Căutare

Cardinalul Jozef Tomko salutându-l pe papa Francisc la 30 aprilie 2022, în Aula Paul al VI-lea din Vatican Cardinalul Jozef Tomko salutându-l pe papa Francisc la 30 aprilie 2022, în Aula Paul al VI-lea din Vatican 

A decedat cardinalul Jozef Tomko, cel mai în vârstă membru al Colegiului Cardinalilor

Cardinalul Jozef Tomko, prefect emerit al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor și al Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaționale a decedat luni, 8 august, la Roma. Prelatul avea 98 de ani și era cel mai în vârstă membru al Colegiului Cardinalilor.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 8 august 2022. Creat cardinal de papa Ioan Paul al II-lea, în 1985, Jozef Tomko s-a născut la Udavské, în arhidieceza slovacă de Košice, la 11 martie 1924. Și-a finalizat studiile în țara natală la Facultatea de Teologie din Bratislava. Succesiv, a studiat la Roma, la Universitatea Pontificală din Lateran și la Universitatea Pontificală Gregoriană, unde a obținut diplome în Teologie, Drept Canonic și Științe Sociale.

Hirotonit preot la 12 martie 1949, timp de cincisprezece ani (din 1950 până în 1965) a fost prorector al Colegiului Pontifical Sfântul Ioan Nepomucen din Roma și al internatului adiacent pentru preoții din diferite țări, inclusiv din țările de misiune și din America Latină.

Pe 30 aprilie a.c., papa Francisc l-a salutat cu afecțiune pe cardinalul Tomko, în Aula Paul al VI-lea, cu ocazia întâlnirii pontifului cu participanții la pelerinajul slovac, iar în discursul adresat lor a spus: „Îl salut cordial pe cardinalul Jozef Tomko, a cărui prezență ne face să simțim că Biserica este o familie care știe să onoreze bătrânețea ca pe un dar. Dar am o îndoială, pare mai tânăr decât mine!”.

În timpul internării, durată șase săptămâni, la Spitalul Gemelli din Roma, a primit vizita cardinalului secretar de stat, Pietro Parolin. Întors la locuința din Roma, cardinalul Tomko a fost îngrijit de o asistentă medicală din cadrul Serviciului de Asistență Medicală din Vatican.

La aflarea veștii morții cardinalului Tomko, episcopatul slovac a transmis un comunicat prin care îi îndeamnă pe toți credincioșii la rugăciune. Cel mai în vârstă membru al Colegiului Cardinalilor va fi înmormântat la Košice, în Slovacia, după ce va fi celebrată o Sfântă Liturghie la Roma.

În urma decesului cardinalului Tomko, Colegiul Cardinalilor numără 206 cardinali, dintre care 116 electori și 90 fără drept de vot.

 

 

 

08 august 2022, 12:56