Căutare

Vatican News

Angelus la spitalul ”Gemelli”. Papa Francisc: Să susținem cu toții un sistem sanitar gratuit

Un loc de rugăciune mai puțin așteptat, duminică, 11 iulie 2021, pentru rugăciunea ”Îngerul Domnului” cu papa Francisc. Pontiful nu a condus această rugăciune în Piața Sfântul Petru, unde se ține de obicei, ci de la etajul 10 al Spitalului ”A. Gemelli” din Roma, unde se află internat din 4 iulie a.c. pentru o operație la colon. În alocuțiunea sa, papa a făcut un scurt comentariu la Evanghelia duminicii după ritul roman sau latin (Marcu 6,7-13) și a pledat pentru un sistem sanitar gratuit.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
11 iulie 2021 – Vatican News
. Cu o meditație despre Evanghelia duminicii și mai multe saluturi finale, în care a amintit criza din Haiti și sărbătoarea Sfântului Benedict, patronul Europei, papa Francisc a condus duminică, 11 iulie 2021, rugăciunea ”Îngerul Domnului” de la etajul 10 al Spitalului ”A. Gemelli” din Roma, unde se află internat din 4 iulie pentru operația planificată la colon. Cu vocea ușor slăbită, mai palid și cu respirația un pic mai grea decât înainte de operație, Sfântul Părinte s-a prezentat la balconul apartamentului din spitalul ”Gemelli” pentru obișnuita rugăciune duminicală, care de obicei se desfășoară în Piața San Pietro. Câteva sute de romani și pelerini au luat parte la rugăciunea papei în curtea spitalului. Pentru moment, nu există comunicări oficiale cu privire la data revenirii papei în Cetatea Vaticanului, dar vivacitatea arătată în alocuțiunea de astăzi lasă spațiu încrederii că perioada de internare nu ar trebui să aibă o durată prea lungă.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, alocuțiunea papei Francisc de la rugăciunea ”Angelus” de duminică, 11 iulie 2021:

Dragi frați și surori, bună ziua!
Sun mulțumit că pot să păstrez întâlnirea duminică a rugăciunii Angelus chiar și aici, la Policlinica Gemelli. Vă mulțumesc tuturor: am simțim apropierea voastră și susținerea rugăciunilor voastre. Vă mulțumesc din inimă!

Evanghelia care se citește astăzi la Sf. Liturghie relatează că discipolii lui Isus, trimiși de El, ”ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau” (6,13). ”Untdelemnul” ne face să ne gândim și la sacramentul Ungerii bolnavilor, care dă întărire spiritului și trupului. Dar acest ”untdelemn” este și ascultarea, apropierea, atenția grijulie, tandrețea celui care se ocupă de persoana bolnavă: e ca o mângâiere care te face să te simți mai bine, ușurează durerea și te susține. Toți, noi toți avem nevoie, mai devreme sau mai târziu, de această ”ungere” a apropierii și a tandreții și toți putem să o dăruim celorlalți, printr-o vizită, un telefon, o mână întinsă celui care are nevoie de ajutor. Să ne aducem aminte că, în protocolul judecății de pe urmă – Matei 25 – una dintre întrebări se va referi la apropierea față de cei bolnavi.

În aceste zile de spitalizare, am simțit încă o dată cât de important este un bun serviciu sanitar, accesibil tuturor, după cum este în Italia și în alte țări. Un serviciu sanitar gratuit care să asigure un bun serviciu accesibil tuturor. Nu trebuie să pierdem acest bun prețios. Trebuie să-l păstrăm, iar pentru aceasta trebuie să ne angajăm cu toții, pentru că îi servește pe toți și de la toți cere o contribuție. Chiar și în Biserică se întâmplă, uneori, că vreo instituție sanitară, din cauza unei gestiuni nereușite, nu funcționează bine din punct de vedere economic iar primul gând care ne vine este să o vindem. Dar vocația, în Biserică, nu este să avem bani, este să facem un serviciu, iar serviciul întotdeauna este gratuit. Nu uitați de acest lucru: a salva instituțiile gratuite.

