Papa Francisc: Semnul întâlnirii cu Domnul este bucuria, al îndepărtării, tristețea

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
28 septembrie 2022 – Vatican News. ”Rugăciunea este un ajutor indispensabil pentru discernământul spiritual, mai ales atunci când cuprinde afecțiunea, permițându-ne să ne adresăm lui Dumnezeu cu simplitate și familiaritate, ca și cum am vorbi cu un prieten”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 28 septembrie a.c., cu participarea a aproximativ 20.000 de romani și pelerini de pe toate continentele.

După cateheza de miercurea trecută dedicată călătoriei sale apostolice în Kazahstan, papa a reluat șirul catehezelor despre discernământ și a scos în evidență importanța rugăciunii. Aceasta ne ajută ”să mergem dincolo de gânduri, să intrăm în intimitate cu Domnul, cu o spontaneitate plină de afecțiune. Secretul vieții sfinților este familiaritate și confidența cu Dumnezeu, care crește în ei și face mai simplă recunoașterea celor care îi sunt plăcute. Această familiaritate învinge teama sau îndoiala că voința sa nu ar fi pentru binele nostru, o ispită care, uneori, intră în gândurile noastre și ne face inima frământată și șovăitoare”.  

Cu toate acestea, ”discernământul nu pretinde o certitudine absolută, pentru că se referă la viață, iar viața nu este întotdeauna logică, aceasta prezentând multe aspecte care nu se lasă cuprinse într-o singură categorie de gândire. Am vrea să știm cu precizie ce ar fi de făcut și, cu toate acestea, chiar și atunci când se întâmplă, nu acesta este motivul pentru care acționăm pe cale de consecință”. De multe ori, într-adevăr, facem și noi experiența descrisă de apostolul Paul care spune că nu face binele pe care îl vrea, ci răul pe care nu-l vrea (cf. Rm 7,19). E necesar a recunoaște, de aceea, că ”nu suntem numai rațiune, nu suntem mașini, nu e îndeajuns a primi instrucțiuni pentru a le îndeplini: piedicile, ca și ajutoarele, când e vorba de a se decide pentru Domnul sunt mai ales de natură afectivă”.

E semnificativ faptul că prima minune săvârșită de Isus în Evanghelia după Sfântul Marcu este un exorcism (cf. 1,21-28). El îl eliberează pe un om de diavol, eliberându-l de falsa imagine a lui Dumnezeu pe care Satana o sugerează încă de la originile lumii, a unui Dumnezeu care nu vrea fericirea noastră. Cel stăpânit de diavol știe că Isus este Dumnezeu, dar acest lucru nu-l face să creadă în El și îi spune: ”ai venit ca să ne distrugi” (v. 24). Mulți oameni, chiar și creștini, gândesc în același fel: ”că Isus poate să fie chiar Fiul lui Dumnezeu, dar se îndoiesc că el vrea fericirea noastră, mai mult, unii se tem că a lua în serios propunerea lui ar însemna a ne distruge viața, a ne mortifica dorințele, aspirațiile noastre cele mai puternice. Asemenea gânduri ajung să pătrundă uneori în noi înșine: că Dumnezeu ne cere prea mult, că nu ne vrea cu adevărat binele”.

În schimb, ”semnul întâlnirii cu Domnul este bucuria. Tristețea sau teama sunt, dimpotrivă, semnele îndepărtării de El”. În Evanghelie, Isus îi spune unui tânăr bogat că dacă vrea să aibă viața, trebuie să țină poruncile (cf. Mt 19,17), dar acel tânăr nu reușește să depășească unele piedici și să-și împlinească dorința pe care o avea în inima lui, să-L urmeze mai îndeaproape pe ”Învățătorul bun”. Tânărul acela era interesat, întreprinzător, luase inițiativa de a-l întâlni pe Isus, dar era și foarte dezbinat pe plan afectiv, în timp ce bogățiile erau pentru el prea importante. Isus nu-l constrânge să se hotărască, iar pagina Evangheliei ne spune că tânărul devenise trist când s-a îndepărtat de Isus (v.22). ”Cine se îndepărtează de Domnul nu este niciodată mulțumit, chiar dacă are la îndemână o mare abundență de bunuri și posibilități”.

”A discerne nu e ușor”, a subliniat papa la finalul catehezei, ”pentru că aparențele înșală, dar familiaritatea cu Dumnezeu poate să risipească încetul cu încetul îndoielile și temerile, făcând viața noastră din ce în ce mai primitoare a acelei blânde lumini, după frumoasa expresie a Sfântul Ioan Henric Newman. Sfinții strălucesc cu o lumină reflectată și arată în gesturile mărunte de peste zi prezența iubitoare a lui Dumnezeu care face posibil imposibilul. Se spune că doi soți care au trăit mult timp împreună în iubire reciprocă ajung să semene unul cu altul. Ceva asemănător se poate spune despre rugăciunea afectivă: treptat, dar eficace, aceasta ne face din ce în ce mai capabili să recunoaștem ceea ce contează prin conaturalitate, ca ceva care provine din adâncul ființei noastre”. ”Să cerem, de aceea, harul acesta: să trăim cu Domnul o relație de prietenie, ca un prieten care vorbește prietenului (...), să vedem în Isus ca pe cel mai mare și credincios Prieten, care nu șantajează și, mai ales, nu ne părăsește niciodată, nici când ne îndepărtăm de El”.

La saluturile adresate pelerinilor din diferite țări, papa a menționat, vorbind pelerinilor polonezi, că ”peste câteva zile începe luna octombrie, dedicată prin tradiție Fecioarei Maria a Rozariului. Recitând această rugăciune în comunități și în familie, încredințați Mariei îngrijorările voastre și necesitățile omenirii, mai ales chestiunea păcii”.

La final, papa a adresat nelipsitul salut către tineri, bolnavi, bătrâni și soții recent căsătoriți. ”Sărbătoarea arhanghelilor Mihail, Gabriel și Rafael, pe care o vom celebra mâine, să trezească în fiecare o adeziune sinceră la planurile dumnezeiești. Să aveți capacitatea de a recunoaște și a urma glasul Învățătorului lăuntric, care vorbește în secretul conștiinței”.

După rugăciunea ”Tatăl nostru”, cântată în limba latină, papa Francisc a invocat binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.