Căutare

Canale d'Agordo, 4 septembrie 2022 - Beatificarea papei Ioan Paul I urmărită pe ecranul gigant în Piața dedicată noului Fericit Canale d'Agordo, 4 septembrie 2022 - Beatificarea papei Ioan Paul I urmărită pe ecranul gigant în Piața dedicată noului Fericit 

Canale d'Agordo în sărbătoare pentru papa Luciani Fericit

Bucurie și emoție în localitatea Canale d’Agordo din regiunea italiană Belluno, unde s-a născut Fericitul Ioan Paul I. În piața care îi este dedicată, numeroase persoane au urmărit Sfânta Liturghie de beatificare pe maxi-ecranul montat în acest scop.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 5 septembrie 2022. Aplauze îndelungate, emoție spontană, bucurie și mulțumire sufletească la Canale d’Agordo, duminică, 4 septembrie, pentru beatificarea papei Ioan Paul I, cu numele de mirean Albino Luciani.

În piața dedicată lui Ioan Paul I și împodobită cu steaguri ale Vaticanului, numeroși localnici au urmărit pe un ecran gigant Sfânta Liturghie de beatificare celebrată de papa Francisc, în Piața San Pietro.

A fost o bucurie specială și intensă și pentru domnul Dante, în vârstă de aproape 90 de ani, care a fost legat de Albino încă din copilărie și care a donat câteva amintiri personale muzeului dedicat Fericitului Ioan Paul I.

Numeroși credincioși din diecezele venețiene în care papa Luciani a lăsat o amprentă puternică au venit la Roma,  în inima creștinismului, pentru evenimentul beatificării.

La Canale d’Agordo a fost, așadar, o zi de sărbătoare care a început cu dangătul prelungit al clopotelor. În Sala Consiliului din cadrul Primăriei se putea obține ștampila filatelică cu prilejul beatificării și monedele comemorative, în bronz și argint, prilejuite de eveniment.

Tot în localitatea natală a noului Fericit sunt programate numeroase întâlniri în zilele următoare. Sâmbătă, 10 septembrie, la ora 18.00, la Muzeul Albino Luciani, va avea loc prezentarea Bibliotecii istorice a parohiei din Canale d'Agordo, precum și mărturia Candelei Giarda, tânăra argentiniană vindecată în mod miraculos grație mijlocirii papei Albino Luciani. La întâlnire va participa și părintele José Dabusti, preotul din arhidieceza de Buenos Aires care a sfătuit-o pe mama fetei să ceară mijlocirea papei Luciani.

Duminică, 11 septembrie, la ora 16.00, în Piazza centrală a localității natale a papei Luciani, va avea loc o Sfântă Liturghie de mulțumire în prezența patriarhului de Veneția, mons. Francesco Moraglia și a episcopilor diecezelor italiene Belluno-Feltre și Vittorio Veneto.

 

 

 

05 septembrie 2022, 12:19