Papa Francisc: Adevăratul educator însoțește, ascultă și dialoghează
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 21 aprilie 2022. În cadrul întâlnirii, Sfântul Părinte a reiterat importanța unei educații dinamice, care să transmită moștenirea trecutului, dar care să meargă înainte, fără a rămâne blocată asupra rădăcinilor, pentru a permite creșterea individuală.
A educa nu înseamnă “a umple capul cu idei”, ceea ce ar duce la formarea unor persoane care acționează în mod mecanic, ci înseamnă a merge împreună cu oamenii într-o “tensiune între risc și securitate”. Astfel a evidențiat pontiful în discursul liber adresat membrilor Proiectului global de cercetare privind educația catolică pe termen lung “Global Researchers Advancing Catholic Education Project” (GRACE). Proiectul internațional de cercetare este susținut de voluntari, cu scopul de a promova valorile educației catolice în spiritul respectului identității și al dialogului. Întâlnirea a avut loc în sala adiacentă Aulei Paul al VI-lea.
Dreptul de a face greșeli
“A educa”, a spus papa Francisc, “înseamnă a risca în tensiunea dintre minte, inimă și mâini: în armonie, până la a gândi ceea ce simt și fac; a simți ceea ce gândesc și fac; a face ceea ce simt și gândesc”. Aceasta înseamnă armonie – a spus.
Suveranul Pontif le-a cerut profesorilor din învățământul primar, secundar și universitar să îi sprijine pe elevi și studenți în educația lor. “Nu poți educa”, a mai spus, „fără să mergi împreună cu oamenii pe care îi educi. Este frumos când găsești educatori care merg împreună cu băieții și fetele”. Papa Francisc a subliniat că „a educa nu înseamnă a spune lucruri pur retorice, ci a pune ceea ce se spune în contact cu realitatea. Fetele și băieții au dreptul să greșească, dar educatorul îi însoțește pe calea direcționării acestor greșeli, pentru ca ele să nu fie periculoase”. Adevăratul educator, a continuat pontiful, nu se teme niciodată de greșeli, nu: însoțește, ia de mână, ascultă, dialoghează. El nu se sperie, ci așteaptă. Aceasta este educația umană: a educa „înseamnă a aduce cunoștințe, a face să crească, a ajuta în procesul de creștere”.
Educarea în tradiția care este dinamică
Delegația “Global Researchers Advancing Catholic Education Project” (GRACE), prin intermediul unui purtător de cuvânt care a avut un dialog cu papa Francisc i-a explicat pontifului că scopul proiectului este tocmai acela de a educa nu doar prin transmiterea de cunoștințe, ci și prin a da spațiu sferei spirituale și pastorale și a ceea ce vârstnicii pot transmite tinerilor.
Papa a subliniat că “este important să existe un dialog între tineri și vârstnici”, “pentru că, pentru a crește, copacul are nevoie de o relație strânsă cu rădăcinile sale”. Apoi, a amintit că un poet argentinian spune ceva frumos: că partea înflorită a copacului se datorează rădăcinilor sale. Fără rădăcini – a spus – nu se poate merge înainte; doar cu rădăcini devenim oameni. Însă, pontiful se opune unui tradiționalism rece și rigid și afirmă că adevărata tradiție constă în “a lua din trecut pentru a merge mai departe. Tradiția nu este statică: este dinamică și tinde să meargă înainte”.