Papa Francisc la audiența generală de miercuri, 9 iunie 2021 Papa Francisc la audiența generală de miercuri, 9 iunie 2021 

Papa Francisc: E inuman să muncești atât de mult încât să nu mai ai timp de rugăciune

La audiența generală de miercuri, 9 iunie 2021, papa Francisc a continuat seria catehezelor despre rugăciune și a vorbit despre ”Statornicia în iubire”. Papa a vorbit despre necesitatea unei stări de rugăciune în toate momentele vieții, dar a subliniat importanța unui echilibru între rugăciune și muncă. La finalul audienței, pontiful a amintit apropiata sărbătoare a Inimii Preasfinte a lui Isus, ”izvor de încredere și de iubire care a răscumpărat lumea”.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
9 iunie 2021 – Vatican News
. ”Statornicia în iubire” a fost în centrul catehezei prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, 9 iunie 2021, desfășurată în curtea interioară ”Sfântul Damasus” din Palatul Apostolic. Au luat parte câteva sute de romani și pelerini, îndemnați de organizatori să respecte restricțiile sanitare valabile pentru această perioadă a pandemiei de Covid-19.

”Penultima cateheză despre rugăciune”, după cum a subliniat pontiful, a fost precedată de proclamarea unei pericope din Prima Scrisoare a Sf. Ap. Paul către Tesaloniceni (5,15-20): ”[Fraților,] vedeţi ca nu cumva să întoarcă cineva răul înapoi, ci întotdeauna urmăriţi să faceţi binele unii faţă de alţii şi faţă de toţi! Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi! Nu stingeţi Duhul! Nu dispreţuiţi profeţiile!”.

Îndemnul apostolului Paul, ”Rugați-vă fără încetare, mulțumiți pentru toate!”, îl impresionează pe omul de astăzi, care se întreabă cum este cu putință să se roage fără încetare ”dat fiind că viața noastră este fragmentată în atâtea momente diferite, care nu întotdeauna fac posibilă concentrarea. Din această întrebare începe căutarea sa, care îl va conduce să descopere ceea ce este numită rugăciunea inimii. Aceasta constă în a repeta cu credință: Doamne, Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, fie-ți milă de mine, păcătosul!”.
Papa Francisc: ”O rugăciune simplă, dar foarte frumoasă. O rugăciune care, încetul cu încetul, se adaptează la ritmul respirației și se întinde pe parcursul întregii zile. Într-adevăr, respirația nu încetează niciodată, nici chiar în timpul somnului, iar rugăciunea este respirația vieții”.

Catehismul Bisericii Catolice, a reluat papa Francisc, ne oferă numeroase referințe cu ajutorul cărora putem păstra mereu o stare de rugăciune și necesitatea de a face din rugăciunea fără încetare nucleul existenței creștine. În această privință, papa a amintit remarca unui călugăr din pustiul Egiptului, Evagrie Ponticul, care spunea: ”Nu ne-a fost poruncit să muncim, să veghem și să postim fără încetare, dar rugăciunea fără încetare este o lege pentru noi” (nr. 2742). La rândul său, Sfântul Ioan Gură de Aur predica următoarele: ”Chiar și la piață sau în timpul unei plimbări solitare este posibil să faci o rugăciune frecventă și înflăcărată. Este posibilă chiar și în magazinul vostru, fie atunci când cumpărați, fie când vindeți, sau chiar în timp ce gătiți bucatele” (nr. 2743).
Papa Francisc: ”Așadar, rugăciunea este ca un portativ muzical în care noi plasăm melodia vieții noastre. Nu este în contrast cu laboriozitatea de fiecare zi, nu intră în contradicție cu multele obligații și întâlniri mărunte, este poate chiar locul unde fiecare treabă își găsește sensul, rostul ei, pacea ei”.

Desigur, a recunoscut pontiful, ”a pune în practică aceste principii nu este ușor”. O știu bine mamele și tații care se confruntă cu neprevăzutul vieții și al familiei, dar, pe de altă parte, ”putem să ne amintim că în monahismul creștin s-a bucurat mereu de o mare cinste munca, nu doar dintr-o datorie morală de a procura cele necesare pentru sine și pentru ceilalți, dar și dintr-un fel de echilibru, un echilibru interior: este riscant pentru un om să cultive un interes atât de abstract încât să piardă contactul cu realitatea. Munca ne ajută să rămânem în contact cu realitatea. Mâine împreunate ale călugărului poartă bătăturile celui care apucă sapa și cazmaua. Iar atunci când Isus, în evanghelia după Luca (10,38-42), îi spune Martei că unicul lucru necesar este să-L asculți pe Dumnezeu, nu înseamnă nici pe departe un dispreț față de numeroasele servicii pe care ea le îndeplinea cu atâta efort”.
Papa Francisc: ”În ființa umană totul este ”binar”: corpul nostru este simetric, avem două brațe, doi ochi, două mâini... Tot la fel, munca și rugăciunea sunt complementare. Rugăciunea, respirația a toate, rămâne ca fundalul vital al muncii, chiar și în momentele în care nu este explicitată. E inuman să fii atât de absorbit de muncă încât să nu mai găsești timp de rugăciune. În același timp, nu este sănătoasă o rugăciune care ar fi străină de viață. O rugăciune care ne înstrăinează de concretețea trăirii devine spiritualism sau, mai rău, ritualism. (...) Timpul dedicat pentru a sta cu Dumnezeu întărește credința, care ne ajută în concretețea vieții, și credința, la rândul ei, alimentează rugăciunea, fără încetare. În această circularitate dintre credință, viață și rugăciune se păstrează aprins acel foc de iubire creștină la care Dumnezeu se așteaptă de la noi”.

La saluturile finale, papa a amintit că vineri, 11 iunie a.c., Biserica celebrează sărbătoarea Inimii Preasfinte a lui Isus ”în care iubirea lui Dumnezeu a venit în întâmpinarea întregii umanități. Vă invit pe fiecare dintre voi să priviți cu încredere la Inima Preasfântă a lui Isus și să repetați deseori, mai ales în această lună a lui iunie: Isuse, blând și smerit cu inima, transformă inimile noastre și învață-ne să-L iubim pe Dumnezeu și pe aproapele cu generozitate!”. La nelipsitul salut adresat bătrânilor, tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa și-a exprimat speranța ca Inima lui Cristos, izvor de iubire care a răscumpărat lumea, să-i însoțească și să-i susțină întotdeauna.

Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, urmată de binecuvântarea apostolică ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

09 iunie 2021, 12:18
Mai multe >