Căutare

Papa Francisc: Ca să fii misionar nu e nevoie de prozelitism, ci de mărturia vieții (VIDEO RO)

Pentru luna octombrie 2021, papa Francisc a încredințat Rețelei Mondiale de Rugăciune o intenție specific misionară: ”Să ne rugăm pentru ca fiecare creștin botezat să participe la vestirea Evangheliei” prin mărturia simplă a vieții de zi cu zi. Intenția de rugăciune a lunii octombrie, intitulată ”Discipoli misionari”, este însoțită de un clip video, pe care vi-l oferim subtitrat în limba română.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
30 septembrie 2021 – Vatican News. Atunci când facem lucrurile cele mai obișnuite din dragoste față de Cristos, ceilalți își vor da seama foarte ușor că nu avem o motivație oarecare, iar admirația se transformă în sursă de întrebări: ”Cum se poate așa ceva, de unde-i vin acestei persoane amabilitatea și iubirea față de ceilalți?”. Este convingerea papei Francisc exprimată în mesajul video, intitulat ”Discipoli misionari”, care însoțește intenția de rugăciune pentru luna octombrie, lună dedicată prin tradiție misiunilor și misionarilor.

Papa Francisc: ”Isus ne cere tuturor, chiar și ție, să fim discipoli misionari. Ești dispus? E îndeajuns să fim disponibili la chemarea Lui și să trăim uniți cu Domnul în cele obișnuite: munca, întâlnirile, ocupațiile zilnice, lucrurile de fiecare zi, lăsându-ne călăuziți mereu de Spiritul Sfânt.

Dacă te mișcă Cristos, dacă faci lucrurile pentru că Cristos te conduce, ceilalți își vor da ușor seama. Mărturia vieții tale trezește admirație, iar admirația îi face pe alții să se întrebe: ”Cum se poate așa ceva?”, ”De unde-i vine acestei persoane iubirea față de toți, amabilitatea, buna dispoziție?”.

Să ne amintim că misiunea nu înseamnă prozelitism, dar se bazează pe întâlnirea dintre oameni, pe mărturia unor bărbați și femei care spun: ”Eu îl cunosc pe Isus și mi-ar plăcea să-L cunoști și tu”.

Frați și surori, să ne rugăm pentru ca fiecare botezat să participe la vestirea Evangheliei și să fie disponibil la misiune, prin mărturia vieții sale. Și pentru ca această mărturie să aibă gustul Evangheliei”.

30 septembrie 2021, 16:24