Papa Francisc la Sfânta Liturghie pentru Migranţi, din bazilica San Pietro, celebrată în data de 6 iulie 2018 Papa Francisc la Sfânta Liturghie pentru Migranţi, din bazilica San Pietro, celebrată în data de 6 iulie 2018 

"Spre un 'noi' tot mai mare": tema pentru Ziua migrantului şi refugiatului din 2021

"Spre un 'noi' tot mai mare". Aceasta este tema pentru următoarea Zi a Migrantului şi Refugiatului. Cea de-a 107-a ediţia va fi marcată duminică, 26 septembrie 2021. În vederea alegerii temei, papa Francisc s-a inspirat din apelul – conţinut în enciclica "Fratelli tutti", la numărul 35 – de a face astfel încât, în cele din urmă, să nu mai existe "ceilalţi" ci doar "noi". Iar acest "noi" universal trebuie să devină mai întâi o realitate în cadrul Bisericii, care este chemată să realizeze comuniunea în diversitate – se explică într-un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun cu privire la tema pentru cea de-a 107-a Zi a Migrantului şi Refugiatului.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

1 martie 2021 – Vatican News. Comunicatul de presă informează totodată că Mesajul pontifului prilejuit de această Zi este împărţit în şase subteme şi acordă o atenţie deosebită îngrijirii familiei comune care, împreună cu îngrijirea căminului comun, vizează acel 'noi' care poate şi trebuie să devină din ce în ce mai amplu şi mai primitor.

"Pentru a încuraja pregătirea adecvată în vederea sărbătoririi acestei zile, Secţia pentru Migranţi şi Refugiaţi din cadrul Departamentul în Slujba Dezvoltării Umane Integrale a organizat o campanie de comunicare prin intermediul căreia vor fi elaborate cele şase subteme propuse de Mesaj – se mai spune în nota Sălii de Presă a Sfântului Scaun.

Lunar, vor fi propuse ghiduri audiovizuale, materiale informative şi reflecţii ale unor teologi şi experţi, care vor contribui la aprofundarea temei şi a subtemelor alese de Sfântul Părinte pentru  Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului.


01 martie 2021, 10:10