Papa: Redescoperirea Conciliului Vatican al II-lea pentru a înfrunta împreună viitorul
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 10 octombrie 2022. Vă propunem versiunea integrală a prefeței. Scrie papa Francisc: „Conciliul Ecumenic Vatican al II-lea, dorit cu tărie de sfântul Ioan al XXIII-lea și dus la bun sfârșit de sfântul Paul al VI-lea, a fost un eveniment de har pentru Biserică și pentru lume. Un eveniment ale cărui roade nu au fost epuizate.
Da, putem spune că ultimul Conciliu Ecumenic nu a fost încă pe deplin înțeles, trăit și aplicat. Suntem într-o călătorie, iar o etapă fundamentală a acestei călătorii este cea pe care o trăim cu Sinodul, care ne cere să ieșim din logica „așa s-a făcut întotdeauna”, din aplicarea acelorași scheme vechi, din reducționismul care sfârșește prin a vrea să încadreze mereu totul în ceea ce este deja cunoscut și practicat.
O carte ca aceasta, care ne ajută să redescoperim inspirația Conciliului și modul în care pas cu pas acest eveniment a transformat viața Bisericii, este o ocazie de a înfrunta mai bine drumul sinodal, care este făcut mai ales de ascultare, de implicare, de capacitatea de a face loc suflului Duhului Sfânt, lăsându-l pe El să ne călăuzească.
Am primit multe de la Conciliul Ecumenic Vatican al II-lea. Am aprofundat, de exemplu, importanța poporului lui Dumnezeu, o categorie centrală în textele conciliare, amintită de nu mai puțin de o sută optzeci și patru de ori, care ne ajută să înțelegem faptul că Biserica nu este o elită de preoți și persoane consacrate și că fiecare persoană botezată este un subiect activ al evanghelizării.
Nu s-ar înțelege nici Conciliul, nici actualul parcurs sinodal, dacă evanghelizarea nu ar fi pusă în centrul tuturor lucrurilor. Suntem mărturisitori păcătoși ai Celui Înviat și îl vestim lumii – nu datorită meritelor sau capacităților noastre – pe Cel care a învins moartea, pe Cel care ne-a salvat și care continuă să ne salveze înviindu-ne cu infinită milă. Marea adunare ecumenică a fost inspirată de necesitatea de a mărturisi și de a proclama în cuvinte noi evenimentul morții și învierii lui Isus și prezența sa printre noi. Era o lume care se îndepărta de creștinism și care manifesta, mai degrabă decât aversiune, indiferență. Conciliul s-a născut din acest impuls, din această întrebare: cum putem vorbi despre Isus bărbaților și femeilor de astăzi?
De atunci am parcurs un drum lung, care nu a fost lipsit de dificultăți și dezamăgiri. Chiar și astăzi riscăm să cădem în ispita descurajării și a pesimismului, atunci când ne fixăm privirea asupra relelor care afectează omenirea, în loc să privim lumea cu ochii lui Isus, adică să o considerăm un câmp de seceriș, unde putem semăna cu răbdare și cu speranță. Revizuirea istoriei Conciliului și, mai ales, trăirea prezentului Sinodului cu inima deschisă și liberă, pentru a face să reverbereze în cei pe care îi întâlnim bunătatea lui Dumnezeu și apropierea Sa față de toți, este modul în care învățăm să nu ne descurajăm și să renunțăm la orice tentație de a ne încrede în noi înșine, în propriile noastre abilități și strategii, pentru a-i lăsa loc lui Isus.”