Angelus. Papa Francisc: Domnul să ne vindece de surzenia inimii la glasul său și al aproapelui

Duminică, 5 septembrie 2021, papa Francisc a condus rugăciunea ”Îngerul Domnului” împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața San Pietro. În alocuțiunea sa, papa a făcut un amplu comentariu la evanghelia duminicii după ritul roman sau latin, cu vindecarea unui surdomut, și a atras atenția asupra unei forme spirituale de surzenie. Papa a făcut mai multe apeluri finale și a menționat apropiata sa călătorie apostolică la Budapesta și în Slovacia.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
5 septembrie 2021 – Vatican News
. Cu o amplă reflecție asupra evangheliei duminicii, papa Francisc a condus astăzi rugăciunea ”Îngerul Domnului” de la fereastra apartamentului pontifical. Au luat parte, în razele calde ale primei duminici din septembrie, câteva mii de romani și pelerini, care au fost îndrumați de organizatori să păstreze restricțiile sanitare chiar și în aer liber.

Evanghelia acestei duminici (Marcu 7,31-37), a remarcat papa în cuvântul său, îl prezintă pe Isus care vindecă o persoană surdomută. Impresionează, în relatarea evangheliei, felul în care Domnul împlinește acest semn miraculos: îl ia la o parte din mulțime pe surdomut, îi pune degetele în urechi și, cu salivă, îi atinge limba, apoi își ridică ochii spre cer, suspină și spune: ”Effata!” – ”Deschide-te!”. Pentru alte vindecări, în fața unor infirmități la fel de grave, precum paralizia sau lepra, Isus nu săvârșește atât de multe gesturi. De data aceasta, face aceste gesturi cu toate că cei din jur l-au rugat pe Isus numai să-și pună mâna peste el (v. 32). Probabil, a spus papa mai departe, condiția acelei persoane are o ”valoare simbolică specială” și ”are ceva de spus pentru noi toți”. Despre ce e vorba, în fond? De surzenie. Acel om nu reușea să vorbească pentru că nu putea să audă, iar primul gest al lui Isus este să-i pună degetele în urechi.
Papa Francisc: «Toți avem urechi, dar de atât de multe ori nu reușim să ascultăm. Există, de fapt, o surzenie interioară, pe care astăzi îi putem cere lui Isus să o atingă și să o vindece. Este mai rea decât cea trupească, este surzenia inimii. Fiind grăbiți, luați de mii de lucruri de spus și de făcut, nu găsim timpul de a ne opri ca să-l ascultăm pe cel care ne vorbește. Riscăm să devenim impermeabili la toate și să nu acordăm spațiu celui care are nevoie să fie ascultat: mă gândesc la fii, la tineri, la bătrâni, la mulți care nu au nevoie de cuvinte și de predici, ci mai degrabă de a fi ascultați».

De aici, o serie de întrebări pe care papa le-a exprimat pentru ca fiecare să-și facă o cercetare a cugetului: cum îi ascult eu pe ceilalți, mă las atins de viața oamenilor, știu să dedic timp celui de lângă mine? Acest fapt este valabil pentru noi toți, dar în mod special pentru preoți: ”Preotul trebuie să-i asculte pe oameni, nu trebuie să fie grăbit. A-i asculta și a vedea cum poate să-i ajute, dar după ce i-a ascultat. La fel, noi toți: mai întâi să ascultăm, apoi să răspundem”. Dacă ar fi să ne referim la viața din familie, a spus mai departe papa, e necesar a ne întreba de câte ori se vorbește fără a asculta mai întâi, repetând întruna aceleași refrene proprii. ”Fiind incapabili să ascultăm, spunem mereu aceleași lucruri”, a observat Sfântul Părinte. ”Un dialog prinde din nou viață, deseori, nu de la cuvinte, ci de la tăcere, de la a nu se încăpățâna, de la a începe din nou cu răbdare să-l asculți pe celălalt, eforturile lui, ceea ce are în interior. Vindecare inimii începe cu ascultarea”.
Papa Francisc: «Același lucru este valabil cu Domnul. Facem bine să-L copleșim cu cereri, dar am face mai bine să ne dispunem mai întâi de toate să-L ascultăm. Isus o cere. În evanghelie, când este întrebat care este prima poruncă, El răspunde: ”Ascultă, Israele!”. Apoi adaugă: ”Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, și pe aproapele ca pe tine însuți” (Marcu 12,28-31). Dar mai întâi de toate, spune: ”Ascultă!”».

