Papa a ascultat suferința noastră: indigenii din Canada
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 29 martie 2022. „Adevăr, justiție, vindecare, reconciliere”. Delegațiile popoarelor indigene au venit din Canada la Roma cu acest „bagaj” pentru a-l prezenta papei Francisc, pentru a-l împărtăși pontifului, pentru a se angaja pe un drum comun care, probabil, nu va reuși să șteargă durerea trecutului, dar va putea să o vindece și să prevină suferința din viitor.
Două delegații ale popoarelor indigene din Canada – metis și inuit – au fost primite luni dimineață de papa Francisc, în Biblioteca din Palatul Apostolic, în cadrul a două audiențe succesive. Delegațiile au fost însoțite de episcopi din cadrul Conferinței Episcopale din Canada, care au discutat, fiecare câte o oră, cu papa Francisc. Colocviile „au fost caracterizate de dorința pontifului de a asculta și de a face spațiu relatărilor dureroase ale supraviețuitorilor”.
O cale de reconciliere
În timpul rugăciunii „Angelus”, din 6 iunie 2020, Suveranul Pontif a împărtășit lumii consternarea sa în legătură cu vestea dramatică a descoperirii, în Canada, a unei gropi comune în perimetrul unei școli – Școala rezidențială indiană din Kamloops – conținând peste 200 de rămășițe umane ale unor elevi indigeni canadieni. O descoperire macabră, un simbol al unui trecut de cruzime, de abuzuri care s-au petrecut din 1880 până în ultimele decenii ale secolului XX, în instituții finanțate de guvern și conduse, în mare parte, de organizații creștine, cu scopul de a educa și converti tinerii indigeni și de a-i asimila în societatea canadiană.
Descoperirea din iunie (care a fost urmată de altele) a făcut ca episcopatul canadian să facă imediat „mea culpa” și să activeze o serie de proiecte în sprijinul comunităților indigene, într-un proces de reconciliere al cărui apogeu este reprezentat acum de disponibilitatea papei Francisc de a primi delegații ale comunităților indigene în Vatican, între 28 și 31 martie, în vederea unei viitoare călătorii apostolice a pontifului în această țară, călătorie anunțată dar neconfirmată deocamdată.
Vineri, 1 aprilie a.c., papa Francisc va primi într-o audiență comună, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, delegațiile populațiilor indigene din Canada și membri ai episcopatului acestei țări.
„Nu este niciodată târziu să faci ceea ce trebuie”
În cadrul întâlnirii de luni dimineață, papa Francisc s-a întâlnit cu membri ai Consiliului Național Métis. A fost o întâlnire marcată de cuvinte, istorii de viață, amintiri, dar și de numeroase gesturi care au exprimat dorința de a urma calea „adevărului, a justiției, a vindecării, a reconcilierii”.
Părăsind Palatul Apostolic în sunetul a două viori, simboluri ale culturii și identității lor, indigenii s-au întâlnit cu presa internațională în fața Pieței San Pietro pentru a vorbi despre detaliile întâlnirii cu pontiful, din cursul dimineții.
Cassidy Caron, tânăra președintă a Consiliului Național Métis, a luat cuvântul, citind o declarație, despre „numărul incalculabil de oameni care au plecat din această viață fără ca adevărul lor să fie auzit vreodată sau durerea lor să fie recunoscută, fără să beneficieze vreodată de umanitatea și de vindecarea rănilor”.
„Recunoașterea suferințelor, scuzele, sunt foarte tardive, dar niciodată nu este târziu să faci ceea ce trebuie”, a mai spus președinta Consiliului Național Métis.
Profunda întristare a papei Francisc
Populația Métis a început „munca dificilă, dar esențială” de ascultare și înțelegere a victimelor și a familiilor acestora. Materialul strâns i-a fost prezentat papei Francisc care a participat cu durere la relatările despre suferințele îndurate de copiii din acele școli. „Supraviețuitorii au făcut o muncă incredibilă spunându-și adevărurile, au fost atât de curajoși..." – a mai spus Caron Cassidi, vorbind și despre munca dificilă de pregătire a întâlnirii cu Sfântul Părinte.
"Când l-am invitat pe papa Francisc să ni se alăture, el a răspuns repetând în engleză ‚adevăr, justiție, vindecare, reconciliere’. Considerăm acest lucru ca pe un angajament personal” – a mai spus Cassidi, exprimându-și mândria de a se afla la Vatican, împreună cu populațiile inuit și primele națiuni. Reprezentanții delegațiilor indigene au depus o cerere de acces la documentele deținute în Vatican cu privire la școlile rezidențiale.