Căutare

Icoana celei de-a X--a Întâlniri Mondiale a Familiei Icoana celei de-a X--a Întâlniri Mondiale a Familiei 

Mandatul papei Francisc către Familii: ”Dăruiți speranță, nu vă temeți de ceea ce Domnul vă cere!”

”Dragi familii, vă îndemn să continuați calea ascultându-L pe Tatăl care vă cheamă: fiți misionare pe căile lumii!”, spune papa Francisc în ”Mandatul către Familii” sau, mai bine zis, ”Trimiterea Misionară a Familiilor”, un text distribuit la încheierea Sfintei Liturghii pentru a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor, celebrată în seara de sâmbătă, 25 iunie 2022, cu zeci de mii de familii în Piața Sfântul Petru.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
25 iunie 2022 – Vatican News
. La finalul Sfintei Liturghii pentru a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor, celebrată în seara de sâmbătă 25 iunie a.c., în Piața Sfântul Petru, a fost distribuit un text al papei Francisc, numit ”Mandat către Familii” sau, mai bine zis, ”Trimiterea Misionară a Familiilor”. Textul a fost distribuit după cuvântul de mulțumire al cardinalului Kevin J. Farrell, prefectul Departamentului pentru Laici, Familie și Viață. Același text va fi distribuit duminică la rugăciunea ”Îngerul Domnului” pe care papa Francisc o recită împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața Sfântul Petru.

În format cartonat, amintirea este tipărită pe ambele părți. Pe față se află icoana oficială a actualei Întâlniri, având ca denumire ”Acest mister este mare”, icoană care amintește de nunta din Cana Galileii și este realizată de artistul și teologul Marko Ivan Rupnik. Pe verso se află textul ”Trimiterii Misionare a Familiilor” semnat de papa Francisc. Distribuită sâmbătă seară în aproximativ 25.000 de exemplare, se estimează că amintirea va fi distribuită duminică în 20.000 de exemplare.

Aici, în traducerea noastră de lucru, textul ”Trimiterii Misionare a Familiilor”:

Trimiterea Misionară a Familiilor

Dragi familii,
vă îndemn să continuați pe cale
ascultându-L pe Tatăl care vă cheamă:
fiți misionare pe căile lumii!
Nu mergeți singure!
Voi, tinere familii, lăsați-vă călăuzite de cel care cunoaște calea!
Voi, care sunteți mai înainte, deveniți însoțitoare de călătorie pentru celelalte!
Voi, care v-ați rătăcit din cauza greutăților, nu vă lăsați învinse de tristețe!
ci încredeți-vă în Iubirea pe care Dumnezeu a depus-o în voi,
rugați-L zi de zi pe Duhul Sfânt să o retrezească!
Vestiți cu bucurie frumusețea de a fi familie!
Vestiți copiilor și tinerilor harul căsătoriei creștine!
Dăruiți speranță celor care nu au speranță!
Faceți ca și cum totul depinde de voi,
știind că totul trebuie încredințat lui Dumnezeu.
Fiți voi înșivă cei care ”croiesc” țesutul societății și al unei Biserici sinodale,
care creează relații, înmulțind iubirea și viața!
Fiți semnul lui Cristos cel viu,
nu vă temeți de ceea ce Domnul vă cere,
nici de a fi generoși cu El!
Deschideți-vă lui Cristos, ascultați-L în tăcerea rugăciunii!
Însoțiți pe cei mai slabi, aveți grijă de cel singur, refugiat, abandonat!
Fiți sămânță a unei lumi mai fraterne!
Fiți familii cu inima mare!
Fiți chipul primitor al Bisericii!
Și, vă rog, rugați-vă, întotdeauna rugați-vă!
Maria, Maica noastră, să vă ajute când se termină ”vinul”,
să vă stea alături în timpul tăcerii și al încercării,
să vă ajute să mergeți împreună cu Fiul ei înviat!
Papa Francisc

25 iunie 2022, 20:14