Omilia papei Francisc la 60 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
11 octombrie 2022 – Vatican News. Cu o reflecție despre întrebarea ”Mă iubești?”, pe care Isus o adresează Sfântului Apostol Petru (Ioan 21,15), și despre ultimul său îndemn ”Paște oile mele (v. 17), papa Francisc a prezentat la omilia Sfintei Liturghii din 11 octombrie 2022, prezidată la ora Romei 17.00 în bazilica vaticană, importanța aniversării deschiderii Conciliului Vatican II. Pontiful a spus că în această seară ”simțim că ne sunt adresate nouă, ca Biserică aceste cuvinte ale Domnului: Mă iubești? Paște oile mele”.

Organizată de Departamentul pentru evanghelizare în ziua comemorării liturgice a Sfântului Ioan al XXIII-lea, pontiful care a deschis lucrările Conciliului acum 60 de ani, celebrarea euharistică a fost precedată de lectura unor texte din documentele Conciliului Vatican II, în special din constituțiile dogmatice Dei Verbum, Sacrosanctum Concilium, Lumen Gentium și Gaudium et Spes. Alte câteva gesturi au îmbogățit semnificația celebrării liturgice: papa a aprins lumânarea câtorva credincioși, care la rândul lor, au aprins lumânarea altor credincioși, încredințând în același timp mandatul de a păstra vie învățătura Conciliului.

Biserică, ”mă iubești?”

Vorbind la omilie despre prima întrebare pe care Isus o adresează după învierea sa apostolului Petru, ”Mă iubești?”, papa a spus că Isus continuă să  întrebe întotdeauna Biserica, mireasa sa: Mă iubești? ”Conciliul Vatican II a fost un mare răspuns la această întrebare: Biserica, pentru prima dată în istorie, ca să-și revigoreze iubirea, a dedicat un Conciliu pentru a se întreba despre ea însăși, ca să mediteze la propria natură și propria misiune. S-a descoperit pe sine ca mister de har care s-a născut din iubire, s-a redescoperit ca Popor al lui Dumnezeu, Trup al lui Cristos, templu viu al Duhului Sfânt”. E necesar, de aceea, ca asupra Bisericii să avem mai întâi de toate ”o vedere de sus”.
Papa Francisc: ”Da, Biserica trebuie văzută mai întâi de toate de sus, cu ochii îndrăgostiți ai lui Dumnezeu. Să ne întrebăm dacă în Biserică pornim de la Dumnezeu, de la privirea sa îndrăgostită asupra noastră. Există întotdeauna ispita de a porni mai degrabă de la eu decât de la Dumnezeu, de a pune agendele noastre înaintea Evangheliei, de a ne lăsa duși de vântul mondenității pentru a urma modele timpului sau de a respinge timpul pe care ni-l dă Providența pentru a ne întoarce înapoi. Să fim, însă, atenți: fie progresismul care merge în urma lumii, fie tradiționalismul – sau ’înapoismul’ – care deploră o lume care a trecut, nu sunt dovezi de iubire, ci de infidelitate. Sunt egoisme pelagiene care pun propriile gusturi și propriile planuri mai presus de iubirea care-i place lui Dumnezeu, iubirea simplă, smerită și fidelă pe care Isus o cere lui Petru”.

Biserică, ”paște oile mele!”

Referitor la al doilea îndemn, ”Paște oile mele”, papa a evidențiat că ”prin acest verb, Isus exprimă iubirea pe care o dorește de la Petru”. Unui pescar de meserie, Isus îi cere să îndeplinească o meserie pe care nu o practicase niciodată înainte. Un păstor trăiește împreună cu turma, hrănește oile și se afecționează. Nu stă deasupra, ca pescarul, ci în mijloc.
Papa Francisc: ”Iată a doua privire pe care ne-o învață Conciliul, privirea de mijloc. A sta în lume împreună cu ceilalți și fără a se simți vreodată deasupra celorlalți, ca servitori ai mai marii Împărății a lui Dumnezeu. A duce buna veste a Evangheliei în interiorul vieții și limbilor oamenilor, împărtășind bucuriile și speranțele lor. (...) El nu se gândește numai la unele [oi], ci la toate, pentru că pe toate le iubește, pe toate le cheamă cu afecțiune ‚ale mele’. Bunul Păstor vede și vrea ca turma sa să fie unită, sub călăuzirea Păstorilor pe care i le-a dat. El vrea – a treia privire – privirea de ansamblu: toți, cu toții împreună. Conciliul ne amintește că Biserica, după chipul Treimii, este comuniune (Lumen Gentium, 4 și 13). Diavolul, în schimb, vrea să semene neghina dezbinării. Să nu cedăm la ademenirile lui, să nu cedăm la ispita polarizării! De câte ori, după Conciliu, creștinii și-au dat de treabă pentru a alege o parte a Bisericii fără a-și da seama că în acest fel ei sfâșie, de fapt inima Mamei lor! De câte ori s-a preferat a fi suporterii propriului grup în loc de a fi servii tuturor, a fi progresiști și conservatori în loc de a fi frați și surori, a fi de dreapta sau de stânga mai mult decât a fi ai lui Isus. A se etala drept custozi ai adevărului sau soliști ai noutății în loc de a se recunoaște fii smeriți și recunoscători ai Sfintei Maici Biserici”.

Papa a încheiat omilia cu această rugăciune: ”Îți aducem mulțumire, Doamne, pentru darul Conciliului. Tu care ne iubești, eliberează-ne de prezumția autosuficienței și de spiritul de critică mundană. Eliberează-ne de autoexcluderea din unitate. Tu, care ne paști cu blândețe, conduce dincolo de țarcurile autoreferențialității. Tu, care ne vrei ca o turmă unită, eliberează-ne de artificiul diabolic al polarizărilor, al -ismelor. Iar noi, Biserica ta, cu Petru și ca Petru îți spunem: Doamne, tu toate le știi, tu știi că noi te iubim (cf. Ioan 21,17)”.