Papa: Umanismul biblic și clasic să se deschidă contribuțiilor umanismului contemporan
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 23 noiembrie 2021. Adresând salutul său cordial, pontiful a spus că desfășurarea reuniunii de lucru sub formă de video-conferință este “un semn al vremurilor pe care le trăim: În universul digital, totul devine incredibil de apropiat, dar fără căldura prezenței”.
Oprindu-se asupra termenului "umanism", Sfântul Părinte a făcut trimitere la discursul memorabil rostit de sfântul Paul al VI-lea la sfârșitul Conciliului Vatican II, la 7 decembrie 1965, când a evocat “umanismul secular al vremii, care contesta viziunea creștină”. Papa Paul al VI-lea spunea atunci: "Religia lui Dumnezeu care s-a făcut om s-a întâlnit cu religia (pentru că este astfel) omului care devine Dumnezeu". Papa Francisc a observat că sfântul Paul al VI-lea, în loc să condamne și să deteste o astfel de atitudine, “a recurs la modelul bunului samaritean care a ghidat gândirea Conciliului, și anume acea imensă simpatie pentru ființa umană și realizările sale, bucuriile și speranțele sale, îndoielile sale, tristețea și angoasa sa”. “Și astfel” – a continuat pontiful în Mesaj – “Paul al VI-lea a îndemnat acea umanitate închisă la transcendență pentru a recunoaște noul nostru umanism, pentru că – spunea el – ‘și noi, mai mult decât oricine altcineva, suntem cultivatorii omului’".
“De atunci au trecut aproape șaizeci de ani” – a mai spus. “Acel umanism secular – o expresie care făcea aluzie și la ideologia totalitară care domnea atunci în multe regimuri – este acum de domeniul trecutului. În epoca noastră, marcată de sfârșitul ideologiilor, ea pare să fi fost uitată, pare să fi fost îngropată în fața noilor schimbări aduse de revoluția informatică și de evoluțiile incredibile ale științelor, care ne obligă să regândim ce înseamnă să fii om. Problema umanismului pornește de la această întrebare: Ce este omul, ființa umană?”
Amintind că la momentul Conciliului, se comparau un umanism secular, imanentist, materialist și unul creștin, deschis spre transcendență, pontiful a reliefat că “ambele ar putea avea un punct comun, o convergență fundamentală asupra unor chestiuni radicale legate de natura umană”. “Acest lucru” – a continuat – “a dispărut acum din cauza fluidității viziunii culturale contemporane. Este epoca lichidității sau a gazificării. Cu toate acestea, Constituția conciliară ‚Gaudium et spes’ este încă relevantă în această privință. Ne amintește, de fapt, că Biserica are încă multe de dat lumii și ne obligă să recunoaștem și să evaluăm, cu încredere și curaj, realizările intelectuale, spirituale și materiale care au apărut de atunci în diferite domenii ale cunoașterii umane.”
Papa Francisc s-a oprit asupra revoluției care este astăzi în curs, o revoluție “care atinge nodurile esențiale ale existenței umane și care necesită un efort creativ de gândire și de acțiune”. “De aceea” – a continuat – “ați plasat în centrul reflecției voastre câteva întrebări esențiale. Alături de întrebarea despre Dumnezeu – care rămâne fundamentală pentru însăși existența umană, așa cum ne-a amintit adesea Benedict al XVI-lea – astăzi se pune o întrebare decisivă despre ființa umană și identitatea sa. Ce înseamnă astăzi să fii bărbat și femeie ca persoane complementare, chemate să relaționeze? Ce înseamnă cuvintele ‘paternitate’ și ‘maternitate’? Și, din nou, care este condiția specifică a ființei umane, care o face unică și irepetabilă în comparație cu mașinile și chiar cu alte specii de animale? Care este vocația sa transcendentă? De unde vine chemarea lui de a construi relații sociale cu ceilalți?”
“Sfânta Scriptură” – a spus pontiful – “ne oferă coordonatele esențiale pentru conturarea unei antropologii a ființei umane în relația sa cu Dumnezeu, în complexitatea relațiilor dintre bărbat și femeie și în legătura cu timpul și spațiul în care trăiește. Umanismul biblic, în dialog fructuos cu valorile gândirii clasice grecești și latine, a dat naștere unei viziuni înalte asupra ființei umane, asupra originii și destinului său ultim, precum și asupra modului său de a trăi pe acest pământ. Această fuziune a înțelepciunii antice și biblice rămâne o paradigmă fertilă.”
La finalul Mesajului, papa Francisc a evidențiat necesitatea ca, în prezent, umanismul biblic și clasic să se deschidă cu înțelepciune pentru a primi, într-o nouă sinteză creativă, contribuțiile tradiției umaniste contemporane și ale altor culturi. Pontiful a dat ca exemplu “viziunea holistică a culturilor asiatice, în căutarea armoniei interioare și a armoniei cu creația”; solidaritatea culturilor africane, “pentru a depăși individualismul excesiv tipic culturii occidentale”; antropologia popoarelor din America Latină, “cu sentimentul său viu de familie și de sărbătoare” și “culturile popoarelor indigene de pe întreaga planetă”. “În aceste culturi diferite” – a explicat – “există forme de umanism care, integrate în umanismul european moștenit de la civilizația greco-romană și transformat de viziunea creștină, reprezintă astăzi cel mai bun mijloc de a aborda întrebările tulburătoare privind viitorul umanității”.
