Papa Francisc: Violența asupra femeilor, o „profanare a lui Dumnezeu”
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 25 noiembrie 2022. „Omenie, omenie” – este îndemnul rostit în diferite limbi de câteva dintre angajatele din cadrul Departamentului pentru Comunicare, îndemn pe care papa Francisc l-a rostit în omilia Sfintei Liturghii din 1 ianuarie 2020 când a amintit că, deși „renașterea umanității a început din femeie”, femeile „sunt în continuu bătute, supuse violenței, induse să se prostitueze și să suprime viața pe care o poartă în sân”.
Papa: Să nu fie ignorat strigătul de ajutor al femeilor supuse violenței
Tot cu acea ocazie – în solemnitatea „Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu”, din 2020 – pontiful a reliefat că „după felul în care tratăm trupul femeii se înțelege gradul nostru de omenie”, evidențiind că „din trupul unei femei a venit mântuirea pentru umanitate”. „Din femeie s-a născut Principele păcii. Femeia este dătătoare și mediatoare de pace și trebuie asociată pe deplin proceselor decizionale. Pentru că atunci când femeile au posibilitatea de a transmite darurile lor, lumea se regăsește mai unită și mai în pace. De aceea, o cucerire pentru femeie este o cucerire pentru întreaga umanitate” – a mai spus atunci Suveranul Pontif.
„Nu ne putem preface că nu vedem strigătul de ajutor al femeilor care ajung să fie victime ale violenței” – spunea pontiful în mesajul video citat, amintind că, și în prezent, continuă să existe femei care îndură violență: violență psihologică, verbală, fizică, sexuală. „Este impresionant numărul de femei bătute, umilite, violate” – sublinia pontiful, amintind că „formele de maltratare îndurate de femei reprezintă o lașitate și o degradare pentru întreaga omenire”. „Mărturia victimelor care au curajul să rupă tăcerea sunt un strigăt de ajutor pe care nu-l putem ignora. Nu ne putem preface că nu vedem” – a spus pontiful.
Ajunge cu violența împotriva femeii
„Câtă violență există față de femei! Ajunge! A răni o femeie înseamnă a-l insulta pe Dumnezeu care a luat umanitatea dintr-o femeie, nu dintr-un înger (...) după cum Biserica ia din femeie umanitatea fiilor”. Acest strigăt al papei Francisc a fost auzit la omilia Sfintei Liturghii din prima zi a anului 2022, în solemnitatea „Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu”.
Strigătul pontifului împotriva violenței asupra femeii a fost formulat în numeroase alte ocazii, fiind însoțit de îndemnul de a respecta și a pune în valoare femeile, talentul, creativitatea și capacitățile lor.
În cursul anilor săi de pontificat, papa Francisc a vorbit și despre problema uciderii femeilor (feminicid), definind-o o problemă „aproape satanică”, pentru că ucigașul „profită de slăbiciunea cuiva care nu se poate apăra”, care nu poate decât să primească loviturile. (Papa Francisc în cadrul emisiunii interviu „Francesco e gli invisibili – il Papa incontra gli ultimi”, transmisă în Italia pe 19 decembrie 2021).
„Este umilitor, foarte umilitor”, a spus pontiful cu acea ocazie, denunțând violența împotriva femeii dusă uneori până la suprimarea vieții. Papa Francisc s-a referit, cu acea ocazie, și la căsătorii forțate, la sclavia domestică și la sclavia prin muncă – câteva dintre formele prin care sunt abuzate femeile.
Papa Francisc s-a referit – în numeroase ocazii – și la traficul de fiinţe umane despre care a spus că este „cea mai extinsă formă de sclavie” a secolului al XXI-lea. Tot din dorinţa Sfântului Părinte, începând din anul 2015, se marchează anual Ziua mondială de rugăciune şi reflecţie împotriva traficului de persoane. Evenimentul are loc pe 8 februarie, în comemorarea liturgică a sfintei Bakhita, care a cunoscut suferinţa cauzată de sclavie.