Prezentarea iniţiativelor prilejuite de Ziua Mondială a Săracilor din 2020 Prezentarea iniţiativelor prilejuite de Ziua Mondială a Săracilor din 2020 

Hrană şi teste Covid-19 destinate nevoiaşilor. Pandemia nu opreşte caritatea Papei

Monseniorul Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, a prezentat joi, 12 noiembrie a.c., la Sala de Presă a Sfântului Scaun, iniţiativele pentru cea de-a patra Zi Mondială a Săracilor. Prezentarea a avut loc în modalitate telematică.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

13 noiembrie 2020 – Vatican News.
Programul Zilei, cu desfăşurare duminică, 15 noiembrie, prevede Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro, prezidată de papa Francisc. La celebrarea euharistică vor participa circa o sută de persoane, în conformitate  cu regulile anti-Covid 19. Ziua Mondială a Săracilor va fi marcată şi prin activarea unei reţele de solidaritate care să furnizeze familiilor în dificultate alimente, dispozitive de protecţie anti-Covid 19 şi alte forme de ajutor.

Şi dispensarul pentru săraci, de la Colonadele lui Bernini, în apropierea bazilicii vaticane, gestionat de Elemonizeria Apostolică, oferă persoanelor nevoiaşe posibilitatea de a face testul pentru noul coronavirus. Au prioritate la test mai ales persoanele care trebuie să demonstreze că nu sunt infectate pentru a avea acces la dormitoarele pentru cei fără adăpost sau pentru cei care vor să se întoarcă în ţările de origine. Până în prezent, în ultimele două săptămâni, au fost efectuate 50 de teste pe zi. Se poate spune că pandemia nu a oprit caritatea papei Francisc chiar dacă a schimbat într-o anumită măsură modalităţile. De exemplu, anul acesta nu este posibilă organizarea prânzului pentru săraci şi nici a centrului medical care se amenaja în Piaţa San Pietro cu prilejul Zilei Mondiale a Săracilor.  

În cadrul prezentării, arhiepiscopul Rino Fisichella a evidenţiat importanţa celebrării Zilei Mondiale a Săracilor în toate diecezele lumii, pentru a menţine viu sentimentul de fraternitate şi de solidaritate faţă de persoanele care suferă din cauza lipsurilor materiale. La Sfânta Liturghie de duminică, din bazilica San Pietro, vor participa doar 100 de persoane care îi vor reprezenta pe săracii, voluntarii şi binefăcătorii din întreaga lume. Celebrarea euharistică va fi transmisă în direct de canalul Rai1, Tv2000, Telepace precum şi de portalul Vatican News, în modalitate streaming.

Ajunsă în acest an la cea de-a patra ediţie, Ziua Mondială a Săracilor a fost stabilită de papa Francisc în contextul Jubileului extraordinar al milostivirii, din 2016. Data anuală a celebrării este penultima duminică a anului liturgic, potrivit calendarului roman sau latin.

«Este dificil de menţinut privirea asupra celor săraci, însă este mai necesar ca oricând  pentru a imprima direcţia justă vieţii noastre personale şi sociale» – se spune în Mesajul papei Francisc pentru cea de-a IV-a Zi Mondială a Săracilor, cu titlul "Întinde-ţi mâna către cel sărac", luat din Cartea lui Ben Sirah. În document, pontiful explică că întâlnirea cu o persoană aflată în stare de sărăcie ne provoacă şi ne suscită întrebări despre modul în care am putea contribui la eliminarea sau cel puţin la diminuarea marginalizării şi a suferinţei acesteia.

«Comunitatea creştină»  – scrie papa Francisc în Mesaj –  «este chemată să se implice în această experienţă de împărtăşire, fiind conştientă de faptul că nu este permis să o delege altora. Pentru a le fi de ajutor săracilor, este fundamental să trăim sărăcia evanghelică în prima persoană. Nu ne putem simţi "în regulă" atunci când un membru al familiei umane este lăsat în urmă şi devine o umbră. Strigătul tăcut al multor săraci trebuie să găsească poporul lui Dumnezeu în prima linie, mereu şi pretutindeni, pentru a le da glas, pentru a-i apăra şi pentru a solidariza cu ei în faţa unei ipocrizii atât de mari şi a numeroase promisiuni neîmplinite şi pentru a-i îndemna să participe la viaţa comunităţii».  

"Încă o dată, papa Francisc şi-a întins mâna către cei săraci, prin diferite acţiuni care să dea concreteţe acestei Zile", a evidenţiat mons. Fisichella, amintind numeroasele iniţiative de sprijin alimentar realizate cu ajutorul generozităţii unor binefăcători.
De exemplu, la Roma, cu ajutorului lanţului de supermarket Elite, în preajma Zilei Mondiale a Săracilor au fost puse la dispoziţie 5000 de pachete cu alimente de bază care vor fi distribuite săracilor din aproximativ 60 de parohii romane. De asemenea, împreună cu pachetele de alimente, sunt distribuite măşti de protecţie. Pachetele au fost pregătite de un grup de 20 de tineri aflaţi în căutarea unui loc de muncă.  

În acest an, caritatea papei Francisc a fost sprijinită şi de alte întreprinderi alimentare, precum fabrica de paste  "La Molisana" care a pus la dispoziţie 2,5 tone de paste care urmează să fie distribuite în diferite Case de tip familial şi asociaţii de caritate. De asemenea şi alţi donatori au dorit să sprijine iniţiativele de caritate ale Sfântului Părinte, precum Société des Centres Commerciaux Italia s.r.l. şi Fundaţia Robert Halley. Totodată, datorită donaţiilor oferite de UnipolSai Assicurazioni au fost distribuite circa 350 de mii de măşti de protecţie pentru un număr de aproximativ 15 de elevi din diferite şcoli romane, mai ales de la periferia oraşului.

13 noiembrie 2020, 11:29