Papa Francisc îl aminteşte în rugăciune pe Diego Armando Maradona
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
26 noiembrie 2020 – Vatican News. Diego Armando Maradona a murit miercuri, 25 noiembrie 2020, în casa sa din localitatea Tigre, la 30 de kilometri de Buenos Aires, din cauza unui stop cardiocirculator.
Campionul argentinian de fotbal împlinise, la 30 octombrie, 60 de ani. Pe 4 noiembrie, a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe creier pentru îndepărtarea unui hematom subdural.
Informat despre moartea fotbalistului argentinian, papa Francisc s-a rugat pentru el, amintindu-şi "cu afecţiune" de ocaziile în care l-a întâlnit, în ultimii ani. Pontiful l-a amintit în rugăciune şi când a aflat despre intervenţia chirurgicală la care a fost supus, la începutul lunii noiembrie.
Maradona a fost un fotbalist extraordinar dar şi un om fragil, cu o viaţă marcată, în diferite momente, de flagelul drogurilor. O viaţă care, din primele momente – în modestul cartier popular Villa Fiorito din Buenos Aires – până la ultimele clipe, în casa din graţioasa localitate fluvială Tigre – nu a fost niciodată despărţit de dragostea faţă de Argentina, ţară de origine şi a papei Francisc.
Pontiful – care este iubitor de fotbal şi fan al echipei San Lorenzo din vremea când era copil – l-a întâlnit pe campionul argentinian Armando Diego Maradona în mai multe ocazii.