumina lumii), cu trei ani mai devreme (2010), el anticipase oarecum: „Când un Papă ajunge să înțeleagă clar că nu mai este capabil fizic, mental și spiritual să își îndeplinească sarcina care i-a fost încredințată, atunci are dreptul și, în anumite circumstanțe, chiar datoria de a demisiona”. În ciuda faptului că epilogul pontificatului său a fost anticipat față de sfârșitul vieții sale, constituind un precedent istoric de o importanță enormă, ar fi lipsit de generozitate să-l amintim pe Benedict al XVI-lea doar pentru acest lucru.
"Teen ager" teolog la Conciliul Vatican al II-lea
Născut în 1927, fiul unui jandarm, într-o familie simplă și foarte catolică din Bavaria, Joseph Ratzinger a fost o figură marcantă a Bisericii din secolul trecut. Hirotonit preot împreună cu fratele său Georg, în 1951, a devenit doctor în teologie doi ani mai târziu, iar în 1957 a fost autorizat să predea ca profesor de teologie dogmatică. A predat la Freising, Bonn, Münster, Tübingen și, în cele din urmă, la Regensburg. Odată cu el se stinge din viață ultimul dintre Suveranii Pontifi care s-a implicat personal în lucrările Conciliului Vatican al II-lea. Ca teolog foarte tânăr și deja apreciat, Ratzinger a urmărit îndeaproape adunarea ca expert al cardinalului Frings din Köln, care era apropiat de aripa reformistă. El s-a numărat printre cei care au criticat puternic schemele pregătitoare pregătite de Curia romană, care au fost ulterior eliminate prin decizia episcopilor. Pentru tânărul teolog Ratzinger, textele „ar trebui să dea răspunsuri la întrebările cele mai presante și ar fi trebui să facă acest lucru, pe cât posibil, nu judecând și condamnând, ci folosind limba maternă”. Ratzinger elogiază viitoarea reformă liturgică și motivele inevitabilității sale providențiale. El spune că, pentru a redescoperi adevărata natură a liturghiei, a fost necesar să „forțăm zidul latinității”.
Gardianul credinței alături de Wojtyla
Însă, viitorul Benedict al XVI-lea, a fost și el martor direct al crizei post-conciliare, al contestației din universități și facultăți de teologie. El a fost martor la punerea sub semnul întrebării a adevărurilor esențiale ale credinței și la experimente sălbatice în sfera liturgică. Încă din 1966, la un an după încheierea Conciliului, a declarat că a văzut înaintarea unui „creștinism la preț redus”.
Paul al VI-lea l-a numit, în 1977, arhiepiscop de München, la vârsta de 50 de ani, iar câteva săptămâni mai târziu l-a creat cardinal. Ioan Paul al II-lea i-a încredințat, în noiembrie 1981, conducerea Congregației pentru Doctrina Credinței. A fost începutul unui parteneriat puternic între Papa polonez și teologul bavarez, destinat să se dizolve doar odată cu moartea lui Wojtyla, care până la final a refuzat demisia lui Ratzinger, nevrând să se priveze de ea. Au fost anii în care fostul Sfânt Oficiu a pus punctul pe "i" în multe chestiuni: a pus frână Teologiei Eliberării, care folosește analiza marxistă, și a luat poziție împotriva apariției unor probleme etice majore. Cea mai importantă lucrare este cu siguranță noul Catehism al Bisericii Catolice, o lucrare care a necesitat șase ani și a văzut lumina tiparului în 1992.
"Lucrător umil în via Domnului”
După moartea papei Wojtyla, conclavul din 2005 a chemat la succesiune, în mai puțin de 24 de ore, un om deja în vârstă – avea 78 de ani – apreciat și respectat în mod universal chiar și de adversarii săi. De la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru, Benedict al XVI-lea se prezintă ca „un umil lucrător în via Domnului”. Străin de orice dorință de a fi protagonist, el spune că nu are „nicio agendă”, ci vrea „să asculte, împreună cu întreaga Biserică, cuvântul și voința Domnului”.
