Papa Francisc a transmis un mesaj la 90 de ani de la înființarea Radioului Vatican Papa Francisc a transmis un mesaj la 90 de ani de la înființarea Radioului Vatican 

Radio Vatican la 90 de ani. Papa Francisc: Curaj, fantezie și pasiune pentru adevăr (video)

Cu ocazia împlinirii a 90 de ani ai Radioului Vatican, papa Francisc a transmis un scurt mesaj de urări în care își exprimă gratitudinea pentru munca depusă de generațiile trecute și de cei de astăzi. Emițătorul pontifical, realizat de Guglielmo Marconi, a fost inaugurat pe 12 februarie 1931 de papa Pius al XI-lea. În mesajul său, papa Francisc cere curaj, fantezie și pasiune pentru adevăr.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
12 februarie 2021 – Vatican News
. ”Mergeți înainte cu curaj și fantezie în a vorbi lumii și a construi astfel o comunicare capabilă să ne facă să vedem adevărul lucrurilor”: afirmă papa Francisc într-un scurt mesaj aniversar transmis vineri, 12 februarie a.c., cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea postului Radio Vatican.

Radio Vatican la 90 de ani

Papa Francisc: «Dragi frați, vă urez o aniversare frumoasă! Este important să păstrăm memoria istoriei noastre și să ne fie dor nu atât de trecut, cât de viitorul pe care suntem chemați să-l construim. Vă mulțumesc pentru munca voastră! Vă mulțumesc pentru iubirea pe care o puneți în această muncă! Radioul are această frumusețe: duce cuvântul chiar și în locurile cele mai îndepărtate. Și îl unește astăzi la imagini și texte. Mergeți înainte cu curaj și fantezie în a vorbi lumii și a construi astfel o comunicare capabilă să ne facă să vedem adevărul lucrurilor».

Cu aceeași ocazie, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a celebrat o Sfântă Liturghie la Altarul Catedrei din bazilica San Pietro, la care au luat parte mai mulți reprezentanți ai Departamentului pentru comunicare. Datorită contextului sanitar al pandemiei, participarea a fost restricționată. Printre concelebranți s-a aflat, de asemenea, mons. Anton Lucaci, fost responsabil al Secției Române Radio Vatican.

12 februarie 2021, 11:34