Va avea loc în Ecuador, în orașul Quito, următorul Congres Euharistic Internațional, în septembrie 2024 Va avea loc în Ecuador, în orașul Quito, următorul Congres Euharistic Internațional, în septembrie 2024 

În Ecuador, următorul Congres Euharistic Internațional

Conferința Episcopală din Ecuador și Arhidieceza de Quito (Ecuador) au anunțat, la 26 octombrie, în mod oficial, printr-o notă de presă, că papa Francisc a ales orașul Quito ca loc de desfășurare a celui de-al 53-lea Congres Euharistic Internațional.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Cetatea Vaticanului – 27 octombrie 2022. Congresul va avea loc între 8 și 15 septembrie 2024, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la consacrarea Ecuadorului la Preasfânta Inimă a lui Isus.

„Această mare întâlnire eclezială va pune în evidență rodnicia Euharistiei în privința evanghelizării și a reînnoirii credinței” – a scris Sfântul Părinte. „Aceste cuvinte” –  se mai spune în nota de presă a episcopatului ecuadorian –  „ne pun în fața unei provocări pe care o acceptăm, în calitate de Arhidieceza de Quito și de Conferință Episcopală din Ecuador. Congresele euharistice internaționale au loc la fiecare patru ani în diferite orașe din lume, alese de Sfântul Părinte, și constituie cel mai mare eveniment al Bisericii Catolice din lume".

Tema congresului, aleasă de papa Francisc, este: „Fraternitatea pentru vindecarea lumii”.  „Fără îndoială” –  continuă episcopii ecuadorieni – „este o temă de actualitate, deoarece trăim într-o lume distrusă și rănită de războaie, violență, durere și suferință”.

Odată cu anunțarea oficială a locului desfășurării următorului Congres Euharistic Internațional, în Ecuador începe în mod concret pregătirea evenimentului, din punct de vedere spiritual și al organizării. La evenimentul eclezial internațional vor participa și delegații naționale numite de Conferințele Episcopale din diferite țări ale lumii. Informații și noutăți pot fi găsite pe site-urile oficiale ( iec2024.ec și congressieucaristici.va).

 

27 octombrie 2022, 12:01