Auschwitz și Regensburg
Inițial timid, el nu renunță la călătoriile apostolice: pontificatul său va fi unul itinerant, la fel ca cel al predecesorului său. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost vizita la Auschwitz, în mai 2006, când Papa de origine germană a spus: „Într-un loc ca acesta, cuvintele nu mai au valoare, tot ceea ce rămâne este o tăcere uluitoare – o tăcere care este un strigăt interior către Dumnezeu: De ce ai putut tolera toate acestea?”. 2006 este, de asemenea, anul chestiunii de la Regensburg, când o frază veche despre Mahomed, pe care Suveranul Pontif o citează fără să și-o însușească, în universitatea în care a fost profesor, este instrumentalizată și declanșează proteste în lumea islamică. De atunci, Papa își va înmulți semnele de atenție față de musulmani. Benedict al XVI-lea se confruntă cu călătorii dificile, cu secularizarea galopantă a societăților descreștinate și cu disensiunile din interiorul Bisericii. Își sărbătorește ziua de naștere la Casa Albă, împreună cu George Bush Jr., și, câteva zile mai târziu, la 20 aprilie 2008, se roagă la Ground Zero îmbrățișând rudele victimelor de la 11 septembrie 2001.
Enciclica despre iubirea lui Dumnezeu
Deși, în calitate de prefect al fostului Sant' Uffizio (n.n. succesiv Congregația pentru Doctrina Credinței), a fost adesea catalogat drept „panzerkardinal”, ca Papă vorbește continuu despre „bucuria de a fi creștin” și dedică prima sa enciclică iubirii lui Dumnezeu, „Deus caritas est”. „La începutul vieții de creștin”, scrie el, „nu există o decizie etică sau o idee măreață, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o Persoană”. Își găsește timp și pentru a scrie o carte despre Isus din Nazaret, o lucrare unică ce va fi publicată în trei volume. Printre deciziile care trebuie amintite se numără documentul sub formă de Motu proprio care liberalizează Misalul Roman preconciliar și înființarea unui ordinariat pentru a permite comunităților anglicane să revină la comuniunea cu Roma. În ianuarie 2009, Papa a decis să revoce excomunicarea celor patru episcopi hirotoniți în mod ilicit de monseniorul Marcel Lefebvre, printre care și Richard Williamson, un negaționist al camerelor de gazare. Controversa explodează în lumea evreiască, iR Papa le scrie episcopilor din întreaga lume, asumându-și întreaga responsabilitate.
Răspunsul la scandaluri
Ultimii ani sunt marcați de re-explozia scandalului de pedofilie și de Vatileaks, scurgerea de documente sustrase de pe biroul papal și publicate într-o carte. Benedict al XVI-lea este hotărât și dur în abordarea problemei „murdăriei” din interiorul Bisericii. El introduce reguli foarte stricte împotriva abuzurilor asupra copiilor; cere Curiei și episcopilor să-și schimbe mentalitatea. El merge atât de departe încât spune că cea mai gravă persecuție pentru Biserică nu vine de la dușmanii săi externi, ci de la păcatul din interiorul ei. O altă reformă importantă este cea financiară: Papa Ratzinger este cel care introduce în Vatican reglementările împotriva reciclajelor financiare.
'Biserica liberă de bani și putere'
În fața scandalurilor și a carierismului ecleziastic, bătrânul papă de origine germană continuă să lanseze apeluri la convertire, penitență și smerenie. În timpul ultimei sale călătorii în Germania, în septembrie 2011, el a cerut Bisericii să fie mai puțin mondană: „Exemplele istorice arată că mărturia misionară a unei Biserici ‚demondanizată’ apare mai clar. Eliberată de poverile și privilegiile materiale și politice, Biserica se poate dedica mai bine și într-un mod cu adevărat creștin întregii lumi, poate fi cu adevărat deschisă către lume...”.