Angelus. Papa Francisc: Să-L lăsăm pe Domnul să vină în ”grajdul” nostru interior (TEXT)

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
2 ianuarie 2022 – Vatican News. Deseori ne îndepărtăm de Dumnezeu pentru că ne gândim că nu suntem vrednici de El, dar Isus s-a născut în sărăcia unui grajd ca să ne spună că nu se teme să locuiască într-o viață dezordonată: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Îngerul Domnului” de duminică, 2 ianuarie 2022, recitată împreună cu mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața San Pietro. Pontiful a făcut un comentariu la evanghelia duminicii, a doua a Crăciunului (Ioan 1,1-18) și a atras atenția asupra adevărului pe care Biserica îl proclamă ori de cât ori recită rugăciunea ”Îngerul Domnului”: ”Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (v. 14).

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru alocuțiunea Sfântului Părinte:

«Dragi frați și surori, Bună ziua!
Evanghelia Sfintei Liturghii de astăzi ne oferă o frază foarte frumoasă pe care o recităm întotdeauna în rugăciunea ”Îngerul Domnului” și care revelează singură sensul Crăciunului: ”Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (Ioan 1,14). Dacă ne gândim, aceste cuvinte cuprind un paradox. Pun împreună două realități opuse: Cuvântul și trupul. ”Cuvântul” arată că Isus este Cuvântul veșnic al Tatălui, cuvânt infinit, care există dintotdeauna, mai înainte de toate cele create; ”trupul” arată, în schimb, chiar realitatea noastră creată, fragilă, limitată, muritoare. Înainte de Isus existau două lumi separate: Cerul opus pământului, infinitul opus finitului, spiritul opus materiei.

În Prologul Evangheliei după Ioan avem o altă opoziție, un alt binom: lumină și întuneric (v. 5). Isus este lumina lui Dumnezeu care a intrat în întunericul lumii. Dumnezeu este lumină, în El nu este opacitate; în noi, în schimb, există multe întunecimi. Acum, cu Isus, se întâlnesc Lumina și întunericul: sfințenia și vina, harul și păcatul. Isus, întruparea sa, este locul întâlnirii, al întâlnirii dintre Dumnezeu și oameni, al întâlnirii dintre har și păcat.

Ce anume vrea să ne vestească Evanghelia prin aceste polarități? Un lucru minunat: felul în care lucrează Dumnezeu. În fața fragilității noastre, Domnul nu dă înapoi. Nu rămâne în veșnicia sa fericită și în lumina sa infinită, dar se face aproape, se face trup, coboară în întuneric, locuiește în ținuturi care-i sunt străine. De ce face aceasta Dumnezeu, de ce coboară între noi? El face aceasta pentru că nu se resemnează cu faptul că noi ne putem rătăci mergând departe de El, departe de veșnicie, departe de lumină. Iată lucrarea lui Dumnezeu: a veni între noi. Dacă noi ne considerăm nevrednici, acest fapt nu-l oprește. El vine. Dacă îl respingem, El nu obosește să ne caute. Dacă noi nu suntem gata și dispuși bine ca să-L primim, El preferă oricum să vină. Iar dacă noi îi închidem ușa în nas, El așteaptă. Este cu adevărat Bunul păstor. Care este imaginea cea mai frumoasă a Bunului păstor? Cuvântul care s-a făcut trup ca să fie părtaș la viața noastră. Isus este Bunul păstor care vine să ne caute acolo unde suntem: în problemele noastre, în mizeria noastră. El acolo vine.

Dragi frați și surori, deseori ne ținem la distanță de Dumnezeu pentru că ne gândim că nu suntem vrednici de El din diferite motive. E adevărat. Dar Crăciunul ne invită să vedem lucrurile din punctul său de vedere. Dumnezeu dorește să se întrupeze. Dacă inima ta ți se pare prea poluată de rău, dacă ți se pare dezordonată, te rog: nu te închide, nu-ți fie teamă, El vine! Gândește-te la grajdul de la Betleem. Isus s-a născut acolo, în sărăcia aceea, ca să-ți spună că nu se teme să viziteze inima ta, să locuiască într-o viață dezordonată. Acesta este cuvântul, a locui. Este verbul folosit astăzi de Evanghelie pentru a arăta această realitate și exprimă o împărtășire totală, o mare intimitate. Iată ce vrea Dumnezeu, vrea să locuiască împreună cu noi, vrea să locuiască în noi, să nu rămână departe.

