Mesajul papei Francisc la conferința ”Exploring the Mind, Body and Soul” Mesajul papei Francisc la conferința ”Exploring the Mind, Body and Soul” 

Mesajul papei Francisc la conferința ”Exploring the Mind, Body and Soul”

Papa Francisc a transmis un mesaj video participanților la simpozionul cu titlul “Exploring the Mind, Body & Soul. How Innovation and Novel Delivery Systems Improve Human Health”. Cu desfășurare între 6 și 8 mai a.c., conferința despre minte, trup și suflet – ajunsă la cea de-a cincea ediție – a fost organizată de Consiliul Pontifical al Culturii și de Fundațiile “Îngrijire” și „Știință și credință” și s-a desfășurat în modalitate on-line. La eveniment au participat medici, oameni de știință, jurnaliști, specialiști în domeniul eticii, lideri religioși și susținători ai drepturilor pacienților. Simpozionul și-a propus identificarea și aprofundarea punctelor comune între domeniul religiei și spiritualității și cel al sănătății și bunăstării.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

8 mai 2021 – Vatican News. Amintind că reuniunea de lucru dedicată minții, trupului și sufletului a combinat „reflecția filosofico-teologică cu cercetarea științifică, în special în domeniul medical”, pontiful și-a exprimat recunoștința față de cei care au ales să facă din grija față de cei bolnavi și din sprijinul față de cei nevoiași un angajament personal și profesional. „În această perioadă, nutrim cu toții un sentiment de recunoștință față de cei care se dedică neobosit luptei împotriva pandemiei care nu încetează să facă victime și care ne pune la încercare sentimentele de solidaritate și fraternitate” – a spus pontiful.

Referindu-se la programul simpozionului ce reflectă elementele fundamentale indicate în titlu – minte, trup și suflet – pontiful a evidențiat că aceste trei categorii nu corespund viziunii „clasice” creștine „al cărei model cel mai bine cunoscut este cel al persoanei, înțeleasă ca unitate de nedespărțit de trup și suflet care, la rândul său este dotată de inteligență și voință”. Însă, a precizat, „această viziune nu este excluzivă”, amintind că sfântul Paul vorbește de „ființa voastră întreagă, duhul, sufletul și trupul” (1 Ts 5,23) și că această „concepție tripartită” a fost asumată și de mulți Părinți ai Bisericii și de diferiți gânditori moderni.

Evidențiind că o perspectivă mai amplă și un angajament interdisciplinar de cercetare determină un progres în cunoaștere care, atunci când este aplicat științelor medicale, se traduce prin cercetări mai elaborate și prin tratamente tot mai adecvate și mai precise, papa Francisc nu a ezitat să amintească chestiunile etice, precum cea a manipulării genomului uman, pentru a controla sau chiar a depăși procesul de îmbătrânire sau pentru a obține o îmbunătățire modificată a ființei omenești.

Papa Francisc i-a încurajat pe participanții la simpozion să întreprindă și să urmeze căile cercetării interdisciplinare în vederea unei mai bune înțelegeri a noastră având constant în vedere acel orizont transcendent către care tinde ființa noastră și menținând vii entuziasmul și uimirea în fața ființei omenești a cărei descoperire nu ia niciodată sfârșit.

08 mai 2021, 20:21