UNESCO, la 75 de ani: Mesaj video al papei Francisc UNESCO, la 75 de ani: Mesaj video al papei Francisc 

UNESCO, la 75 de ani: Mesaj video al papei Francisc

Papa Francisc a transmis un mesaj video de felicitări cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la fondarea Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite care vizează promovarea păcii și a securității mondiale, prin cooperare internațională în domeniul educației. Mesajul a fost prezentat în cadrul Ceremoniei transmisă în direct vineri, 12 noiembrie, în cursul după-amiezii, de la sediul UNESCO, din Paris.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 12 noiembrie 2021. Spune papa Francisc în mesaj: „Vă felicit din toată inima cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a acestei Agenții a Organizației Națiunilor Unite. Biserica are o relație privilegiată cu aceasta. De fapt, Biserica este în slujba Evangheliei, iar Evanghelia este mesajul cu cea mai mare forță de umanizare pe care îl cunoaște istoria. Este un mesaj de viață, de libertate și de speranță, care a inspirat nenumărate inițiative educaționale în toate timpurile și în toate locurile și a însuflețit creșterea științifică și culturală a familiei umane.”

„De aceea” – continuă pontiful – „Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură este un interlocutor privilegiat al Sfântului Scaun în slujirea comună a păcii și solidarității între popoare, a dezvoltării integrale a persoanei și a protejării patrimoniului cultural al umanității.

Cele mai bune urări pentru UNESCO! Toate cele bune! Dumnezeu să vă binecuvânteze și spor în activitate! Vă mulțumesc!”

12 noiembrie 2021, 18:30