Căutare

Angelus. Papa Francisc: În fața Pruncului Isus, să regăsim gustul smereniei și al adorației

Joi, 6 ianuarie 2022, papa Francisc a recitat rugăciunea ”Îngerul Domnului” împreună cu mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața San Pietro. În sărbătoarea Epifaniei, Pontiful a subliniat gestul adorației prin care Magii din Răsărit se închină în fața unui Copil sărac. La final, papa a salutat creștinii răsăriteni care sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie și a mulțumit copiilor misionari.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
6 ianuarie 2022 – Vatican News. După Sfânta Liturghie a Epifaniei Domnului, celebrată pe 6 ianuarie a.c. în bazilica San Pietro, papa Francisc a mers la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic de unde a condus rugăciunea ”Îngerul Domnului” împreună cu mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața San Pietro. În alocuțiunea sa, papa a revenit la pagina Evangheliei cu venirea Magilor (Matei 2,1-12) și a subliniat gestul adorației. După o călătorie lungă și obositoare, pentru a se închina înaintea noului-născut rege al Iudeilor, în loc să găsească ceva grandios, ei văd un copil și o mamă. Ar fi avut toate motivele să protesteze, după atâta cale și atâtea sacrificii, dar în fața unui copil sărac ei nu se scandalizează și nu se simt dezamăgiți. Dimpotrivă. Ei cad la pământ înaintea lui: ”Intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând [la pământ], l-au adorat” (v. 11).

Papa Francisc: ”Să ne gândim la acești înțelepți, veniți de departe, bogați, culți, cunoscuți, care cad la pământ, adică se prosternă la pământ pentru a se închina înaintea unui copil. Pare o contradicție. Surprinde un gest atât de smerit făcut de oameni atât de iluștri. A cădea la pământ în fața unei autorități care se prezenta cu semnele puterii și măririi era ceva obișnuit în acel timp. Nici astăzi nu ar fi ciudat. Dar în fața Copilului de la Betleem nu e simplu. Nu e ușor a-L adora pe acest Dumnezeu, a cărui dumnezeire rămâne ascunsă și nu apare triumfătoare. Înseamnă a primi măreția lui Dumnezeu, care se manifestă în micime: acesta este mesajul. Magii se înjosesc în fața logicii nemaiauzite a lui Dumnezeu, îl primesc pe Domnul nu cum și-L închipuiau, ci așa cum e, mic și sărac. Închinarea lor este semnul celui care pune deoparte propriile idei și îi face spațiu lui Dumnezeu. E nevoie de umilință pentru a face așa ceva”.

”Fecioara Maria, slujitoarea Domnului”, a spus papa la finalul alocuțiunii sale, ”să ne învețe să redescoperim nevoia vitală a umilinței și gustul viu al adorației, să ne învețe să privim steaua și să mergem pe cale!”.

La saluturile finale, Sfântul Părinte a transmis urările sale creștinilor Bisericilor răsăritene – catolice și ortodoxe – care celebrează pe 7 ianuarie sărbătoarea Nașterii Domnului.

Un salut special, papa l-a adresat copiilor misionari, care, cu ocazia Epifaniei Domnului, marchează sărbătoarea Copilăriei Misionare. Este vorba – a subliniat papa – de ”acei băieți și fetițe care, în diferite țări, se angajează să se roage și să-și ofere micile economii pentru ca Evanghelia să fie vestită celor care nu o cunosc. Vreau să le transmit mulțumirea mea: băieți, fetițe, vă mulțumesc! Amintiți-vă că misiunea începe prin mărturia creștină în viața de fiecare zi”.

Rugăciunea ”Îngerul Domnului” s-a încheiat cu binecuvântarea apostolică a papei, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

06 ianuarie 2022, 13:21