Pământ, casă şi un loc de muncă – obiective exprimate prin cele trei "T": la tierra, el techo y el trabajo.  Pământ, casă şi un loc de muncă – obiective exprimate prin cele trei "T": la tierra, el techo y el trabajo.  

Papa Francisc: O politică nu numai pentru popor ci şi împreună cu poporul

Sfântul Părinte a transmis un mesaj video participanţilor la conferinţa internaţională on-line, cu titlul "O politică înrădăcinată în popor" (A Politics Rooted in the People), organizată de Centrul Teologia şi Comunitatea, din Londra, şi desfăşurată joi, 15 aprilie a.c. Subiectele dezbătute se inspiră din cartea "Să ne întoarcem să visăm", a papei Francisc, şi privesc mişcările populare şi organizatorii care le susţin.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

15 aprilie 2021 – Vatican News.
În Mesaj, pontiful a salutat îndeosebi Compania Catolică pentru Dezvoltare Umană care aniversează 50 de ani de activitate de sprijin acordat comunităţilor celor mai sărace din Statele Unite ale Americii, pentru ca acestea să poată trăi în mod mai demn, promovând totodată participarea lor la deciziile care le privesc.
În cadrul Companiei Catolice pentru Dezvoltare Umană activează şi alte organizaţii prezente în Regatul Unit, în Germania şi în alte ţări, organizaţii a căror misiune este de a însoţi poporul în lupta sa pentru pământ, casă şi un loc de muncă – obiective exprimate prin cele trei "T": la tierra, el techo y el trabajo.  

«Unul dintre obiectivele întâlnirii voastre este să arătaţi că adevăratul răspuns la ascensiunea populismului nu mai este individualismul, ci opusul: adică o politică a fraternităţii, înrădăcinată în viaţa oamenilor» – a evidenţiat Sfântul Părinte în mesajul video, explicând că este necesară găsirea mecanismelor care să le garanteze tuturor oamenilor o viaţă demnă, în măsură să cultive virtutea şi să creeze noi legături.
«Să ne întoarcem să visăm la această politică», a îndemnat pontiful, spunând că numeşte aceasta o "Politică cu P mare", o politică cu înţelesul de slujire, care deschide noi căi pentru ca oamenii să se organizeze şi să se exprime.
«Este o politică nu numai pentru popor ci şi împreună cu poporul» – a evidenţiat pontiful, o politică înrădăcinată în comunităţi şi în valorile sale.

Însă, papa Francisc a atras atenţia asupra populismelor, despre care a spus că «urmează mai degrabă – ca inspiraţie conştientă sau inconştientă – un alt moto: "Toate pentru oameni, nimic cu oamenii"», definind această atitudine "paternalism politic".
Oprindu-se asupra consecinţelor unei astfel de viziuni, pontiful a spus că: "atunci când poporul este dat la o parte, este privat nu doar de bunăstarea materială, ci şi de demnitatea de a acţiona, de a fi protagonistul propriei istorii, al propriului destin; este privat de posibilitatea de a se exprima cu propriile valori şi cu propria cultură, de creativitatea şi rodnicia sa".  

«De aceea», a continuat, «pentru Biserică este imposibilă este imposibilă separarea promovării justiţiei sociale de recunoaşterea valorilor şi a culturii poporului, incluzând valorile spirituale care sunt izvor al sensului său de demnitate. În comunităţile creştine, aceste valori se ivesc din întâlnirea cu Isus Cristos, care-i caută neobosit pe cei descurajaţi sau pierduţi, care merge până la limitele existenţei pentru a fi chipul şi prezenţa lui Dumnezeu, pentru a fi "Dumnezeu cu noi".»



15 aprilie 2021, 17:51