Căutare

Cardinalul Mario Grech,secretar general al Sinodului Episcopilor Cardinalul Mario Grech,secretar general al Sinodului Episcopilor 

Cardinalul Grech: lectio magistralis despre Sinodul episcopilor

Secretarul general al Sinodului Episcopilor, cardinalul Mario Grech a ținut o “Lectio Magistralis” despre Conciliul Vatican al II-lea și sinodalitate, cu prilejul împlinirii a 250 de ani de la fondarea Universității Pontificale din Lateran.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 6 octombrie 2022. Pentru secretarul general al Sinodului, actualul proces sinodal este un „rod matur al Conciliului Vaticanului al II-lea” și arată cum „o receptare corectă a eclesiologiei Conciliului activează procese atât de fecunde încât deschid scenarii pe care nici măcar Conciliul nu și le-a imaginat și în care se manifestă acțiunea Duhului Sfânt care călăuzește Biserica”.

Succesiv, făcând referire la următoarele etape ale procesului sinodal în curs, cardinalul a explicat de ce Documentul cu privire la etapa continentală va fi trimis Bisericilor locale, explicând în același timp conceptul de „Restituire”. „Dacă dimensiunea profetică rezidă în poporul lui Dumnezeu –  totalitatea celor botezați (cf. LG 12) – și primul act al Bisericii este ascultarea, atunci tocmai poporului lui Dumnezeu trebuie să i se întoarcă rezultatul acestei ascultări. Și cum poporul lui Dumnezeu trăiește în Biserici, Documentul trebuie trimis la Biserici”.

Pentru secretarul general al Sinodului Episcopilor, acest important act eclezial „nu este nici o concesie, nici o formă de deferență față de cei care se află la marginea unui proiect; nu este un gest de bonton pentru a obține o simpatie sau un consens ieftin; nici măcar un raport – de fapt, o dare de seamă – către cineva care pretinde că are dreptul să știe. Este un act eclezial pur sinodal, care reflectă în circularitatea procesului ‚interioritatea reciprocă’ care există între Bisericile particulare și Biserica universală”. Pe scurt, pentru cardinalul Grech, trimiterea Documentului pentru etapa continentală către Biserici este ‚un act datorat’.

Secretarul general al Sinodului Episcopilor și-a încheiat discursul cu o urare, aceea ca „Biserica să continue să trăiască procesul sinodal în logica ascultării lui Dumnezeu și a celorlalți, a Duhului Sfânt din ceilalți... Dacă există o dispoziție pe care Părinții Conciliului au trăit-o și au transmis-o Bisericii ca moștenire, aceasta este aceea de a ne asculta unii pe alții pentru a auzi ceea ce Duhul Sfânt spune Bisericii”.

 

 

06 octombrie 2022, 11:25