Vreau să-mi exprim aprecierea și încurajarea mea față de medici și de toți operatorii sanitari și de personalul din acest spital și din celelalte spitale. Ei muncesc atât de mult! Și să ne rugăm pentru toți bolnavii. Aici, lângă mine, sunt câțiva prieteni copii bolnavi... De ce suferă copii? Este o întrebare care te atinge la inimă. Să-i însoțim cu rugăciunea și să ne rugăm pentru toți bolnavii, mai ales pentru cei aflați în condiții mai grele: nimeni să nu fie lăsat singur, fiecare să poată primi ungerea ascultării, apropierii, tandreții și a grijii. Cerem aceasta prin mijlocirea Mariei, Maica noastră, Tămăduitoarea bolnavilor.

La saluturile finale, papa și-a exprimat apropierea față de poporul haitian, după uciderea președintelui și rănirea soției acestuia, formulând urarea ”ca să înceteze spirala violenței, iar națiunea să-și poată relua drumul către un viitor de pace și de armonie”. În ziua în care Biserica marchează ”Duminica mării”, dedicată în mod special lucrătorilor maritimi, papa a spus că se roagă pentru ei și îi îndeamnă pe toți să aibă grijă de oceane și de mări: a îngriji sănătatea mărilor, fără plastic în mări. În continuarea saluturilor sale, papa a transmis binecuvântarea sa celor care participă în această duminică la pelerinajul Familiei de la Radio Maria la Sanctuarul Fecioarei Maria de la Czestochowa.

Înainte de a transmite tuturor urarea de ”Poftă bună!”, papa a menționat sărbătoarea liturgică, pe 11 iulie, a Sfântului Benedict, abate, patronul Europei. Pontiful a transmis felicitări călugărilor și călugărițelor care urmează calea Sfântului Benedict în lumea întreagă, dar și Europei: ”Să fie unită în valorile sale fondante!”.

După recitarea rugăciunii ”Îngerul Domnului”, papa Francisc a invocat binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

”Angelus” cu papa Francisc la spitalul ”Gemelli”: 11 iulie 2021

***
Sfântul Părinte a mers la spitalul ”Agostino Gemelli” din Roma duminica trecută, 4 iulie a.c., pentru a se supune unei operații programate la colon după ce medicii i-au dat un diagnostic de stenoză diverticulară simptomatică a colonului. Operația de trei ore, în regim de anestezie generală, a fost făcută în aceeași zi, iar perioada de spitalizare și parcursul clinic post-operator, dacă nu intervin alte complicații, are o durată de vreo șapte zile.

În tot acest timp, Sala de Presă a Sfântului Scaun transmite zilnic, la ora Romei 12.00, o comunicare actualizată despre starea sănătății papei. Am aflat, astfel, că pontiful urmează parcurs clinic prescris. Miercurea trecută a avut un episod de febră, dar analizele succesive au ieșit bine. Joi și vineri, papa a celebrat Sfânta Liturghie în capela apartamentului de la etajul 10 al spitalului și a luat cina împreună cu personalul medical care asigură curele sanitare din aceste zile. Recent, potrivit Sălii de Presă, pontiful și-a reluat încetul cu încetul activitatea, în special lectura și modificarea mesajelor sale scrise, și continuă să facă mișcare pe coridorul apartamentului din spital.

 

11 iulie 2021, 12:41

”Angelus” este o rugăciune în amintirea perenă a misterului Întrupării recitată de trei ori pe zi - dimineața, la amiază și seara – momente în care se trage clopotele pentru ”Angelus”. Denumirea rugăciunii provine de la primul vers al rugăciunii – ”Angelus Domini nuntiavit Mariae”, ”Îngerul Domnului a vestit Mariei” – care constă în lectura scurtă a trei texte biblice despre Întruparea lui Cristos, după fiecare text recitându-se un ”Bucură-te, Marie” (Lc 1, 26 șu). Această rugăciune este recitată de papa în Piața Sfântul Petru la amiază în zilele de duminică și în solemnități. Înainte de a recita ”Îngerul Domnului”, pontiful ține un scurt discurs pornind de la lecturile biblice de la Sf. Liturghie a zilei. Urmează Binecuvântarea apostolică și saluturile adresate romanilor și peregrinilor. De la Paști până la Rusalii, în loc de ”Angelus” se spune ”Regina Coeli” – ”Bucură-te, regina cerului”,  o rugăciune care amintește de Învierea lui Isus Cristos, la încheierea căreia se recită de trei ori ”Slavă Tatălui” pentru preamărirea Sfintei Treimi. 

Ultimele Angelus / Regina Coeli

Mai multe >