Papa Francisc a celebrat o Sfântă Liturghie pentru cardinalii și episcopii decedați în decursul anului. Papa Francisc a celebrat o Sfântă Liturghie pentru cardinalii și episcopii decedați în decursul anului. 

Să învățăm arta de a-L aștepta pe Domnul: papa Francisc, la Sf. Liturghie pentru prelații decedați

Joi, 4 noiembrie 2021, papa Francisc a celebrat o Sfântă Liturghie pentru cardinalii și episcopii decedați în decursul anului. Celebrarea euharistică a avut loc la Altarul Catedrei din bazilica San Pietro și a fost prilejuită de Comemorarea Tuturor Credincioșilor Răposați, pe care Biserica o celebrează anual, după ritul roman sau latin, în 2 noiembrie.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
04 noiembrie 2021 – Vatican News. ”Este important a învăța arta de a-L aștepta pe Domnul”: a spus papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată joi, 4 noiembrie a.c., pentru cardinalii și episcopii decedați în decursul anului. Sfânta Liturghie a fost oficiată la Altarul Catedrei din bazilica San Pietro, fiind ocazionată de Comemorarea Tuturor Credincioșilor Răposați din 2 noiembrie. Unii dintre prelații decedați în decursul anului au avut de suferit îndelung din cauza pandemiei de Covid-19.

La omilia Sfintei Liturghii de joi, papa a făcut un comentariu la lecturile biblice și a evidențiat importanța capacității de a aștepta în tăcere și cu încredere mântuirea Domnului. ”Bine este să aştepţi în tăcere mântuirea Domnului”, scrie autorul sacru în cartea Lamentațiunilor (3,26). Pentru a dobândi această capacitate, a remarcat pontiful, ”e necesară o lungă transformare interioară care, prin creuzetul suferinței, conduce la a ști să aștepți în tăcere, cu o răbdare plină de încredere, cu sufletul blând. Această răbdare nu este totuna cu resemnarea, pentru că este alimentată de așteptarea Domnului, a cărui venire este sigură și nu dezamăgește”.
Papa Francisc: ”Dragi frați și surori, cât este de important a învăța arta de a-L aștepta pe Domnul! De a-L aștepta cu docilitate, cu încredere, alungând nălucirile, fanatismele și realitățile eclatante; păstrând, mai ales în vremurile de încercare, o tăcere încărcată cu speranță. Acesta este felul în care ne pregătim pentru ultima și cea mai importantă încercare a vieții, pentru moarte. Dar mai înainte stau încercările de moment, stă crucea pe care o avem acum și pentru care cerem Domnului harul de a ști să așteptăm acolo, chiar acolo, mântuirea sa care vine”.

De multe ori, ”prosperitatea ne face orbi, superficiali, plini de mândrie. În schimb, trecerea prin încercare, dacă este trăită la căldura credinței, în ciuda durității ei și a lacrimilor, face în așa fel încât să ne naștem din nou și ne regăsim diferiți față de cum eram în trecut”. Un Părinte al Bisericii, a adăugat papa la omilie, a scris că ”nimic mai mult decât suferința ne face să descoperim lucruri noi” (Sf. Grigore din Nazianz, Epistola 34).
Papa Francisc: ”Astăzi, în fața misterului morții răscumpărate, să cerem harul de a privi cu ochi diferiți adversitățile. Să cerem harul de a ști să locuim în mijlocul lor într-o tăcere blândă și încrezătoare care așteaptă mântuirea Domnului, fără a ne plânge și fără a murmura. Ceea ce pare o pedeapsă se va dezvălui un har, o nouă dovadă a iubirii lui Dumnezeu față de noi. (...) Creștinul nu diminuează gravitatea suferinței, dar își înalță privirea către Domnul și, sub loviturile încercării, își pune încrederea în El și se roagă pentru cel care suferă. Își ține ochii îndreptați spre Cer, dar are mâinile mereu întinse spre pământ, pentru a-l sluji de o manieră concretă pe aproapele său”.

”Cu acest spirit”, a încheiat papa Francisc, ”să ne rugăm pentru cardinalii și episcopii care ne-au lăsat în anul care trece. Unii dintre ei au murit din cauza pandemiei de Covid-19, în situații dificile care au agravat suferința. Fie ca acești frați ai noștri să poată gusta bucuria îndemnului evanghelic, cel pe care Domnul îl adresează slujitorilor săi credincioși: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii!» (Matei 25,34).

04 noiembrie 2021, 12:00