Căutare

Papa: Adevărata putere este slujirea, iar a domni înseamnă a iubi. Aceasta este calea Raiului

“Preacurata ne arată că Raiul este la îndemână, dacă și noi, asemenea ei, nu cedăm în fața păcatului, dacă îl lăudăm pe Dumnezeu cu smerenie și îi slujim pe ceilalți cu generozitate (...) Ea, Mama noastră, ne ia de mână, ne însoțește spre slavă, ne îndeamnă să ne bucurăm când ne gândim la Cer. Să o binecuvântăm pe Maica Domnului cu rugăciunea noastră și să-i cerem o privire profetică, capabilă să întrezărească Cerul pe pământ.”

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 15 august 2022. Astfel a spus papa Francisc în alocuțiunea care a însoțit rugăciunea antifonului marian “Angelus”, din Piața San Pietro, din solemnitatea Adormirea Maicii Domnului.

Pornind de la Evanghelia din liturgia zilei, după sfântul Luca, capitolul 1, pontiful a pus în lumină dialogul dintre Preacurata și verișoara ei Elisabeta. Când Maria intră în casă și o salută pe Elisabeta, aceasta îi spune: “Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău!” (Lc 1,42)

Aceste cuvinte, pline de credință, bucurie și admirație, au devenit parte din rugăciunea “Bucură-te, Maria” – a amintit Sfântul Părinte, evidențiind că, “de fiecare dată când recităm această rugăciune frumoasă și familiară, facem asemenea Elisabetei: o salutăm pe Preacurata și o binecuvântăm, pentru că ea ni-l aduce pe Isus”.

“Maria” – a continuat Sfântul Părinte – “acceptă binecuvântarea Elisabetei și răspunde (...) prin ‘Magnificat’, pe care l-am putea numi ‘cântecul speranței’. Este un imn de laudă și de exaltare a lucrurilor mărețe pe care Domnul le-a împlinit în ea; dar Preacurata merge mai departe: ea contemplă lucrarea lui Dumnezeu de-a lungul istoriei poporului său. Ea spune, de exemplu, că Domnul “i-a dat jos de pe tron pe cei puternici și i-a înălțat pe cei smeriți; pe cei flămânzi i-a copleșit cu bunuri, iar pe cei bogați i-a trimis cu mâinile goale (versetele 52-53)”.

“Ascultând aceste cuvinte ne-am putea întreba: nu cumva Fecioara Maria exagerează puțin descriind o lume care nu există?” – a spus pontiful, observând că ceea ce spune ea în Magnificat “pare să nu corespundă realității”, deoarece “în timp ce ea vorbește, cei puternici nu au fost răsturnați: temutul Irod, de exemplu, rămâne ferm pe tronul său”, în vreme ce mulțimea săracilor și a celor flămânzi rămâne la fel, “în timp ce cei bogați continuă să prospere”.

“Și atunci” – se întreabă pontiful – “care este sensul cântului Mariei? Preacurata nu urmărește să facă o cronică a timpului, ea nu este o jurnalistă, ci vrea să ne spună ceva mult mai important: că Dumnezeu, prin ea, a inaugurat o cotitură istorică, a stabilit definitiv o nouă ordine a lucrurilor. Ea, cea mică și umilă, a fost ridicată și –  sărbătorim astăzi acest lucru –  dusă în slava Cerului, în timp ce cei puternici ai lumii sunt destinați să rămână cu mâinile goale (...) Cu alte cuvinte, Fecioara Maria anunță o schimbare radicală, o răsturnare de valori. În timp ce îi vorbește cu Elisabeta purtându-l în pântece pe Isus, ea anticipează ceea ce va spune Fiul ei, când îi va proclama binecuvântați pe cei săraci și umili și îi va avertiza pe cei bogați și pe cei care se bazează pe propria lor autosuficiență. De aceea, Fecioara Maria profețește prin acest cânt, prin această rugăciune: ea profețește că nu puterea, succesul și banii prevalează, ci sunt slujirea, smerenia și iubirea cele care prevalează. Privind-o în slavă, înțelegem că adevărata putere este slujirea. Să nu uităm aceasta: slujirea este adevărata putere, iar a domni înseamnă a iubi. Aceasta este calea spre Rai.

Papa Francisc ne-a sugerat să ne întrebăm dacă această răsturnare profetică anunțată de Preacurata atinge viața noastră, spunând: „Cred eu că a iubi înseamnă să domnești și a sluji înseamnă putere? Că scopul vieții mele este raiul, paradisul? Sau sunt preocupat doar de lucrurile pământești, materiale? Și, observând evenimentele lumii, mă las prins în capcana pesimismului sau, asemenea Fecioarei Maria, sunt capabil să discern lucrarea lui Dumnezeu care, prin blândețe și smerenie, realizează lucruri mărețe?”

„Astăzi” – a spus în încheiere – „Preacurata cântă speranța și ne reaprinde speranța: în ea vedem destinația finală a călătoriei noastre: ea este prima creatură care, cu toată ființa ei, cu trup și suflet, trece victorioasă linia de sosire a Raiului.”

După „Angelus”

După rugăciunea antifonului marian „Îngerul Domnului”, din solemnitatea Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Părinte i-a salutat pe credincioșii prezenți în Piața San Pietro – pe romani și pe pelerinii din diferite țări: familii, grupuri parohiale, asociații. „Îi salut în mod special pe tinerii din Dieceza de Verona, activi într-o tabără școlară, și pe tinerii din grupul „Neprihănita Zămislire” – a spus pontiful.

Urările papei Francisc cu prilejul solemnității Adormirea Maicii Domnului

Sfântul Părinte a adresat urări în solemnitatea Adormirea Maicii Domnului, spunând: „Urez o frumoasă sărbătoare celor prezenți aici, celor care sunt în vacanță, dar și celor care nu-și permit o perioadă de relaxare, celor singuri și bolnavi. Să nu-i uităm! Și mă gândesc cu recunoștință în aceste zile la cei care oferă servicii indispensabile pentru comunitate. Vă mulțumim pentru munca pe care o depuneți pentru noi.” 

Pontiful ne îndeamnă să vizităm un sanctuar marian și să ne rugăm pentru pace

„În această zi dedicată Maicii Domnului, îi îndemn pe toți cei care au ocazia să viziteze un sanctuar marian pentru a aduce cinstire Maicii noastre cerești. Mulți romani și pelerini merg la bazilica Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare) pentru a se ruga în fața icoanei Maicii Domnului intitulată „Salus Populi Romani”. Există, de asemenea, statuia Fecioarei Regina Păcii, amplasată acolo de Papa Benedict al XV-lea. Să continuăm să invocăm în continuare mijlocirea Fecioarei Maria pentru ca Dumnezeu să dăruiască pace în lume și să ne rugăm în special pentru poporul ucrainean.
O sărbătoare fericită tuturor! Nu uitați să vă rugați pentru mine” - a mai spus papa Francisc după rugăciunea "Angelus" din solemnitatea Adormirea Maicii Domnului.

15 august 2022, 13:25