Mesaj al papei Francisc la Forumul de la Paris despre Pace Mesaj al papei Francisc la Forumul de la Paris despre Pace 

Mesaj al papei Francisc la Forumul de la Paris despre Pace

Papa Francisc a transmis joi, 11 noiembrie a.c., un mesaj participanților la cel de-al patrulea Forum de la Paris despre Pace, cu desfășurare între 11 și 13 noiembrie. Pontiful a evidențiat că „nu poate exista o cooperare care să genereze pace fără o implicare colectivă concretă în vederea dezarmării integrale”.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 12 noiembrie 2021. În mesaj, papa Francisc a amintit că, la nivel mondial, cheltuielile militare au depășit în prezent nivelul înregistrat la sfârșitul „războiului rece”, acestea crescând în mod sistematic în fiecare an, clasele conducătoare și guvernele justificând reînarmarea cu ideea abuzată de „descurajare fondată pe echilibrul dotării cu arme”. „Din această perspectivă” – a explicat – „statele sunt înclinate să-și urmărească interesele în primul rând pe baza utilizării armamentelor sau a amenințării cu forța”.

Sfântul Părinte a explicat, de asemenea, că „logica descurajării a fost asociată cu logica pieței libere, conform căreia armamentele pot fi considerate ca fiind la fel cu toate celelalte produse fabricate și, prin urmare, pot fi comercializate în mod liber în întreaga lume, timp de ani de zile urmărindu-se, fără să se critice, extinderea pieței de arme.

Amintind că pandemia „a fost o revelație pentru noi toți cu privire la limitele și deficiențele societăților și stilurilor noastre de viață”, pontiful a evidențiat nevoia de speranță, chiar și „în mijlocul acestei realități pline de umbre”, deoarece speranța este un „generator de energie, care stimulează inteligența, dând voinței întregul său dinamism”.  

„Speranța ne îndeamnă să visăm măreț și să lăsăm loc imaginației unor noi posibilități. Speranța este îndrăzneață și încurajează acțiunea bazată pe cunoașterea faptului că realitatea poate fi schimbată” – se spune în mesaj, pontiful exprimându-și totodată speranța ca tradiția creștină, în special doctrina socială a Bisericii, precum și alte tradiții religioase să ajute la înțelegerea faptului că „nedreptatea și violența nu sunt inevitabile” și nu reprezintă „destinul nostru”.  

„Speranța responsabilă ne permite să respingem tentația soluțiilor ușoare și ne dă curajul de a merge pe calea binelui comun, a grijii față de săraci și față de casa comună” – scrie pontiful în mesajul transmis participanților la cel de-al patrulea Forum de la Paris despre Pace.

„Să nu irosim această oportunitate de a îmbunătăți lumea” – îndeamnă pontiful; „să adoptăm în mod decisiv modalități mai corecte de a realiza progresul și de a construi pacea. Însuflețiți de această convingere, este posibil să generăm modele economice care să servească nevoilor tuturor, păstrând darurile naturii precum și politicile de perspectivă care să promoveze dezvoltarea integrală a familiei umane”. 

În finalul mesajului, papa Francisc a îndemnat la înfruntarea, împreună, a acestei crize, încercând „să însănătoșim în profunzime rănile familiei umane”.  

 

 

12 noiembrie 2021, 10:29