Căutare

Delegația Caritas Internationalis prezentă la "Angelus" Delegația Caritas Internationalis prezentă la "Angelus" 

Caritas Internationalis la 70 de ani

"Vă îndemn să vă continuați slujirea cu umilință și creativitate, să ajungeți la cei mai marginalizați și să promovați dezvoltarea integrală ca antidot împotriva culturii rebutului și a indiferenței". Cu aceste cuvinte s-a adresat papa Francisc, după rugăciunea „Angelus”, membrilor confederației „Caritas Internationalis” prezenți în Piața San Pietro, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la fondare.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 13 decembrie 2021. Și în primul masaj Twitter de duminică, 12 decembrie, papa Francisc a făcut urări confederației „Caritas Internationalis”, îndemnând la iubire și la a întruchipa iubirea Bisericii față de persoanele cele mai sărace și mai vulnerabile din întreaga lume.

Pontiful a repetat îndemnul și după rugăciunea antifonului marian „Îngerul Domnului” când a spus: „Adresez urările mele confederației ‚Caritas Internationalis’ care împlinește 70 de ani. O fată tânără. Trebuie să crească să se întărească mai mult! În întreaga lume, Caritas-ul reprezintă mâna iubitoare a Bisericii față de cei mai săraci și vulnerabili, în care Cristos este prezent. Vă îndemn să vă continuați slujirea cu umilință și creativitate, pentru a ajunge la cei mai marginalizați și a promova dezvoltarea integrală ca antidot împotriva culturii rebutului și a indiferenței. Îndeosebi, încurajez campania voastră globală intitulată ‚Împreună’ (Together We), bazată pe puterea comunităților de a promova grija față de Creație și față de cei săraci. Rănile provocate casei noastre comune îi afectează în mod dramatic pe cei din urmă, însă comunitățile pot contribui la convertirea ecologică necesară. De aceea, vă îndemn să vă alăturați campaniei lansată de ‚Caritas Internationalis’. Și pe voi, dragi prieteni de la Caritas Internationalis vă îndemn să continuați eforturile în vederea creșterii eficienței voastre, astfel încât banii să nu ajungă la organizație ci la cei săraci. Faceți ca organizația voastră să fie cât mai eficientă”.

Confederația „Caritas Internationalis” a fost fondată de papa Pius al XII-lea, în urmă cu 70 de ani, pe 12 decembrie 195, fiind prezentă în 162 de țări și activă în peste 200 de națiuni și teritorii.

“Caritas Internationalis” – confederația care reunește și coordonează diversele asociații naționale Caritas din întreaga lume – a fost înființată de papa Pius al XII-lea cu scopul de a reuni organizațiile caritabile naționale, pentru a susține cunoașterea reciprocă, coordonarea și colaborarea dintre ele în desfășurarea activității caritative și sociale din diferitele țări ale lumii. Confederația a cunoscut încă din primele momente o dezvoltare rapidă, astfel încât Sfântul Paul al VI-lea, în 1967, spunea în enciclica “Populorum Progressio” că această formă de organizare a carității creștine este pretutindeni “activă în concret”.

 

13 decembrie 2021, 11:37