Haiti - devastator cutremur de pământ, produs în data de 14 august 2021 Haiti - devastator cutremur de pământ, produs în data de 14 august 2021 

Ajutorul Sfântului Părinte pentru Haiti, Bangladesh și Vietnam

În urma cutremurului de pământ care a lovit cu o extraordinară violență Haiti, cauzând – potrivit datelor autorităților – cel puțin 2200 de morți și peste 12 mii de răniți, în afară de importante daune materiale, papa Francisc – prin Departamentul în slujba dezvoltării umane integrale – a decis trimiterea unei prime contribuții, în valoare de 200 de mii de euro, pentru sprijinirea populației în această fază de urgență, agravată și de pandemia de Covid-19.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 25 august 2021. Suma de bani trimisă de papa Francisc va fi distribuită – prin intermediul Nunțiaturii Apostolice din Haiti – diecezelor din țară care au avut cel mai mult de suferit în urma dezastrului natural.

Sfântul Părinte și-a exprimat apropierea față de populația din Haiti și în contextul rugăciunii „Angelus” din 15 august 2021. Referindu-se la situația dramatică din Haiti, cu numeroși morți, răniți și importante pagube materiale, papa Francisc a spus: „Doresc să-mi exprim apropierea față de acele dragi populații grav lovite de seism. În timp ce înalț spre Domnul rugăciunea mea pentru victime, adresez cuvinte de încurajare supraviețuitorilor, exprimându-mi speranța ca interesul activ al comunității internaționale să se îndrepte spre ei: fie ca solidaritatea din partea tuturor să atenueze consecințele tragediei. Să o rugăm împreună pe Maica Domnului pentru Haiti: Bucură-te, Marie...”.

Biserica Catolică, prin conferințele episcopale din întreaga lume și prin organismele de caritate pe care le gestionează, organizează trimiterea de ajutoare imediate în vederea sprijinirii populației din Haiti.

Totodată, Sfântul Părinte a decis trimiterea unei prime sume de bani, de circa 69 de mii de dolari, populației din Bangladesh, lovită recent de ciclonul Yaas, destinând de asemenea suma de 100 de mii de euro populației din Vietnam, aflată în situație de grea suferință din cauza consecințelor socio-economice legate de pandemia de Covid-19.

 

 

 

 

25 august 2021, 08:23