Mă întreb și vă întreb pe voi toți: noi vrem să-i facem loc? În cuvinte da, nimeni nu va spune nu, [fiecare va spune] da. Dar concret? Poate că există aspecte ale vieții pe care le ținem numai pentru noi, exclusive, spații interioare în care ne este teamă să intre Evanghelia, unde nu vrem să-L punem pe Dumnezeu în mijloc. Astăzi vă invit la concretețe. Care sunt lucrurile interioare care cred că nu-i plac lui Dumnezeu? Care este spațiul pe care îl consider numai pentru mine și unde nu vreau ca Dumnezeu să vină? Fiecare dintre noi să fie concret și să răspundă. ”Da, eu aș vrea ca Isus să vină, dar să nu se atingă de cutare lucru, de acesta, de celălalt...”. Fiecare are păcatul lui: să-i spunem pe nume! El nu se sperie de păcatele noastre, a venit ca să ne vindece. Cel puțin să i-L arătăm, ca El să vadă păcatul. Să fim curajoși, să-i spunem: ”Doamne, eu mă aflu în această situație, dar nu vreau să mă schimb. Tu, te rog, nu te îndepărta prea mult”. E o frumoasă rugăciune. Să fim sinceri astăzi.

În aceste zile de Crăciun ne va prinde bine să-L primim pe Domnul chiar acolo. Cum? De exemplu, zăbovind în fața ieslei, pentru că aceasta îl arată pe Isus care vine să locuiască în toată viața noastră concretă, obișnuită, unde nu toate merg bine, unde există atât de multe probleme. Pentru unele, e vina noastră, pentru altele, e vina altora. Dar Isus vine: păstorii care lucrau din greu, Irod care îi amenință pe nevinovați, o mare sărăcie... Dar în mijlocul atâtor probleme, în mijlocul multor probleme ale noastre, se află Dumnezeu, care vrea să locuiască împreună cu noi. Și așteaptă să-i prezentăm situațiile noastre, ceea ce trăim.

Atunci, în fața ieslei, să-i vorbim lui Isus de lucrurile noastre concrete. Să-i adresăm o invitație oficială de a veni în viața noastră, mai ales în spațiile întunecate: ”Uite, Doamne, acolo unde nu este lumină, nu ajunge curentul, dar, te rog, nu te atinge, pentru că nu mă simt să las așa această situație”. Să vorbim clar, concret. Fiecare dintre noi are spațiile lui întunecate, ”grajdurile” interioare. Și să-i povestim fără teamă chiar și problemele sociale și bisericești din timpul nostru, chiar problemele noastre personale și cele mai urâte. Lui Dumnezeu îi place să locuiască în ”grajdul” din noi.

Maica lui Dumnezeu, în care Cuvântul s-a făcut trup, să ne ajute să cultivăm o familiaritate din ce în ce mai mare cu Domnul!»

La saluturile finale, Sfântul Părinte a menționat prezența grupurilor de romani și pelerini din diferite țări, o prezență vizibilă prin steagurile respectivelor națiuni.
Papa Francisc: ”În această primă duminică a anului, reînnoiesc urările mele de pace și bine în Domnul! În momentele frumoase și în cele triste, să ne încredințăm Lui, tăria noastră și speranța noastră. Și nu uitați: să-L invităm pe Domnul să vină în interiorul nostru, să vină în realitatea noastră, oricât de urâtă ar fi, poate chiar ca un staul. [Să-i spunem:] Doamne, eu nu aș vrea ca tu să intri, dar uite-o, fii aproape. Să facem acest lucru!”.

După rugăciunea ”Îngerul Domnului” din cea de-a doua duminică a Crăciunului, papa Francisc a invocat Binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.