Din nou, întrebarea valabilă pentru toți: ”Ne amintim să ne dispunem în a-L asculta pe Domnul? Suntem creștini, dar, probabil, printre miile de cuvinte pe care le auzim zi de zi, nu găsim o secundă pentru a face să răsune în noi câteva cuvinte ale Evangheliei. Isus este Cuvântul. Dacă nu ne oprim ca să-L ascultăm, El merge mai departe”. Dar, a reluat papa, dacă vom dedica timp Evangheliei, vom găsi un secret pentru ”sănătatea noastră spirituală”. Acesta este medicamentul: ”în fiecare zi, un pic de tăcere și de ascultare, câteva cuvinte inutile mai puțin și câteva Cuvinte ale lui Dumnezeu mai mult”.

Papa Francisc: «Auzim astăzi adresându-se nouă, ca în ziua botezului, acel cuvânt al lui Isus: ”Effata – Deschide-te!” Isuse, doresc să mă deschid la Cuvântul tău, deschide-mă la ascultare. Vindecă inima mea de închidere, de grabă și de nerăbdare. Fecioara Maria, deschisă la ascultarea Cuvântului, care în ea s-a făcut trup, să ne ajute zi de zi să-L ascultăm pe Fiul ei în Evanghelie și pe frații și surorile noastre cu o inimă docilă, răbdătoare și atentă».

După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa a menționat beatificarea, sâmbătă 4 septembrie 2021, în Argentina, a Fericitului Mamerto Esquiú, călugăr din Ordinul Franciscan al Fraților Minori și episcop de Cordoba, și a făcut mai multe apeluri privind situația internațională, începând cu dificultățile refugiaților din Afganistan. În continuare, papa și-a exprimat apropierea față de victimele calamităților naturale din Statele Unite ale Americii și a transmis urări fraților și surorilor de religie ebraică în apropierea Anului Nou ”Roș Hașanah”. Salutând romanii și pelerinii prezenți, pontiful a menționat comemorarea liturgică, pe 5 septembrie, a Sfintei Tereza de Calcutta, și a evidențiat pe larg apropiata sa călătorie apostolică în Ungaria și Slovacia cu ocazia unui important eveniment religios din zilele următoare:
Papa Francisc: «Duminica viitoare [12 septembrie 2021 – n.r.], voi merge la Budapesta pentru încheierea Congresului Euharistic Internațional. Pelerinajul meu va continua, după Sf. Liturghie, pentru câteva zile în Slovacia și se va încheia miercurea succesivă cu marea celebrare populară a Fecioarei Maria Îndurerate, patroana cerească a acelei țări. În acest fel, vor fi zile marcate de adorație și de rugăciune în inima Europei. În timp ce îi salut cu afecțiune pe cei care au pregătit această călătorie, și vă mulțumesc, îi salut pe cei care mă așteaptă și pe care eu însumi doresc din inimă să-i întâlnesc, cer tuturor să mă însoțească cu rugăciunea și încredințez vizitele pe care le voi efectua mijlocirii atâtor mărturisitori eroici ai credinței, care au dat mărturie în acele locuri pentru Evanghelie în mijlocul ostilităților și al persecuțiilor. Ei să ajute Europa să dea mărturie și astăzi, nu atât prin cuvinte, dar mai ales prin fapte, prin fapte de milostenie și de primire, pentru buna vestire a Domnului, care ne iubește și ne mântuiește. Vă mulțumesc!».

Papa a încheiat rugăciunea ”Angelus” cu binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

05 septembrie 2021, 12:53

”Angelus” este o rugăciune în amintirea perenă a misterului Întrupării recitată de trei ori pe zi - dimineața, la amiază și seara – momente în care se trage clopotele pentru ”Angelus”. Denumirea rugăciunii provine de la primul vers al rugăciunii – ”Angelus Domini nuntiavit Mariae”, ”Îngerul Domnului a vestit Mariei” – care constă în lectura scurtă a trei texte biblice despre Întruparea lui Cristos, după fiecare text recitându-se un ”Bucură-te, Marie” (Lc 1, 26 șu). Această rugăciune este recitată de papa în Piața Sfântul Petru la amiază în zilele de duminică și în solemnități. Înainte de a recita ”Îngerul Domnului”, pontiful ține un scurt discurs pornind de la lecturile biblice de la Sf. Liturghie a zilei. Urmează Binecuvântarea apostolică și saluturile adresate romanilor și peregrinilor. De la Paști până la Rusalii, în loc de ”Angelus” se spune ”Regina Coeli” – ”Bucură-te, regina cerului”,  o rugăciune care amintește de Învierea lui Isus Cristos, la încheierea căreia se recită de trei ori ”Slavă Tatălui” pentru preamărirea Sfintei Treimi. 

Mai multe >